Sebastian Ghiță se roagă de deputați să nu-l dea pe mâna procurorilor

Sebastian Ghiță se roagă de deputați să nu-l dea pe mâna procurorilor
Publicat: 25/03/2016, 15:19

„Am încredere în judecata colegilor mei și îi voi ruga să nu încuviințeze această cerere”, a spus Sebastian Ghiță, venit să-și studieze dosarul trimis de DNA la Comisia Juridică.

„Pare un dosar voluminos, dar ținând cont că e vorba doar despre denunțuri și că toate seamănă între ele și că vin de la niște denunțători cel puțin curioși pe care am să-i prezint colegilor din Comisia juridică, nu cred că sunt elemente care să-mi ocupe foarte mult timp”, a afirmat Sebastian Ghiță, venit să își consulte dosarul la Comisia juridică din Camera Deputaților.

El a susținut că nu este singura ”victimă” a celui care l-a denunțat, ”acel personaj căruia îi spunem om de afaceri Răzvan Alexe”.

”Și pe procurorul care l-a cercetat l-a închis și mă întreb dacă nu cumva e o răzbunare a acestui persoanj și care este calitatea morală în fața societății a acestui personaj să denunțe un procuror care l-a anchetat și cum ajungem să îl credem. Un om care a vândut droguri, a făcut contrabanda, nu știu câte infracțiuni nu a făcut omul ăsta și ajunge să înfunde un procuror cu un denunț mincinos”, a adăugat Sebastian Ghiță.

Cu toate acestea, Răzvan Alexe, un aropiat al lumii interlope, era un apropiat al deputatului care intervenea pentru a-l proteja. Potrivit referatului DNA transmis odată cu cererea de arestare a lui Ghiță, acuzat de dare de mită, șantaj, cumpărare de influență și alte infracțiuni, acesta s-ar fi folosit de influența sa, în scopul menținerii și promovării unor persoane în funcții publice, punând un magistrat și un șef al IPJ Prahova să-i furnizeze aceste informații confidențiale.

Ghiță dorea astfel să protejeze două persoane vizate de anchetă (una dintre ele era Răzvan Alexe, omul de încredere al familiei lui Mircea Cosma, cel care intermedia șpaga către aceștia), dar și să își protejeze propriile interese financiare, pentru că mai multe firme vizate de anchetă aveau afaceri cu el, arată DNA.

În schimbul informațiilor, Ghiță i-a promis șefului din IPJ Prahova că îl va sprijini să rămână în funcție și să obțină și alte funcții, iar magistratul a fost sprijinit să primească o funcție de conducere în cadrul unor instituții publice centrale.

Procurorii DNA îl mai acuză pe Ghiță că în martie 2011, pentru a înceta difuzarea unor reportaje denigratoare la adresa unei firme la un post de televiziune pe care îl controla prin firma Asesoft International, l-a constrâns pe patronul acestei firme să încheie un contract fictiv de prestări servicii cu Asesoft International, în valoare de 500.000 de euro. Din acești bani, Asesoft a primit în perioada iunie-septembrie 2011 peste 610.000 lei, arată DNA.

O altă acuzație adusă de DNA lui Ghiță este că a condus fără permis un autoturism Mercedes, fiind prins de poliție pe 22 iulie 2012 în Bărcănești, Prahova. Ghiță i-ar fi cerut șefului din IPJ Prahova să intervină la polițiștii Biroului Rutier DN1, pentru a-i determina să nu aplice legea, respectiv să nu îi dea amendă pentru depășirea vitezei și să nu constate infracțiunea de conducere fără permis – Ghiță avea permisul suspendat în perioada 22 martie 2012-18 august 2012. În schimb, Ghiță i-a oferit șefului din Poliție sprijin pentru menținerea în funcție.

În 3 martie, șeful Biroului de Investigare a Criminalității la Regimul Fondurilor Publice și a Corupției din cadrul IPJ Prahova, Ștefan Dobre, și șeful Poliției Ploiești, Cristian Manea, au fost audiați la DNA Prahova, tot în dosarul „Lucian Papici”.

În acest caz au mai fost audiați șeful Serviciului Investigații Criminale din cadrul Poliției Prahova, Nicolae Zecheru, agentul Ionuț Ciorobea de la Poliția Economică, directorul adjunct al Direcției de Ordine Publică din cadrul IGPR, Gheorghe Parepa, și procurorul șef adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, Liviu Tudose.

Audierile au avut loc în contextul în care ICCJ a confirmat redeschiderea urmăririi penale într-un dosar care vizează 13 persoane cu funcții importante din județul Prahova, iar dosarul ar fi fost clasat, în 2014, de fostul procuror DNA, Lucian Papici.

În 2013, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești a început cercetările într-un dosar evaziune fiscală cu un prejudiciu de aproximativ 34 milioane de euro, în care erau vizate persoane cu funcții importante din Prahova. Surse judicare declarau că, în urma cercetărilor efectuate în cauză, ar fi reieșit faptul că persoane cu funcții importante din Poliția Prahova și structurile Parchetului ar fi dat informații din dosarele celor anchetați cu scopul de a tergiversa sau împiedica ancheta.

Lucian Papici, la acea vreme procuror DNA, care a anchetat presupusele fapte, a dispus clasarea dosarului, pe motiv că acestea nu se confirmă.

Tags:

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Cauza morții lui Gabriel Cotabiță. Ce s-a întâmplat cu artistul de 69 de ani
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Cum arată polata construită în Clisura Dunării. Șoseua spectaculoasă din Porțile de Fier, protejată de...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Un bărbat a îngropat 5 cufere cu comori de peste 2 milioane de dolari și...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Gabriel Cotabiță a murit la 69 de ani. Artistul a avut tot mai multe probleme...
Cauza MORȚII lui Gabriel Cotabiță! Solistul s-a chinuit ENORM în ultimele clipe de viață
Ameninţarea de pe piaţa imobiliară. România ar putea ajunge o piaţă de chiriaşi: "Preţurile se...
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Întrebare de ȘCOALĂ: Câte LATURI are Marea Piramidă din Giza?
România a pierdut cea mai mare actriță. Nu o vom uita niciodată! A fost unică
Netflix dă lovitura sfârșitului de an. Asta da surpriză pentru a bonați
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
Cezar Ouatu, reacție după moartea lui Gabriel Cotabiță: "Unul din momentele care-mi vor rămâne bine...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Holera, „mirosul morții” și Nicolae Iorga