Prin comparație, cititul de reviste reduce riscul cu 30%, participarea la evenimente sociale cu 20%, iar croșetatul cu 16%.
„Deși studiul arată doar asocierea, nu cauza și efectul, pe măsură ce oamenii îmbătrânesc ar trebui să ia în considerare participarea la activități precum cele enumerare, deoarece este foarte posibil ca acestea să le mențină mintea sănătoasă”, a declarat Janina Krell-Roesch, liderul echipei care a realizat cercetarea.
Potrivit specialiștilor, cel mai bun mod de a evita demența este un regim de viață în care oamenii fac sport, evită fumatul și au o dietă echilibrată și sănătoasă.
Studiul a fost realizat pe o perioadă de patru ani și au fost urmărite aproape 2.000 de persoane cu vârste mai mari de 70 de ani, relatează Go4it.
Potrivit CSID, demența reprezintă scăderea treptată, progresivă a funcțiilor mentale cum ar fi gândirea, judecata, comportamentul, limbajul, învățarea și memoria. Ea poate să apară din mai multe cauze. De obicei apare după vârsta de 60 ani, dar poate apărea și mai devreme.