Bogații lumii ar putea ascunde nu mai puțin de 32.000 DE MILIARDE DE DOLARI în paradisuri fiscale

Mossack Fonseca este doar una din multele firme de avocatură care se ocupă cu înființarea de companii offshore obscure sau dubioase și cu toate acestea dezvăluirea numelor clienților săi a stârnit un cutremur politic și media de proporții mondiale. Oamenii și firmele de rând rabdă acasă în vremuri de criză economică, când salariile sunt tăiate și taxele majorate, iar politicieni, oameni de afaceri înstăriți, celebrități și alte figuri publice care ar trebui să fie un exemplu de bună purtare pentru societate se folosesc de portițe legislative, poate lăsate tocmai de ei deschise, pentru a-și proteja averile în locuri în care cei de rând nu au acces. Lucrul acesta îl demonstrează documentele Panama.

Gabriel Zucman, un economist francez tânăr cu mai multe cărți de profil publicate, estima într-o lucrare apărută anul trecut că în 2014 circa 8% (7.600 miliarde de dolari) din avuția financiară a gospodăriilor lumii stau ascunse, în mare parte legal, în conturi din paradisuri fiscale. O treime din această sumă este îndesată în conturi elvețiene. Cifrele lui Zucman se concentrează pe active precum acțiuni și obliga­țiuni și nu iau în considerare proprietăți imobiliare. Estimarea economistului este, desigur, criticată de concurenții săi, dar este menționată de diferite publicații internaționale de prestigiu. Revista Quartz îl descria pe Zucman în toamna anului trecut ca fiind unul dintre cei mai influenți economiști ai momentului. Personajul nu a împlinit 30 de ani.

Zucman a găsit, de asemenea, că firmele americane își țin 20% din profituri în paradisuri fiscale, de zece ori mai mult decât în 1980.

În 2012 BBC scria că superbogații lumii ascundeau în paradisuri fiscale „discrete” cel puțin 21.000 de miliarde de dolari, cât economiile SUA și Japoniei la un loc. Cifrele sunt valabile pentru 2010.

Calculul a fost făcut de James Henry, fost economist-șef al firmei de consultanță financiară McKinsey (împlicată și ea în di­verse practici dubioase), pentru Tax Justice Network. La acea dată, expertul în taxe și consilier al guvernului britanic John Whiting s-a arătat sceptic că suma ar fi atât de mare. „Evident, sunt ascunse sume semnificative, dar dacă sunt într-adevăr atât de mari, ce se face cu acești bani?”, se întreba el atunci. Acum chiar șeful guvernului britanic, David Cameron, are probleme deoarece docu­mentele Panama arată că tatăl său a condus un fond de investiții dintr-un paradis fiscal care nu a plătit taxe în Marea Britanie. Cameron a devenit premier în 2010.

James Henry spunea că estimarea de 21.000 de miliarde de dolari este una prudentă, iar suma reală s-ar putea apropia de 32.000 de miliarde de dolari. Henry a folosit date de la Banca Reglementelor Internaționale, de la Fondul Monetar Internațional și de la guvernele naționale.

Studiul său ia în calcul doar avuția financiară depozitată în conturi bancare și de investiții și nu active precum proprietăți imobiliare și iahturi.

Pentru Henry, „studiul reprezintă vești bune. Lumea tocmai a localizat o grămadă mare de avuție financiară care ar putea fi folosită în soluțiile pentru cele mai apăsătoare probleme globale”, spunea el.

Studiul mai arată că până la sfârșitul anului 2010 primele 50 de bănci de investiții ca mărime au gestionat împreună peste 12.000 de miliarde de dolari în active in­vestite internațional pentru clienți privați. Băncile care au gestionat cele mai multe active au fost UBS, Credit Suisse și Goldman Sachs.

Documentele Panama au creat până acum cele mai mari probleme pentru HSBC, Société Générale și Nordea. Analiza relevă și că mai puțin de 100.000 de persoane (0,001% din populația globului) dețin 9.800 de miliarde de dolari în conturi și investiții offshore.

O analiză mai recentă a Oxfam realizată cu date de la 200 de companii listate – jumătate din acestea sunt descrise de World Economic Forum ca fiind parteneri strategici ai organizației – a găsit că nouă din zece au prezență în cel puțin un paradis fiscal.

„Paradisurile fiscale sunt în centrul unui sistem global care permite companiilor mari și persoanelor bogate să evite plata contribuțiilor lor, privând astfel guvernele, pe săraci și pe bogați, de resursele de care au nevoie pentru a furniza servicii publice vitale și pentru a rezolva problema din ce în ce mai presentă a creșterii inegalității”, spune Raymond C. Offenheiser, președintele Oxfam America.

Citește în continuare pe zf.