CNA a amendat Antena 3. Ce a apărut pe ecran în timpul unei emisiuni. „Este o dezinformare a telespectatorilor”

CNA a amendat Antena 3. Ce a apărut pe ecran în timpul unei emisiuni. „Este o dezinformare a telespectatorilor
Publicat: 22/03/2016, 17:52
Actualizat: 08/04/2016, 14:22

În cadrul emisiunii „Sinteza Zilei” din 18 februarie, sub titlurile „Kovesi dă dreptate Antena 3”, „Kovesi: Antena 3 are dreptul la contract de închiriere”, „Șefa DNA recunoaște că Antena 3 nu trebuie evacuată”, Antena 3 a difuzat un fragment dintr-un interviu pe care Laura Codruța Kovesi l-a dat pentru Adevărul în anul 2014, fiind întrebată de reporterul respectiv despre „confiscarea sediului Antenei 3”.

Televiziunea a afișat pe ecran sursa, dar fără a fi preciza data la care a fost făcut interviul.

După difuzarea interviului respectiv, prezentatorul emisiunii, Mihai Gâdea afirmă că spusele Laurei Codruța Kovesi sunt în favoarea Antenei 3 și că televiziunea are drept de preemțiune.

„Dar în seara asta sunt atât de fericit. Cel mai important aliat al meu, al nostru, al Antenei 3 este doamna Kovesi. Doamna Kovesi ne spune că se poate” a afirmat Gâdea în emisiunea din 18 februarie, solicitând redifuzarea unui fragment din interviu, respectiv afirmația „Toate aceste imobile vor trece în proprietatea statului, dacă sunt contracte de închiriere și ele nu expiră până la momentul în care se face executarea silită, contractul de închiriere poate fi prelungit de către stat…”.

Știrile difuzate a doua zi, pe 19 februarie, au reluat afirmațiile făcute cu o zi în urmă, cu titluri precum: „Codruța Kovesi dă dreptate Antena 3”, „Șefa DNA a recunoscut că Antena 3 nu trebuie evacuată”. „Declarațiile făcute de șefa DNA, Laura Codruța Kovesi, confirmă abuzul făcut de ANAF împotriva Antenei 3, spun jurnaliștii Antena 3”, s-a mai afirmat în cadrul unei știri.

Dorina Rusu (membru CNA) a considerat că este evidentă intenția pe care a avut-o Antena 3 în cazul interviului trunchiat al Codruței Kovezi, referindu-se la dezinformarea telespectatorilor – „A fost luat un fragment dintr-un interviu și folosit într-un mod în care nu trebuia folosit. Mie mi se pare destul de clară intenția pe care ei au avut-o și mi se pare un lucru destul de grav”.

Potrivit articolulului 3(2) din Legea Audiovizualului, „Toți furnizorii de servicii media audiovizuale au obligația să asigure informarea obiectivă a publicului prin prezentarea corectă a faptelor și evenimentelor și să favorizeze libera formare a opiniilor”.

Membrii au considerat ca Antena 3 a încălcat și articolul 64(1-b) din Codul de reglementare a conținutului audiovizual, referitor tot la corecta informare – „În virtutea dreptului fundamental al publicului la informare, furnizorii de servicii media audiovizuale trebuie să respecte următoarele principii: informarea cu privire la un fapt sau un eveniment să fie corectă, verificată și prezentată în mod imparțial și cu bună-credință”.

De asemenea, în cadrul aceleiași sancțiuni, CNA a introdus și încălcarea dreptulului minorului la „protejarea imaginii și a vieții sale intime, private și familiale” din cauza faptulu că televiziunea a menționat numele fiicei jurnalistului Dan Tapalagă, care are zece ani.

Antena 3 a difuzat în data de 23 februarie, în cadrul edițiilor informative ale zilei, o știre despre un articol publicat de Oana Stancu Zamfir în ziarul „Jurnalul Național”, articol scris sub forma unei „scrisori” adresate fiicei minore a jurnalistului Hotnews, Dan Tăpălagă, menționându-i numele.

După cum a explicat în emisiune și o voce din off, în scrisoarea către fiica lui Tapalagă, șeful de la Hotnews, Oana Zamfir i-a cerut acesteia să nu îi fie rușine când tatăl ei va ajunge la vârsta multora dintre cei prezenți la întâlnirea din Piața Constituției.

Una dintre afirmațiile citate din articol (fiind citită și titrată la postul de televiziune) a fost: „Poate că îi vei cumpăra tu însăți mult hulitul Urinal de azi. Poate că nu vei simți că își strică masa cu prietenii, dacă i se mișcă proteza”.

„Un copil a fost agresat de o scrisoare, a fost pus într-un context negativ, într-o situație proastă; nu poți folosi un copil într-o bătălie mediatică, indiferent de situație”, a fost părerea Dorinei Rusu.

Articolul 3(1) din Codul CNA precizează că „Minorul are dreptul la protejarea imaginii și a vieții sale intime, private și familiale”.

Sancțiunea de 30.000 de lei a fost propusă de vicepreședintele CNA, Răsvan Popescu, ca propunere intermediară.

Inițial, Radu Herjeu a făcut propunerea de amendare cu 20.000 de lei, iar Dorina Rusu – 60.000 de lei, niciuna fiind validată după două tururi de vot. Popescu a făcut o propunere intermediară, iar ceilalți doi membri au retras propunerile lor.

Astfel, amenda de 30.000 de lei a fost adoptată cu șapte voturi pentru (Lorand Turos, Viorel Vasile Buda, Monica Gubernat, Laura Georgescu, Radu Herjeu, Dorina Rusu, Răsvan Popescu) și unul împotrivă (Radu Călin Cristea).

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Dezvăluiri tulburătoare. Rana fatală a Prințesei Diana, "mică, în locul nepotrivit și foarte rară”, care...
Palatul Buckingham a început să planifice funeraliile Regelui Charles. Ce se va alege de Regina...
Fostul vicepreședinte al Parlamentului Republicii Moldova i-a cerut lui Ion Țiriac să îi premieze și...
Avertismentul pensionarilor nemulțumiți de noile decizii: „Ne-au amăgit. Or să primească la vot ce merită”...
Roxana Dobre a tăcut cât a tăcut, dar nu a mai suportat și a spus...
Site-ul unde mii de oameni își caută un partener cu care să își pună capăt...
ŞOC! Fiica lui Năstase: 'Am fost preşul lui dintotdeauna, încă de când a vărsat vin...
Recunoști fetița din imagine? Acum are 39 ani și este adorată de sute de mii...
"Eu sunt cel pe care îl căutaţi!" Autorul masacrului din Germania s-a predat. Atacul cu...
Descoperire șocantă la autopsia lui Filip, băiețelul mort la bazin
Tu ai văzut-o? Melania a dispărut misterios în timpul unei vacanțe în Turcia. Ce spune...
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia...
Ce reprezintă litera B la o mașină cu transmisie automată. Explicația fiecărui mod
Taxiurile fără şofer le iau pâinea de la gură taxiurilor clasice: apelare facilă şi preţuri...
Cel mai RAPID ÎNCĂRCĂTOR din lume! Încarcă ORICE TELEFON în mai puțin de...
Noul război ce stă să izbucnească. Au atacat azi dimineață. S-a declarat stare de urgență
Gazpacho, un fel de mâncare versatil. Rețeta este extrem de simplă
VIDEO | Momentul frapant când o femeie sare gardul la zoo ca să mângâie un...
"Ultima misiune pentru Roberta". Ea este polițista de 21 de ani, ucisă de remorca unui...
Anamaria Prodan, depre cât de mult îi seamănă copiii. Ce anume îi spunea mama ei...
Mii de reactii controversate după ce Cristina Șișcanu a arătat cum folosește un lubrifiant: “Așa...
BANCUL ZILEI. Bulă merge la o tipă acasă. Dormitorul era plin de jucării de pluș....
Ministrul de externe al Italiei spune că țara are nevoie de studenți africani