Anunțul candidatului PNL la Primăria Ploieștiului, după ce a ieșit de la DNA

Anunțul candidatului PNL la Primăria Ploieștiului, după ce a ieșit de la DNA

„A fost decizie proprie și chiar îmi pare rău că nu am luat-o un pic mai devreme. Aici am greșit eu un pic.Vreau să fie foarte clar, nu am avut vreo formă de forțare, ba din contră. (…) Este o chestie de decență simplă și de respect pentru partid”, a declarat, la ieșirea de la sediul Direcției Naționale Anticorupție Ploiești, senatorul PNL Andrei Volosevici.

Parlamentarul a fost prezent la sediul DNA Ploiești, unde a adus probe în dosarul în care este urmărit penal pentru luare de mită și abuz în serviciu.

„Faptul că am decis să mă retrag este o chestiune de bun simț. Mi se pare anormal ca un candidat care este suspicionat de săvârșirea unor fapte să vină să ceară votul oamenilor. Nu am făcut lucrul acesta pentru că mă simt vinovat și îmi voi demonstra nevinovăția. Indiferent de situația în care sunt acuma și de această perioadă mai puțin plăcută, nimeni nu o să-mi ia din cap administrația, proiectele, ce știu, ce cunosc, ce pot să fac.” a mai precizat Volosevici.

El a adăugat că înlocuitorul său drept candidat PNL pentru Primăria Ploiești va fi cel mai probabil Adrian Dobre, fost prefect al Prahovei, pe care a anunțat că-l va susține „total și necondiționat”.

Andrei Volosevici și-a anunțat, duminică, pe Facebook retragerea din cursa electorală.

„Pe 24 martie 2016 am fost chemat la DNA Ploiești și mi s-a comunicat ca sunt suspect pentru posibile fapte de corupție petrecute în anul 2012. În legătură cu aceste aspecte sunt convins ca îmi voi demonstra nevinovăția, dar doresc sa fac acest lucru la instituțiile abilitate, fără a încerca să mă victimizez în spațiul public. Dată fiind această nouă situație în care ma aflu, din respect față de colegii de partid și mai ales față de dumneavoastră, ploieștenii, și așa greu încercați de incompetența celor care conduc orașul din 2012, am decis sa îmi retrag opțiunea de a candida la primăria Ploiești” a scris senatorul pe pagina sa de Facebook.

Volosevici a mai fost primar în mandatul 2008-2012, iar candidatura sa a fost validată de conducerea PNL.

Senatorul PNL Andrei Volosevici este urmărit penal pentru luare de mită și abuz în serviciu având drept consecință obținerea unui folos necuvenit pentru altul, într-un dosar privind finanțarea echipei de fotbal FC Petrolul Ploiești.

Andrei Volosevici, la data faptelor primar al municipiului Ploiești, este acuzat de procurorii Direcției Naționale Anticorupție că ” a inițiat proiectul de hotărâre privind asocierea municipiului Ploiești cu SC FC Petrolul SA în vederea finanțării și realizării în comun a unor acțiuni, servicii și proiecte de interes public local – având ca obiectiv principal funcționarea echipei de fotbal FC Petrolul. În același scop, a semnat un contract de asociere între municipiul Ploiești și S.C. FC PETROLUL SA Ploiești, contract încheiat prin nerespectarea dispozițiilor Legii administrației publice locale – în condițiile în care o instituție publică nu poate finanța o activitate lucrativă desfășurată de un agent economic cu capital privat”, potrivit unui comunicat emis de DNA.

În acest fel, el a determinat prejudicierea bugetului local cu suma totală de 32.577.437 lei.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Prima declarație a lui Cosmin Georgescu, după ce tatăl său a câștigat alegerile în România....
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Categoria de pensionari care primesc și 50% din pensia totală, începând cu 1 ianuarie 2025
Fenomenul Călin Georgescu pe TikTok, ignorat de SRI. Cifrele uriaşe ale candidatului viral pe reţea
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Gabriel Cotabiță ar urma să fie incinerat marți! Ce dezvăluiri a făcut prietenul lui, Iulian...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
FT: Independenţa militară de SUA, o discuţie din ce în ce mai aprinsă în cadrul...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Dispar bancomatele. Schimbare totală pe piața bancară. Cum vei mai retrage bani
Amestecul Rusiei în alegerile din România. Poziţia lui Georgescu față de Ucraina dă de bănuit
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
TikTok „s-a trezit” după alegerile din România și lansează o campanie împotriva dezinformării