Prima pagină » Știri externe » Ce cote au în sondaje Hillary Clinton și Donald Trump

Ce cote au în sondaje Hillary Clinton și Donald Trump

Ce cote au în sondaje Hillary Clinton și Donald Trump
Într-un sondaj comandat de CNN și ORC International privind imaginea candidaților la președinția Statelor Unite, majoritatea respondenților ar prefera ca Hillary Clinton să câștige alegerile în dauna lui Donald Trump.

56% dintre respondenți consideră că Hillary Clinton ar câștiga alegerile din noiembrie, în timp ce 44% îl cotează ca favorit pe Donald Trump.

Sondajul prezintă și câteva avantaje pe care le are Hillary Clinton în fața lui Donald Trump. Ea este văzută ca un șef mai bun de stat, mai apropiată de clasa de mijloc și mai ancorată în temele considerate problematice din Statele Unite.

87% dintre cei care s-au declarat susținători ai democraților consideră că Hillary Clinton va câștiga, în timp ce doar 73% dintre susținătorii republicanilor îl văd învingător pe Donald Trump.

Întrebați și pe care dintre cei doi candidați îi admiră mai mult, respondenții i-au dat câștig de cauză lui Hillary Clinton, cu 15% în plus față de admiratorii lui Trump, în timp ce un sfert dintre ei susțin că nu îl admiră pe niciunul dintre ei.

17% consideră că niciunul dintre candidați nu este demn de încredere. La acest aspect, Hillary Clinton îl conduce și în acest clasamant, cu 44% comparativ cu 39% cât a obținut Trump.

La întrebarea „Care dintre candidați vă reprezintă mai bine interesele?”, procentele s-au mai apropiat, 48% au votat pentru Clinton, iar 40% pentru Trump.

La sondaj au răspuns peste 1000 de respondenți din ambele tabere, dar și câțiva care s-au declarat independenți.

Donald Trump și Hillary Clinton sunt principalii candidați la investitura democrată respectiv republicană privind președinția Statelor Unite. În acest sondaj au fost incluși și ceilalți candidați, Bernie Sanders, Ted Cruz sau John Kasich.
 

Autor

Citește și