De ce este creșterea economică peste potențial cea mai periculoasă

De ce este creșterea economică peste potențial cea mai periculoasă
Publicat: 01/03/2016, 16:35

„În practică, poate că o economie nu reușește să combine acești factori (de creștere-n.r.) în mod optim, și atunci creșterea este sub potențial sau peste potențial. Cea peste potențial este cea mai periculoasă, pentru că asta înseamnă că noi consumăm mai mult decât producem”, a declarat ministrul Finanțelor Publice, Anca Dragu, afirmând că, în prezent, „România are mai degrabă un deficit de ofertă, iar reformele puse pe hârtie și aflate în implementare de către autorități sunt de natură să reducă acest deficit de ofertă”, a declarat Anca Dragu, în ședința Comisiei pentru afaceri europene din Camera Deputaților.

„Aceste reforme conduc la creșterea potențială a țării”, a spus Anca Dragu.

Ministrul Finanțelor a afirmat că instituțiile ar trebui să canalizeze creșterea economică pentru a crește investițiile și exporturile, nu consumul.

„Acum avem o creștere de invidiat, dar trebuie să fim atenți la aceste provocări, să canalizăm creșterea economică în sensul creșterii investițiilor și a exporturilor și, cumva, consumul, care este deja la un nivel ridicat să nu mai crească prea mult. Această situație în care consumul excede producția duce la dezechilibre”, a susținut Anca Dragu.

Ministrul Finanțelor a afirmat că dacă aceste recomandări nu sunt urmate, România riscă să o creștere care se va opri la un moment dat.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Filmul crimei din Brăila. Doctorița a fost ucisă în 33 de secunde. Cum a încercat...
LIDL, prima reacție după ce Sânziana Negru și Ștefan Floroaica au aruncat la gunoi produsele...
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
Restaurantele din Paris, pustii ca în pandemie înainte de Jocurile Olimpice. Proprietarii sunt furioși: „O...
DEZVĂLUIRI NOI | Ce au descoperit legiștii sub unghiile Marinei, dentista din Brăila. Cât ar...
Mantea și-a dezvăluit DIETA specială pe care o respectă! Arată fabulos la 38 de ani
Vremea se schimbă radical în România, de la mijlocul săptămânii. ANM a emis prognoza meteo...
Doctorița, ucisă în 30 de secunde! Filmul complet al crimei din Brăila
Motivul pentru care raportul final al necropsiei lui Andrei Versace va fi gata abia peste...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Bombardiere americane sosesc în România pentru misiunea Bomber Task Force 24-4. Acestea au fost interceptate...
REVOLUȚIE în electronică! Au anunțat o descoperire remarcabilă!
A murit cea mai frumoasă actriță. Marea doamnă s-a stins. Toți o știau din telenovele
S-a dus mult prea devreme. O cunoscută actriță a murit la 51 de ani
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Cristina Șișcanu vorbește despre cum și-a educat copiii: „Am crescut cumva 3 copii total diferiți....
Cine sunt părinții lui Andrei Versace și cu ce se ocupă? Povestea unui imperiu imobiliar...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Telescopul Hubble urmărește materia întunecată din galaxii cu ajutorul stelelor