Carlos Slim este cea de-a patra cea mai bogată persoană din lume, conform indicelui miliardarilor calculat de Bloomberg, a făcut o investiție surpriză pe firma din Barcelona Fomento de Construcciones & Contratas SA.
Mișcarea a fost doar ultima mutare dintr-o serie de investiții făcute de Slim în Spania începând cu anul 2014. Ca parte din afacere, Slim a investit de asemenea în dezvoltatorul din Madrid Realia Business.
Slim profită de prețurile extrem de scăzute din Spania când vine vorba de investiția în companii, și a văzut o oportunitate de a construi, în condițiile în care economia spaniolă își revine după un colaps imobiliar care a lăsat țara cu un surplus de 1,4 milioane de case.
Spania a crescut în 2015 în cel mai rapid ritm din ultimii opt ani, depășind economiile din zona euro ca ritm de creștere. În primul trimestru al anului a crescut de asemenea cu 0,7%, propulsată de cererea imobiliară.
„Când Slim a investit pentru prima oară aici, construcțiile și imobiliarele erau la cel mai jos nivel. Acum el mizează pe o revenire. A cumpărat la momentul oportun și cu un preț foarte bun, și ceea ce a găsit în FCC a fost nu doar o companie consolidată, care poate crește în construcții, dar și o companie cu potențial în servicii urbane”, a spus Carlos Vergara, profesor de management la IESE Business School din Barcelona.