Potrivit unui comunicat transmis, vineri, de DNA, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Ploiești au pus în mișcare acțiunea penală și au dispus luarea măsurii controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile, din data de 3 martie, față de Daniel Bucur, procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sinaia, județul Prahova, acuzat de trafic de influență și luare de mită.
Pe timpul cât se află sub control judiciar, procurorul trebuie să se prezinte la Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Ploiești ori de câte ori este chemat, să informeze DNA cu privire la schimbarea locuinței, să se prezinte la Inspectoratul Județean de Poliție Prahova – Biroul Supravegheri Judiciare, conform programului de supraveghere întocmit, să nu părăsească țara decât cu încuviințarea prealabilă a procurorului competent, să nu exercite funcția de procuror, în exercitarea căreia a săvârșit faptele, să nu se apropie și să nu comunice, direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menționate în ordonanța de dispunere a controlului judiciar și să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte arme.
Potrivit procurorilor Direcției Naționale Anticorupție, în luna februarie 2015, Daniel Bucur, în calitate de procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sinaia, a pretins de la două persoane, martori denunțători, și a beneficiat din partea acestora de executarea unor lucrări de amenajare, în valoare de aproximativ 1.000 lei, la un imobil pe care magistratul îl deține în orașul Comarnic.
„În schimbul acestor servicii, procurorul le-a promis celor doi, pe care anterior îi cercetase și față de care dispusese trimiterea în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie în formă calificată, că va interveni la judecătorul care avea spre soluționare cauză respectivă, pe lângă care a lăsat să se creadă că are influență, astfel încât acesta din urmă să dispună o pedeapsă blândă, respectiv condamnarea celor doi cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere”, se arăta, joi, într-un comunicat DNA.
Procurorii anticorupție mai arătau că, în perioada aprilie – mai 2015, Daniel Bucur a pretins și a beneficiat de executarea unei lucrări în valoare de aproximativ 4.000 lei, la același imobil de la o persoană, martor denunțător, cercetată de magistrat pentru săvârșirea infracțiunii de rănire sau schingiuire a animalelor. În schimb, procurorul i-a promis persoanei respective că, în cauza respectivă, va adopta față de acesta din urmă o soluție favorabilă.