Ce se întâmplă cu Carpatica Asig. Decizia luată de Fondul de Garantare a Asiguraților

Ce se întâmplă cu Carpatica Asig. Decizia luată de Fondul de Garantare a Asiguraților
Publicat: 03/03/2016, 20:42

FGA a fost numit administrator temporar al societății, în sensul deținerii competenței de a reprezenta asigurătorul. De asemenea, Consiliul a hotărât demararea selecției celui de-al doilea administrator temporar, potrivit Legii 246/2015, a anunțat joi ASF.

Omul de afaceri Ilie Carabulea și fiul său, Oprea Carabulea, au fost reținuți, alături de alte cinci persoane, de procurorii DIICOT Sibiu.

Potrivit unor surse judiciare, alături de Ilie și Oprea Carabulea, au fost reținuți Angela Toncescu, Liviu Stoicescu, Maria Cosa, Georgeta Crideanu și Gheorghe Năsaru, în urma perchezițiilor care au avut loc miercuri la sediile Carpatica Asig SA, într-un dosar de delapidare și spălare de bani.

Procurorii DIICOT au făcut miercuri 13 percheziții la Sibiu și București , iar surse judiciare declarau pentru MEDIAFAX că, la sfârșitul anului 2014 – începutul anului 2015, Carabulea Oprea, Micu Daniel, Crideanu Georgeta, Popa Ana și Toncescu Angela au constituit un grup infracțional, în condițiile în care Carpatica Asig avea o situație financiară precară și nu mai îndeplinea condițiile de solvabilitate, în sensul că valoarea marjei de solvabilitate disponibile scăzuse sub valoarea marjei de solvabilitate minime determinate în conformitate cu reglementările legale în vigoare în materia asigurărilor. Scopul grupului era săvârșirea unor infracțiuni prin care se urmărea protejarea intereselor financiare ale Carpatica Asig și evitarea suspendării autorizației de funcționare de pe piața asigurărilor din România.

Procurorii susțineau că au indicii că cei care aveau funcții de conducere în cadrul companiei ar fi tergiversat înregistrarea rezultatelor inventarierii, „în scopul eludării normelor ASF privind reglementarea pieței asigurărilor din România”.

Astfel, „aceștia, profitând de funcțiile deținute au efectuat demersuri de natură sa tergiverseze si să influențeze rezultatele unor controale dispuse de Autoritatea de Supraveghere Financiara (A.S.F) fata de societatea de asigurări deținuta și controlata indirect de Carabulea Ilie, astfel încât sa nu reiasă deficiente grave, împiedicând în mod repetat înregistrarea rezultatului inventarierii rezervei de daună”, adăugau sursele citate.

De asemenea, procurorii susțineau că nereguli ar fi fost identificate și la nivelul departamentului IT, fiind făcute demersuri pentru a schimba situația financiară a societății prin modificarea sumelor care reprezentau rezerva de daună.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO Avertisment NASA: Un fenomen „ciudat” poate lovi oricând lumea
Ce studii are Marcel de la Insula iubirii? Lui 'Maluma' i-a plăcut mai mult 'şcoala...
FOTO. Ioana Tamaș, apariție incendiară în costum de baie. Imaigni hot cu soția lui Gabi...
Suspectul crimei din Brăila a mărturisit tot ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic! Ce confesiune...
Ungaria acuză Ucraina că „şantajează” ţările care vor negocieri de pace: Va trebui să luăm...
Minivacanță de 4 zile în august pentru angajații din România. Cine beneficiază de cele 4...
Misterioasa moarte a celei mai iubite actrițe! Dezvăluiri TRAGICE despre sfârșitul ei! Soțul, principalul suspect
Comisarul Gărzii de Coastă, prins beat şi drogat la volan, e fiul unui celebru om...
Ultimele cuvinte ale lui Sorin Nazîru când agoniza: Se văita că...
Diana, tânăra ucisă de soț cu toporul, a fost înmormântată de ziua copilului ei: „Ea...
Au făcut spectacol în valurile mării! Laurette, Andra sau Alexandra Stan nu au ţinut cont...
TEST în România cu cel mai interesant SUV. Arată a ARO dar are motor de...
Ministerul Culturii vrea să cumpere Palatul Reginei Maria din Mamaia
Un ȘARPE MORTAL a eliberat suficient VENIN cât să UCIDĂ 400 de oameni
Șoferii cu permis auto categoria B nu au voie, sub nicio formă. Legea interzice, fără...
TikTok ar putea fi interzis foarte curând în SUA
Gabriela Cristea și familia, situație neplăcută la finalul vacanței. Ce i s-a întâmplat prezentatoarei în...
Cum a murit, de fapt, Sebi?! Dezvăluiri șocante
Gabriela Cristea se pregătește să deschidă o cofetărie în București! „Am fost la Disneyland și...
De ce a murit, de fapt, Sorin Nazîru după ce a făcut o banală baie...
BANCUL ZILEI. Bubulina în noaptea nunții: - Bulă, te rog să fii tandru cu mine!
O listă de cumpărături veche de milenii, găsită pe o tăbliță cu scris cuneiform