Romance TV este un post de televiziune german cu sediul în Ismaning (Munchen, Bavaria) care are femeile ca public-țintă și care difuzează programe cu teme romantice, despre, dragoste, sentiment, precum telenovelele. Televiziunea a fost lansată pe 14 februarie 2008, de ziua îndrăgostiților, iar din 18 septembrie 2015, televiziunea a avut un nou design, potrivit wikipedia.
Televiziunea difuzează programe cu povești romantice despre lumea îmbătătoare a emoțiilor, programe despre familie, prietenii si ostilități. Seriile și filmele naționale și internaționale din diverse genuri, de la comedii romantice sau biografii și până la teatru și filme de epocă, completează programul fiecărui canal național.
Romance TV, deja stabilit cu succes pe piețele din Germania și Polonia, își extinde distribuția în Europa de Est prin lansarea în România și Ungaria începând cu 3 mai.
Telespectatorii din România și Ungaria se pot aștepta la premiere naționale exclusive, începând cu luna mai a acestui an. Portofoliul de lansare este format din filme bazate pe cele mai de succes best-seller-uri, scrise de autori precum Rosamunde Pilcher, Inga Lindström sau Utta Danella, în formate de succes, cum ar fi „Das Traumschiff”, comedii romantice, filme-eveniment cu distribuții celebre și serii premiate cum ar fi „Sturm der Liebe”, „House Husbands” și „Danni Lowinski”, a anunțat Mainstream Networks.
În timp ce elementele de bază ale brandului Romance TV sunt aceleași, televiziunile sunt personalizate pentru piața din țările în care este distribuită.
Programele vor fi disponibile în Ungaria într-o versiune sincronizată, iar în România, cu subtitrare.
De la lansarea postului din 2008, pe piețele vorbitoare de limbă germană, Romance TV s-a poziționat ca un actor important în peisajul televiziunilor.
Romance TV este cel mai cunoscut post de tip Pay TV, având majoritatea audienței formată din femei.
Primul proiect de succes în afara Germaniei a fost lansat ca Romance TV Polska (Polonia) în 2010. Între timp acest concept TV, bazat pe atractivitatea producțiilor în principal din Germania, a realizat o acoperire de piață de 100% în Polonia pe satelit, fiind de asemenea distribuit în cele mai importante platforme de cablu. Cota de piață a postului s-a dublat de când a fost lansat pe UPC în octombrie 2015, acest fapt dovedind că Romance TV constituie un jucător important pe piața de publicitate din Polonia.
Romance TV este operat la nivel internațional de către Mainstream Networks Holding GmbH & Co. KG, o filială a Mainstream Media AG.
În calitate de partener, ZDF Enterprises GmbH deține o participație de 26% în Mainstream Networks Holding. Pentru operarea noilor canale, Mainstream Networks Holding a înființat două filiale Romance TV Magyar Betriebs GmbH și Romance TV România Betriebs GmbH, conduse de Tim Werner și Ralf Gabor în calitate de Directori Operaționali.
Noile piețe adaugă un potențial de șapte milioane de case de abonați în prezent, cu potențial de creștere la opt milioane în termen de un an, operatorii așteptându-se la depășirea pragului de zece milioane de case în care Romance TV să fie distribuit.
Tematic Media Group va fi responsabilă pentru activitățile de vânzări și marketing Romance TV pe teritoriul românesc și maghiar. Grupul media este specializat în special pe piețele din Europa Centrală și de Est, concentrându-se asupra distribuției regionale, atât a propriilor sale posturi de televiziune cât și a unui portofoliu de canale partenere.
Mărcile sale premium, de la licențiatorii ZDF Enterprises, Red Arrow sau Global Screen cu cifre mari de vizionare, atrag publicul în lumea minunată a emoțiilor și romantismului, în toate aspectele sale.
Tim Werner, Director Operațional al Romance TV și Membru în Consiliul Mainstream Media AG a declarat că: „Dragostea și pasiunea sunt sentimente care mișcă întreaga lume. Niciun alt post nu prezintă aceste emoții așa cum o face Romance TV prin intermediul producțiilor sale de înaltă calitate. Suntem încrezători că vom continua această poveste de succes, lărgindu-ne distribuția la nivel internațional. Pentru acest obiectiv, avem un partener puternic de partea noastră, Tematic Media Group, care cunoaște piețele locale din România și Ungaria mai bine decât oricine altcineva. Romance TV se potrivește perfect în portofoliul său de canale. La fel ca în Germania și Polonia, intenționăm să integrăm Romance TV în portofoliul platformelor de televiziune prin cablu oferite în România și Ungaria în scurt timp și ne aflăm în negocieri specifice cu principalii parteneri de distribuție”.
„Suntem încântați că, pe lângă A+E Networks, AMC, Script Network și Viacom, putem extinde portofoliul de clienți internaționali cu Romance TV”, a spus și Radu Morar, Director General al Tematic Media Group.
Canalul digital este operat de către Romance TV GmbH & Co. KG, o societate ce aparține de Mainstream Media AG și este distribuit ca un canal de televiziune Pay TV în Germania, Austria și Elveția, prin cablu și prin satelit, precum și prin intermediul IPTV, dar și prin intermediul abonamentelor la Sky, Vodafone Kabel Deutschland, Unitymedia, Deutsche Telekom și M7.
Pe plan internațional, Romance TV funcționează ca un canal independent în Polonia, fiind distribuit prin cablu și satelit și poate fi recepționat, printre altele, prin intermediul nc +, Polsat, UPC, Vectra și Toya.
Mainstream Media AG funcționează ca brand colector pentru filialele sale Romance TV GmbH & Co. KG, Mainstream Networks Holding GmbH & Co. KG, Reichenbach Rechtehandels GmbH, drei.eins Beteiligungs GmbH și Almara Musikverlag GmbH. Domeniile de activitate ale Mainstream Media AG includ mărcile posturilor Romance TV, Heimatkanal și GoldStar TV. Acționarul principal al Mainstream Media AG este Gottfried Zmeck cu 75%, care conduce compania ca Director General. Merkur Thorhauer GmbH & Co KG are o participație de 15%. Barbara Zmeck-Koch și Julia Kiessling (née Zmeck) dețin fiecare 5%.
Tematic Media Group (TMG) este o companie media independentă, cu activități de distribuție media de succes în Europa Centrală încă din 2003. TMG deține patru posturi proprii de televiziune, în zece țări, fiind distribuite în mai mult de zece milioane de gospodării. Departamentul de producție al TMG produce mai mult de 1.000 ore de conținut de diferite genuri. Agenția de vânzări TMG are deschise trei birouri în București, Budapesta și Oradea și reprezintă 49 de canale din Europa Centrală și de Est.