Falsa apocalipsă a luptei anticorupție

Am putut afla zilele acestea, citind păreri și analize ale unor oameni printre care se numără și unii cu pretenții de specialiști într-ale bunului mers al sistemului judiciar românesc, cum CCR calcă în picioare lupta anticorupție, cum trage apa peste un miliard de euro băgați de SRI în aparatură de interceptare, cum „bătrâneii” ăia de constituționaliști sunt de fapt asmuțiți de Daniel Morar, care se răzbună pe Kovesi, cum toți infractorii din dosarele de corupție vor zburda liberi și cum avocații lor își vor șterge posterioarele cu filele de urmărire penală din dosarele în care procurorii au apelat la SRI pentru a pune în aplicare supravegherea tehnică. Unii analfabeți juridic au mers până într-acolo încât să spună că însuși SRI nu mai poate face interceptări. S-a indus ideea că justiția fără SRI transformă România în rai infracțional. S-a folosit adjectivul negru, s-a vorbit de apocalipsă. Doliu total, eroul a fost înfrânt mișelește, pe la spate (eroul fiind DNA).

La nici unul dintre aceste personaje nu am citit despre diverse alte chestiuni. Nu am citit că, tipic românește, o parte a justiției pare că s-a realizat în toți acești ani pe sistemul „las-o așa, că merge așa”. Că de nevoie (lipsa aparaturii și a specialiștilor, dar și a unei legi care face din SRI unica autoritate care poate intercepta comunicațiile), procurorii au apelat la SRI, care a devenit un organ neoficial de urmărire penală. Negreșit, metoda a dat rezultate extraordinare, traduse mai ales prin reușitele procurorilor DNA în aducerea în fața justiției și obținerea de condamnări pentru mari corupți și rețelele lor de influență, care au contribuit cu mic, cu mare, la căpușarea României.

La fel de negreșit este însă că această metodă, brevetată de unii drept „binomul”, care poate fi bună sau rea, în funcție de capătul la care te afli (infractorii o blamează de mult, pentru că îi macină mărunt), nu respecta întru totul legea, ba chiar este suspectă, prin lipsa ei de transparență, de încălcarea unor drepturi fundamentale. Oricât ne pute treaba, și infractorii sau suspecții au aceste drepturi, iar lupta împotriva lor este condamnată din păcate, cam peste tot în lumea civilizată, la folosirea doar a metodelor „curate” și cu legea în mână, oricât de dezavantajoase ar fi ele în raport cu capacitatea infracțională de a fenta aceste legi.

Pentru că dacă nu, mai devreme sau mai târziu, calea spre abuz mai întâi se crapă, apoi se poate deschide larg.

Oricât au accentuat DNA și șefa sa, Laura Codruța Kovesi, nu am citit prin prea multe locuri, zilele acestea, că de fapt procurorii anticorupție sunt cel mai puțin afectați de această „interdicție” de a se mai juca în aceeași ogradă cu ascultacii și filatorii profesioniști ai SRI. Că dacă „motorul” DNA rămâne o țâră făr” de „curent”, ca să parafrazez chiar interceptările dintr-un dosar al DNA poreclit de presă „Motorul și curentul”, atunci DIICOT și restul parchetelor, în frunte cu cel al Înaltei Curți de Casație și Justiție, rămân chiar cu rușinea în mână. Rușinea de a nu avea un aparat propriu care să pună în aplicare mandatele de supraveghere tehnică obținute de procurori de la judecători.

De la Laura Codruța Kovesi am aflat, din nou, că DNA are un astfel de serviciu tehnic, chiar dacă subdezvoltat față de cel al SRI, pe care l-a folosit și încă o face în dosare, și că în nici un caz dosarele unde probele tehnice instrumentate de SRI există nu se năruiesc o dată cu ele, pentru că sunt bazate și pe multe alte probe. Faptul că întotdeauna în presă răzbat celebrele „stenograme”, interceptările făcute de SRI, nu înseamnă că ele sunt reginele dosarelor penale ale DNA, ci doar că sunt cele mai sexy probe din dosar. Asta a subliniat mereu DNA și este greu de închipuit că niște judecători pot condamna, în mai multe instanțe, pe cineva doar bazându-se pe vorbe spuse la telefon sau scrise în email.

De asemenea, nu am citit la înfocații cavaleri ai apocalipsei judiciare, care au prins grai ca la un semn, o argumentație clară despre ce efecte are decizia CCR și despre ce urmează să se întâmple cu modul de a se face urmărire penală în România, fără SRI. Am fi aflat astfel clar că decizia CCR nu este retroactivă, deci nu acționează în trecut (cei condamnați deja definitiv în dosare care au folosit și probe obținute de SRI nu pot să ceară revizuirea sentinței).

Am fi aflat că dosarele aflate în curs de judecată pot fi afectate de această decizie doar dacă inculpații au invocat fix această excepție de neconstituționalitate în dosarele lor (am aflat că acest lucru s-a petrecut în doar 11 dosare) sau dacă se află în procedură de cameră preliminară, unde judecătorul verifică legalitatea probelor din dosar.

Pe scurt, am fi aflat că dosarele nu „pică”toate precum muștele la flamă, că marii corupți nu vor înșfăca iar năstăsian frâiele României, și că, chiar dacă unele probe aduse de SRI vor fi anulate în anumite dosare, acestea vor reuși să rămână în picioare, dacă dosarul este bine întocmit de procurori, cu alte probe solide.

Punând cap la cap și proiectul de ordonanță de urgență anunțat de Guvern încă de acum câteva zile, am fi putut intui și viitorul: procurorii și polițiștii judiciari vor putea folosi infrastructura tehnică a SRI în instrumentarea dosarelor penale. Slavă Domnului, un miliard de euro a fost salvat – sumă aruncată în public de europarlamentarul Monica Macovei, cum că ar fi fost cheltuită de SRI pentru punerea la punct a Centrului Național de Interceptare a Comunicațiilor, argument menit poate să ne sensibilizeze față de indispensabilitatea SRI în faza de urmărire penală.

Evident, fără „curentul” de la SRI, „motorul” procurorilor nu va mai fi turat la maximum, cel puțin pe termen scurt. Până când sistemul își va face rodajul fără aditivul unui serviciu secret (care să ne înțelegem, rămâne valabil în ce privește sesizările și iată, ca noutate de ultimă oră, pentru dosarele privind infracțiuni de terorism sau la adresa siguranței naționale), procurorii vor avea mai mult de muncă, cu și așa puținele resurse pe care le au la dispoziție în domeniul tehnic și uman.

E de preferat însă un sistem judiciar cu lumini și umbre inerente serviciilor secrete, dar cu rezultate notabile, unuia bazat pe propriile puteri legale și constituționale, în care procurorii și polițiștii, nu agenții secreți, pun osul la strânsul probelor și care să poată livra nu peste mult timp aceleași rezultate? Și care în schimb să mai poată fi și transparent tras la răspundere, spre deosebire de negura unui serviciu secret?

Nu am aflat de la apocaliptici aceste lucruri și nici aceste semne de întrebare, lămurindu-ne doar, dacă mai era cazul, că de prea multe ori vedem jurnaliști și formatori de opinie amorezați, interesat sau nu, de instituții sau de lideri salvatori de nație.

De la ei am aflat doar despre un „câmp tactic” pârjolit de CCR, în care justiția fără SRI pare că nu se poate întocmi. Ceea ce, dacă ar fi adevărat, ar fi realmente trist pentru procurori și înspăimântător pentru cetățenii României.