VREMEA.Miercuri, 2 martie, vremea va fi predominant frumoasă și mai caldă decât în mod normal în această perioadă. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi de 15…16 grade.
Joi, 3 martie, valorile termice se vor situa peste mediile climatologice specifice primei decade a lunii martie. Cerul va fi variabil ziua, dar se va înnora în cursul nopții când trecător va ploua slab. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 15 grade.
Vineri, 4 martie, valorile termice vor fi în scădere și se vor apropia de cele normale pentru această dată. Cerul va fi mai mult noros și îndeosebi ziua temporar va ploua. Vântul va sufla în general moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 10 grade.