13 persoane rămân internate, la patru luni de la Colectiv

13 persoane rămân internate, la patru luni de la Colectiv
Publicat: 29/02/2016, 11:56

După patru luni de la incendiul din Clubul Colectiv, 13 persoane rămân în continuare internate în spitalele din România și din străinătate. La Spitalul Floreasca din Capitală mai este internată o singură persoană, cei mai mulți răniți fiind în continuare internați în Belgia.

„Sunt șapte pacienți internați în Belgia, trei în Marea Britanie și doi în Germania. La Spitalul Floreasca din România mai este internată o singură persoană”, au declarat, pentru MEDIAFAX, reprezentanții Ministerului Sănătății.

Astăzi, de la ora 17.00, la patru luni de la incendiul din Clubul Colectiv, bucureștenii vor organiza un eveniment de comemorare pentru cei care au murit în clubul din Sectorul 4 al Capitalei. De la ora 17.00, oamenii se vor aduna în fața Clubului Colectiv cu flori, lumânări și mărțișoare, aducând un omagiu celor 63 de victime din incendiu care și-au pierdut viața

„În februarie, n-avem ziua de 30. Dar ne-adunăm pe 29. Cu #mărțișoare, #flori și #lumânări. Pentru ei, cei plecați, și pentru ai lor, cei rămași. Căci Împreună rezistăm”, se arată pe pagina de Facebook creată pentru evenimentul din această seară. Comemorarea victimelor din Clubul Colectiv se va încheia la ora 20.00.

În urma incendiului din 30 octombrie 2015 din Clubul Colectiv și-au pierdut viața 63 de persoane, dintre care 27 au murit în incendiu, 24 în spitalele din țară și 12 în spitalele din străinătate. După incendiu au fost internați în spitalele din Capitală 147 de răniți.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Descoperirea care ne face să regândim modul în care a apărut viața pe Pământ”. Ce...
Decizia luată de Lidl, după ce Sânziana Negru și Ștefan Floroaica au aruncat la gunoi...
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
Rechinii din largul coastei Braziliei au fost testați pozitiv la cocaină. Experții trag un semnal...
Ipoteză bulversantă lansată în cazul morții lui Andrei Pârvan A fost otrăvit Versace?! 😲
S-a transformat total în câteva luni: acuzată că a luat OZEMPIC pentru a slăbi! Vedeta...
Vremea 23 iulie - 19 august 2024. De joi, temperaturile scad în toată ţara. Val...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace! Cine era cu el în apartament
Uciderea unui urs care a atacat un turist în Italia, oprită de activiști! Animalul poate...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Oamenii de ştiinţă sunt uimiţi de „oxigenul întunecat” din adâncurile oceanului Pacific
Un telescop de pe orbita Pământului, LOVIT de un obiect cu viteză foarte mare
A explodat BOMBA despre Traian Băsescu! S-a aflat ce a făcut fostul președinte al României
Bianca Drăgușanu a avut dreptate. Bădălău a călcat strâmb de mai multe ori
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Cât au plătit Tavi Clonda și Gabriela Cristea pentru o cursă de la aeroport la...
Experiența paranormală prin care a trecut Lidia Buble! Artistei nu i-a venit să creadă ce...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Cromozomi antici de mamut lânos, descoperiți în piele veche de 52.000 de ani