Senator PNL: Dacă sunt un risc la nivel european, cartelele pre-pay ar trebui scoase de pe piață

Senator PNL: Dacă sunt un risc la nivel european, cartelele pre-pay ar trebui scoase de pe piață
Publicat: 29/03/2016, 11:07

„Dacă analiza de risc a acestui instrument, cartela prepay, care este o marfă, arată că nu poate fi evitat acest risc, eu aș opta pentru scoaterea totală de pe piață a acestui produs și înființarea unui abonament de către operatorii de telefonie, ca toate celelalte abonamente, în care fiecare posesor vine și prezintă niște documente pentru a face abonamentul pe care îl poate plăti prepaied sau postpaied”, a declarat președintele Comisie de Apărare, Marius Obreja, pentru MEDIAFAX.

Marius Obreja a mai afirmat că legea privind cartelele prepay, în forma în care a trecut de Parlament și a fost contestată de CCR, este „frecție la picior de lemn”, afirmând că prin prezentarea unui act de identitate, la cumpărarea unei cartele prepay, nu se poate obține creșterea gradului de siguranță sau identificarea viitorilor infractori.

„În fapt, dacă ne-am referi la obligativitatea ca aceste cartele să fie vândute numai pe baza unui act de identitate, aș considera acest lucru o birocratizare a vânzării unui bun. După cumpărarea a zece cartele, de exemplu, cu un buletin de identitate, cetățeanul respectiv poate să le vândă imediat unor terți care nu mai trebuie să prezinte un act de identitate. Legea este o frecție la picior de lemn”, a susținut liberalul.

El a mai spus că „dacă se consideră că reprezintă un risc la nivel european sau național acest produs trebuie scos de pe piață”. „Așa cum se comercializează doar în anumite condiții sau nu se comercializează deloc un produs pirotehnic sau unul care poate pune în pericol viața cetățenilor, tot astfel, și aceste cartele pot fi scoase de pe piață”, a comentat senatorul PNL.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Bahmu și-a scos asul din mânecă! Vești crunte pentru Honorius. Ce le-a cerut judecătorilor, în...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Cum arată polata construită în Clisura Dunării. Șoseua spectaculoasă din Porțile de Fier, protejată de...
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Prigoană lasă o surpriză în moștenire! Vila din SUA și misterul proprietarilor care schimbă complet...
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Ameninţarea de pe piaţa imobiliară. România ar putea ajunge o piaţă de chiriaşi: "Preţurile se...
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Întrebare de ȘCOALĂ: Câte LATURI are Marea Piramidă din Giza?
Anunț trist despre Regina Camilla. Casa Regală a confirmat vestea
Mircea Badea, deconspirat de Carmen Brumă. Să-l mai credem?
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Conexiunile sociale ne schimbă microbiomul, sugerează un studiu