Belgia are cei mai mulți luptători ai Statului Islamic pe cap de locuitor din Europa
Numeroși tineri belgieni pleacă din țară pentru a se alătura trupelor Statului Islamic din Irak și Siria. Conform oficialilor, aproape 500 de bărbați și femei au părăsit țara, cel mult 150 întorcându-se înapoi. Deși Franța are cel mai mare număr de luptători plecați să lupte alături de teroriști, raportul la populație este net în favoarea Belgiei – în jur de 1.400 la milionul de locuitori.
Cu toate acestea experții admit că nu știu exact numărul celor care pleacă sau al celor care se întorc, fapt ce a făcut ca belgienii să fie îngrijorați că eventuale alte atacuri ar putea avea loc chiar din partea unor jihadiști belgieni.
„Bruxelles-ul nu este numai capitala Uniunii Europene ci și un punct central al Statului Islamic și o bază logistică pentru operațiuni extremiste”, a declarat pentru CNN Sajjan Gohel, director pentru Securitate Internațională al Fundației Asia – Pacific.
Mulți belgieni au fost de asemenea atrași de grupul extremist Sharia4Belgium, care viza comunitățile private de drepturi și afectate de șomaj. Grupul a câștigat adepți în 2010, dar a fost desființat 5 ani mai târziu, fiind considerat grupare teroristă.
Resursele poliției belgiene sunt insuficiente
Poliția belgiană l-a prins pe 18 martie, cu patru zile înaintea atacurilor, pe Salah Abdeslam, suspectul principal pentru atentatele de la Paris, din noiembrie 2015. Oficialii belgieni s-au declarat surprinși de atacuri, deși declaraseră că aveau indicii că ceva s-ar putea întâmpla după arestarea lui Abdeslam.
„Ei nu au destuli ofițeri care să asigure respectarea legii și nu au fost capabili să recruteze specialiști în același ritm în care luptătorii și-au recrutat oamenii”, a declarat William Braniff, director executiv al Consorțiului Național pentru Studierea Terorismului.
A fost nevoie de 4 luni pentru ca autoritățile să-l captureze pe Abdeslam, cel mai căutat terorist din Europa. Polițiștii belgieni l-au oprit pe Abdeslam la granița Franței cu Belgia în dimineața atacurilor de la Paris, dar nu l-au reținut.
O altă dovadă de slabă gestionare a situației a ieșit la iveală atunci când președintele Turciei a anunțat că unul dintre teroriștii responsabili cu atacurile de la aeroportul Zaventem, Ibrahim al Bakraoui, a fost capturat în Turcia în iunie 2015, fiind deportat apoi în Europa, unde a fost eliberat de belgieni.
Mulți tineri musulmani se simt marginalizați în Belgia
În Belgia, există o mulțime de tineri musulmani nemulțumiți, separați, atrași și învăluiți de ideologia Statului Islamic. Iar numărul acestor musulmani din Belgia a depășit eforturile de combatere a terorismului. În Belgia se află una dintre cele mai mari comunități de musulmani din Europa.
Un tânăr musulman intervievat de CNN sub protecția anonimatului a declarat că discriminarea și lipsa de oportunități i-au determinat pe numeroși tineri care nu se simt acceptați de societatea belgiană să se alăture jihadiștilor, care le exploatează această marginalizare socială
„Statul belgian îi respinge, spune – sunt străini, de ce să le dăm de muncă? Ne umplu de ură și spun că nu suntem folositori, așa că atunci când tinerii observă ce se întâmplă în Siria, își spun: Ok. Hai să merg acolo și să fiu util”, a declarat tânărul musulman pentru CNN.
„Acum un an și jumătate, aveam 15 persoane pe lună care plecau în Siria sau Irak, acum sunt mai puțin de 5. Dar cinci e prea mult, sunt conștient de asta… Dacă vezi că oamenii încă pleacă să se înroleze în Statul Islamic, nu am făcut destul. E clar. Scopul e să fie zero”, a spus ministrul de Interne Jan Jambon.
Suburbia Molenbeek are o populație predominant musulmană, formată din imigranți din Africa de Nord. Cartierul suferă de un șomaj în rândul tinerilor de peste 40%. Iar propaganda ISIS e la un click distanță.
Familia și membrii comunității care încearcă să oprească radicalizarea primesc amenințări. „Trăim într-o epocă în care oricine încearcă să vorbească sau să ia atitudine în numele adevărului se va lovi de oameni care încearcă să îl împiedice”, spune un imam belgian.
Belgia este divizată geografic și lingvistic
Belgia este o țară mică, cu numai 11 milioane de locuitori. Dintre aceștia, peste jumătate vorbesc flamanda și trăiesc în nord, în Flandra. Ceilalți vorbesc franceza și trăiesc în sud, în Valonia.
„Construcția guvernului Belgiei face posibile astfel de atacuri”, a declarat expertul Sajjan Gohel, care adaugă că serviciile de securitate ale Belgiei sunt foarte divizate.
Serviciile publice, școlile, spitalele chiar și poliția sunt împărțite pe criterii lingvistice. Există școli cu predare în franceză și școli cu predare în flamandă.
Bruxelles-ul este capitala Belgiei și a Flandrei, însă este vorbitoare de franceză.
În plus, abia în 2011 Belgia a reușit să pună capăt unei perioade de 589 de zile în care nu a avut un guvern stabil, doar Irakul fiind în aceeași situație.
Este aproape de marile orașe europene
Apropierea de marile orașe europene și lipsa istorică a coeziunii interne fac din Belgia un teren favorabil pentru jihadiști, care se pot deplasa cu ușurință. Bruxelles-ul se află la mica distanță cu mașina de Paris, Amsterdam, Koln sau Frankfurt, Berlin sau Strasbourg. Doar recent, în urma atacurilor de la Paris, statele europene au început controlul imigranților.
Incapacitatea oficialilor belgieni de a controla fluxul de imigranți, de a-i integra, dar și imposibilitatea de a-i urmări odată ce se întorc în țară înseamnă că mulți jihadiști trec neobservați și odată cu asta, numeroase alte atacuri devin posibile.