Republica penală de la Ploiești. Cum „lucrau” la dosare șefii din Poliție și Parchete cu Sebastian Ghiță

Republica penală de la Ploiești. Cum „lucrau la dosare șefii din Poliție și Parchete cu Sebastian Ghiță

Cei patru au fost audiați timp de circa șapte ore la Ploiești, în „dosarul Papici”, după care au ieșit cu cătușe pe mâini, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Liviu Tudose, Constantin Ispas, Viorel Dosaru și Aurelian Mihăilă sunt duși în arest la București, urmând ca joi să fie prezentați Înaltei Curți de Casație și Justiție cu propunere de arestare preventivă.

Procurorul șef adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, Liviu Tudose, fost procuror șef al aceleiași instituții, este acuzat de luare de mită și furnizare de informații nedestinate publicității.

Aurelian Mihăilă, fost procuror șef adjunct alParchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, este acuzat de cercetare abuzivă și de folosirea de informații nedestinate publicității.

Constantin Ispas, fostul șef DGA Prahova, aflat sub control judiciar într-un alt dosar, este acuzat de trafic de influență și de furnizare de informații nedestinate publicității.

La rândul său, chestorul Viorel Dosaru, fostul șef al IPJ Prahova, este acuzat de două infracțiuni de luare de mită, trafic de influență, favorizarea infractorului și furnizarea de informații nedestinate publicității.

Procurorii DNA arată că în perioada iunie 2013-primăvara anului 2014, Liviu Tudose, pe atunci șef al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, i-a permis deputatului Sebastian Ghiță să aibă acces la informații nedestinate publicității, dintr-un dosar penal aflat în lucru la parchetul respectiv. Scopul său era de a obține o funcție de conducere într-o instituție publică, dar și de a „zădărnici urmărirea penală efectuată în cauză”, arată DNA. Același scop îl aveau și Ghiță, și cei cercetați în dosar, față de firmele cărora Ghiță avea interese financiare.

Informațiile confidențiale priveau obiectul cercetărilor, persoanele fizice și juridice cercetate, măsurile de supraveghere tehnică dispuse, numele procurorului de caz și ale ofițerilor de poliție delegați să efectueze urmărire penală, arată DNA.

În legătură cu același dosar penal aflat în lucru, și chestorul Viorel Dosaru, în calitate de șef al IPJ Prahova, i-a permis accesul la informații clasificate lui Sebastian Ghiță, în perioada iunie-septembrie 2013, mai arată DNA. În dosarul respectiv, ofițeri de poliție aflați în subordinea lui Dosaru erau delegați să facă acte de urmărire penală.

În vara anului 2013, procurorul Aurelian Mihăilă, pe atunci adjunctul lui Liviu Tudose la Parchetul prahovean, i-a permis accesul la informații din dosar lui Constantin Ispas, pe atunci șef al DGA Prahova, care la rândul său a folosit aceste informații pentru a accede în funcții de conducere în MAI, arată DNA.

Procurorii mai acuză că în vara anului 2014, procurorul Aurelian Mihăilă „a ticluit probe nereale, constând în plângerea formulată în numele unei persoane împotriva unui alt procuror din aceeași unitate de parchet, sub aspectul săvârșirii unor infracțiuni de fals în declarații”. Plângerea respectivă, nedatată și nesemnată a fost ulterior înmânată unui ofițer cu funcție de conducere în cadrul B.C.C.O. Ploiești, pentru a fi valorificată, mai arată DNA.

Tot în 2013, fostul șef al DGA Prahova Constantin Ispas i-ar fi pretins unui om de afaceri aflat în relații apropiate cu liderii politici locali și centrali să-i asigure susținere politică pentru ocuparea unor funcții în MAI, lăsând să se creadă că are influență asupra unui procuror cu funcție de conducere din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești. Ulterior, el a și obținut informații clasificate de la procurorul general adjunct Aurelian Mihăilă, arată DNA.

Procurorii mai arată și că cel la care a apelat Sebastian Ghiță atunci când a fost prins de polițiști conducând cu permisul suspendat, în 2012, a fost Viorel Dosaru, șeful IPJ Prahova. Dosaru ar fi intervenit pe lângă polițiștii de la Biroul Rutier DN1 pentru ca aceștia să nu dispună măsurile legale în cazul lui Ghiță – amendă pentru depășirea vitezei legale și dosar penal pentru conducere fără permis. În schimb, Ghiță i-a promis lui DOsaru susținerea pe funcție.

În același dosar a fost audiat la sediul DNA Ploiești, miercuri dimineață, și deputatul Sebastian Ghiță, care a declarat la ieșire că are calitatea de suspect.

Ulterior, Procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) au cerut Camerei Deputaților încuviințarea reținerii și arestării preventive a deputatului independent Sebastian Ghiță, acesta fiind acuzat de dare de mită, șantaj, cumpărare de influență și alte infracțiuni.

În 3 martie, șeful Biroului de Investigare a Criminalității la Regimul Fondurilor Publice și a Corupției din cadrul IPJ Prahova, Ștefan Dobre, și șeful Poliției Ploiești, Cristian Manea, au fost audiați la DNA Prahova, tot în dosarul „Lucian Papici”.

În acest caz au mai fost audiați șeful Serviciului Investigații Criminale din cadrul Poliției Prahova, Nicolae Zecheru, agentul Ionuț Ciorobea de la Poliția Economică, directorul adjunct al Direcției de Ordine Publică din cadrul IGPR, Gheorghe Parepa, și procurorul șef adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, Liviu Tudose.

Audierile au avut loc în contextul în care ICCJ a confirmat redeschiderea urmăririi penale într-un dosar care vizează 13 persoane cu funcții importante din județul Prahova, iar dosarul ar fi fost clasat, în 2014, de fostul procuror DNA, Lucian Papici.

În 2013, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești a început cercetările într-un dosar evaziune fiscală cu un prejudiciu de aproximativ 34 milioane de euro, în care erau vizate persoane cu funcții importante din Prahova. Surse judicare declarau că, în urma cercetărilor efectuate în cauză, ar fi reieșit faptul că persoane cu funcții importante din Poliția Prahova și structurile Parchetului ar fi dat informații din dosarele celor anchetați cu scopul de a tergiversa sau împiedica ancheta.

Lucian Papici, la acea vreme procuror DNA, care a anchetat presupusele fapte, a dispus clasarea dosarului, pe motiv că acestea nu se confirmă.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu...
Ce avere are Călin Georgescu, câştigătorul turului 1 la alegerile prezidenţiale 
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Fiica Elenei Lasconi este internată în spital! Candidatul USR a primit această veste chiar îniante...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Numărătoarea voturilor s-a încheiat. Diferenţă de 2.742 de voturi între...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Cine s-ar afla în spatele lui Călin Georgescu. Informația care aruncă în aer scena politică...
Râzi cu lacrimi. Val de glume după victoria lui Călin Georgescu
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Ce se întâmplă cu Voyager 1? Sonda interstelară a activat un instrument nemaifolosit de peste...