Un pasager care se afla pe locul de lângă cel al lui Laolu Opebiyi, în vârstă de 40 de ani, a văzut în telefonul acestuia conversația pe care o avea cu niște prieteni prin serviciul de mesagerie WhatsApp, conversație în care se regăseau cuvintele „rugăciune” și „bărbați ISI”.
Pasagerul a alertat imediat piloții, bănuind că era vorba despre ISIS, apelativ pentru rețeaua teroristă Stat Islamic (Islamic State in Irak and al-Sham), iar trăsăturile fizice ale lui Opebiyi au amplificat și mai mult tensiunile stârnite de perspectiva unui posibil atac terorist care urma să fie comis în avion.
Bărbatul suspectat a fost nevoit să predea telefonul forțelor de ordine, pașaportul și bagajele pentru a fi verificate, încercând să-și demonstreze inocența.
Deși un detectiv a clarificat că Opebiyi, analist financiar din Londra, nu reprezenta nicio amenințare la adresa celor aflați în avion, pilotul a refuzat să-i mai permită accesul la bordul aeronavei easyJet cu destinația spre Amsterdam, iar bărbatul a fost nevoit să aștepte trei ore în aeroport pentru a se îmbarca în următoarea cursă.
Opebiyi, un nigerian de religie creștină, cu cetățenie britanică, a explicat că pasagerul care se afla lângă el a crezut că era musulman și, prin urmare, plănuia să comită un atac.
„Tipul nu mă cunoștea și în mai puțin de două minute a început să mă judece”, a declarat Opebiyi pentru The Guardian. „Chiar dacă eram musulman, tot aș fi fost tratat incorect. Sunt de părere că nimeni, indiferent de religia lui, nu ar trebui tratat astfel”, a acuzat bărbatul.
Potrivit lui Opebiyi, pasagerul ar fi văzut numele unei conferințe de grup intitulată „bărbați ISI”, care ar fi reprezentat un acronim în limba engleză pentru „iron sharpens iron”, sintagmă dintr-un verset din Biblie – „Fierul cu fier se ascute și un om ascute mânia altui om” (Proverbe, 27-17). Bărbatul s-a panicat crezând că este vorba despre organizația teroristă ISIS.