Ministrul Sănătății, despre maternitatea din Arad: „Acolo cade tavanul la propriu”

Ministrul Sănătății, despre maternitatea din Arad: Acolo cade tavanul la propriu
Publicat: 17/03/2016, 20:42

„Varianta în care să se mute obstetrica și neonatologia cred că este o soluție. Trebuie să le prioritizăm atâta vreme cât știm că, în acest moment, soluția se impune pentru această problemă care este stringentă, acolo știm cu toții cade tavanul la propriu”, a declarat, în cadrul unei conferințe de presă, ministrul Sănătății, Patriciu Achimaș-Cadariu.

Acesta a vizitat atât maternitatea de stat din Arad, dar și clădirea nouă aflată în cartierul Grădiște, la marginea municipiului. Aceasta a fost construită inițial pentru secția TBC a spitalului județean, care de asemenea funcționează în condiții improprii și nu a fost încă inaugurată. În urma unui incident din ianuarie, când o bucată mare de tencuială a căzut de pe una dintre clădirile actuale ale maternității, autoritățile s-au speriat și apoi au anunțat intenția de a muta maternitatea în clădirea construită ințial pentru TBC. Această clădire nu cuprinde însă toate necesitățile unei maternități, așa că va trebui reconfigurată.

„Ce găsim acolo nu e o situație perfectă (…) trebuie regândite niște circuite, trebuie făcute și niște investiții pentru a construi bloc operator, sală de naștere, sunt elemente care nu se regăsesc în structura actuală. Am convenit că se va face cât mai repede un studiu și cu ce putem ajuta noi e să detașăm medic epidemiolog, asta e primul pas, în câteva săptămâni, apoi în următoarele luni să fie definitiv acest spațiu și parte de obstetrică și neonatologie să își regăsească acolo sediul, dacă lucrurile se vor potrivi”, a precizat ministrul Sănătății.

Cu toate că și secția TBC funcționează într-o clădire improprie pentru care se plătește chirie Bisericii Ortodoxe Române, situația de la maternitate este mai dificilă, a apreciat Achimaș-Cadariu. Acesta a mai spus că se va discuta cu Biserica Ortodoxă pentru a se vedea ce se poate face în cazul clădirii care este degradată.

Ministrul Sănătății a anunțat totodată și investiții pentru județul Arad.

„Bugetăm 7 incumbatoare și bugetăm solicitarea unui aparat RMN în valoare de șapte milioane de euro la nivelul Spitalului Județean”, a precizat Patriciu Achimaș-Cadariu.

Dacă după rectificarea bugetară vor mai fi bani, ministrul a anunțat că va susține și proiectul construirii unei noi clădiri pentru secțiile de pediatrie și boli infecțioase ale spitalului județean.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Finală Elena Lasconi - Călin Georgescu, la prezidențiale? Ce arată datele acum despre Ciolacu
Ce legătură are Vladimir Putin cu Cătălin Georgescu? Presa din Rusia EXULTĂ după victoria năucitoare
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cum a funcționat rețeaua uriașă și sofisticată construită pe Tik Tok pentru Călin Georgescu, pe...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Ea este soția lui Călin Georgescu! Cristela are propriile afaceri și face bani într-un domeniu...
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”!...
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Elena Lasconi măreşte diferenţa faţă de Marcel Ciolacu, care a căzut...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Elena Lasconi, prima reacție după ce a intrat în cel de-al doilea tur al alegerilor...
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia...
Cod Rutier 2024: Care e distanța regulamentară între mașinile parcate?
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Rezultate parţiale. Elena Lasconi, 19,17% - Marcel Ciolacu 19,15%. Peste...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Cine este Cristela Georgescu, cea care ar putea deveni prima doamna. Cu ce se ocupă...
Vedetele care vor participa la Survivor România 2025. Vor fi surprize mari
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Cher dezvăluie cine este unicul bărbat celebru care a părăsit-o
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Plânsul ne face bine sau rău? Iată ce spune știința!