Marian Munteanu: „Nu știu dacă Zelea Codreanu a fost un criminal”

Principalele idei:

• Apropierea sa de PNL are legătură mai degrabă cu particula „național” din denumirea partidului și mai puțin cu liberalismul

• Marian Munteanu se vede pe sine ca pe un reprezentant al unor asociații civice de inspirație creștină și insistă ca discuțiile despre candidatura sa nu au avut loc în Statele Unite unde a participat alături de Alina Gorghiu la National Prayer Breakfast. Sugerează, totuși, că ar fi avut un cuvânt de spus în selectarea copreședintei PNL printre participanții la acest eveniment.

• Candidatul PNL susține că există și o altă societate civilă decât cea consacrată. Pentru ea vrea să înființeze așa-numitele „Consilii Civice”

• În pofida celor câteva zile trecute de la anunțul candidaturii, Marian Munteanu nu are încă obiective specifice pentru București. Promite că vor fi făcute publice în curând.

• Susține că nu a colaborat și nici nu a făcut parte din vreun serviciu secret. Crede totuși că e posibil să aibă un dosar la CNSAS în urma arestărilor de pe vremea lui Ceaușescu

• Primarul Munteanu ar aproba o paradă gay și condamnă orice formă de violență

• Relația cu Mișcarea Legionară e pentru Marian Munteanu o chestiune despre care susține că are mai degrabă legătură cu prizonierii politici din închisorile comuniste. În ceea ce privește moștenirea istorică a lui Corneliu Zelea Codreanu, candidatul PNL evită un răspuns clar.

• Întrebat despre o carieră politică și o candidatură în afara PNL, actualul candidat refuză să o excludă ferm.

Prezentăm interviul acordat de Marian Munteanu agenției MEDIAFAX:

Reporter: De ce tocmai acum această candidatură?

Marian Munteanu: De ce acum? Eu am o activitate civică, eu zic, destul de susținută, în acești douăzeci și cinci de ani. Sigur, nu întotdeauna toate activitățile civice au privilegiul de a fi în lumina reflectoarelor. Aici, mass – media selectează, probabil, în funcție de diverse criterii activitățile unora sau altora. Dar, ca și mine, sunt zeci de mii de oameni care participă la activități civice, cu un efort, cu o anumită dedicare, și care nu sunt cunoscuți. Deci, activitatea civică, să știți că nu înseamnă întotdeauna vedetism sau nu ar trebui să însemne vedetism. Adică ideea e că dacă faci două, trei ONG – uri și toată ziua trebuie să fii la televizor să dai sfaturi nației nu mi se pare că este întotdeauna cea mai potrivită cale de abordare. Poți contribui destul de substanțial și prin fenomene de construcție, de contribuție în diverse zone, deci sunt și multe alte posibilități.

De ce tocmai PNL și întreb asta pentru că am în față un citat care vă aparține: ,,Liberalismul ar putea fi considerat operant în ceea ce privește perspectiva unei evoluții economice, dar aceste justificări devin neconvingătoare atunci când ne referim la necesitățile sociale, culturale și spirituale. În această privință se constată o inaderență a liberalismului, față de fondul sufletesc și comunitar al României…

Marian Munteanu.: Adică dacă aș fi spus neo – liberalism era și mai exact. Eu m-am apropiat și am fost tot timpul apropiat, în viața aceasta publică, de două partide, pe care le-am considerat exponente ale democrației în România: Partidul Național Liberal și Partidul Național Țărănesc. Sigur că principalul punct prin care m-am simțit apropiat a fost tocmai al doilea cuvânt: Național. Ce m-a atras, de exemplu, la Partidul Național Liberal, este vechia doctrină brătinistă, prin noi înșine, și o anumită viziune economică, aceia de a pune lucrare energiile românești, prin care, de altfel, acest partid, a fost cândva principala forță politică a României, care a dus România în modernitate. În anul 1990 sau 91, cred că în 90 am scris, în 1991 a fost textul respectiv, era o cu totul altă situație care liberalismul se scindase, apăruseră niște alte formule și, repet, critica mea vizează mai ales componenta exagerat sau mai precis neglijarea interesului acordat chestiunii naționale, pe care marii înaintași, familia Brătianu și alții, l-au reprezentat cu cinste.

Deci, mai grabă, nu v-ați schimbat dumneavoastră, s-a schimbat liberalismul, e mai aproape de cel original…

M.M.: … este un partid foarte serios al României, un partid puternic, care a cunoscut sigur, știți foarte bine, un traseu destul de complicat, de dificil, sciziuni, reunificări, aripi. Un partid care se află de ceva vreme într-un proces de reconstrucție și redefinire. Pe mine m-a bucurat și vă spun, am avut discuții cu prieteni din Partidul Național Liberal de douăzeci și ceva de ani, nu este o întâlnire acuma spectaculoasă. Nu mă duc eu acum la televizor și nu m-am dus eu vreodată să vorbesc în numele dânșilor și este și firesc, te duci cu toți prietenii. Am un dialog cu oamenii din PNL de foarte multă vreme, și pe probleme civice, chiar am avut colaborări foarte bune cu reprezentanți importanți ai acestui partid. În ceea ce privește situația efectivă legată de alegerile din acest an, avusesem discuții foarte bune cu domnul Ludovic Orban, cu care, de asemenea, sunt în relații foarte prietenești de multă vreme, ne cunoaștem, și am avut plăcerea chiar să avem discuții destul de punctuale legate de această campanie și Alianța noastră, aceasta din care fac eu parte, care reunește mai multe asociații și grupuri civice, cu toții ne-am bucurat să vedem deschiderea domnului Orban, care chiar a dat și niște semne în scurta perioadă în care și-a anunțat publice ideile de campanie și program pentru guvernarea Bucureștiului. Sigur că m-a surprins și pe mine…

….ce s-a întâmplat cu domnul Orban….

M.M: m-a întristat…Sigur că da, noi eram gata să facem ă construcție, cumva pe plan civic să venim în întâmpinarea dânsului, dânsul să susțină anumite idei, erau un lucru excepțional. S-a întâmplat lucrul acesta și am avut iarăși o surpriză că, totuși, Partidul Național Liberal, mi-a făcut această propunere foarte onorantă, dând în acest fel șansa…

R.: …Cine anume de la PNL? Cine v-a sunat? Cine v-a căutat prima oară și v-a spus această idee?

M.M: Primul om care m-a sunat, dar m-a invitat să discut asta a fost domnul Atanasiu dar propunerea a fost făcută în fața unui grup, adică eu stând în fața unui grup, adică eu stând în fața unui grup de conducere, în care erau cuprinși toți liderii sau aproape toți, cei mai importanți lideri ai partidului, am avut o discuție. Vă spun, când m-a sunat domnul Atanasiu, mă gândeam că eventual o să mă întâlnesc cu viitorul candidat liberal să văd dacă putem în continuare să mergem, deși eu aș fi spus de la telefon că da, nu văd de ce să nu mergem cu un alt candidat…

R.: După anunțul privind candidatura dumneavoastră, a apărut informația că ați fost într-o călătorie în Statele Unite, alături de Alina Gorghiu. Ce s-a discutat atunci, în plan politic?

M.M.: Eu fac parte dintr-o asociere civică…

….pe care ați menționat-o….

M.M.: ….națională. Nu, nu, nu mă refer la alianța noastră, fac parte din mai multe asociații civice. Una dintre acestea vizează o colaborare internațională, pe plan civic și spiritual, în care sunt oameni din vreo sută și ceva de țări. Această formă de prietenie și colaborare își are originile în Statele Unite.

Puteți să spuneți numele?

M.M. Da, este o rețea de fundații și principalul eveniment în jurul căruia este cunoscut acest parteneriat internațional este National Prayer Breakfast.

Micul dejun cu rugăciune.

M.M. Micul dejun cu rugăciune, care se organizează în Statele Unite, de vreo șaptezeci de ani, în fiecare an, în februarie. Este întotdeauna sub patronajul președintelui Statelor Unite și sunt invitați două, trei mii de oameni din toată lumea, care se întâlnesc acolo și, pe lângă acest mare eveniment, sigur există o serie întreagă de discuții, colaborări, toate menite să întărească ideea de dialog, de cooperare civică, de promovare a ideilor toleranței, ale ajutorării și ale carității etc.

Deci întâlnirea din Statele Unite cu doamna Gorghiu în Statele Unite a fost….

M.M. …eu mă duc în fiecare an în Statele Unite. Am ieșit cred că de două sau trei ori în ultimii douăzeci și cinci de ani. În România sunt într-un grup foarte restrâns de persoane care se ocupă cu reprezentarea, așa, sigur, voluntară, că nu este, să știți, nu este o chestiune plătită sau ceva, este o formă de participare voluntară la acest dialog internațional și sunt printre cei care au avut onoarea ca, din partea organizatorilor, întotdeauna să fie gata să dea o mână de ajutor pentru organizarea acestor lucruri, pentru că se petrec activități similare la care particip, de exemplu, pentru zona balcanilor, în fiecare an este o Balkan Gathering, o adunare balcanică. Alte țări mai mari fac (ininteligibil – n.m.).

Ne întoarcem la întâlnirea cu doamna Gorghiu. Dumneavoastră ați fost invitat acolo? V-ați întâlnit întâmplător? Ați stat…

M.M.: Nu, când cineva este invitat din România, în general, noi ne cerem părerea unii altora, în calitate de prieteni, și eu întotdeauna am încurajat participarea multor oameni politici la acest eveniment și au fost sute, să știți, de-a lungul anilor, pentru că cred că este un spațiu de dialog și un spațiu util pentru politicienii români, de a se întâlni cu omologi de-ai lor din America și din alte țări și în felul acesta, zic eu că se contribuie și la promovarea României, la realitățile românești și așa mai departe.

R.: Fără nici un fel de dubiu rețeaua internațională contează…

M.M.: De aici până a spune că fost nu știu ce întâlnire…

R: Ați discutat cu doamna Gorghiu politică în Statele Unite?

M.M.: Nu, nici poveste. Ne-am întâlnit în două sau trei momente, sigur, unele cu caracter festiv, chiar am luat și masa împreună la un moment dat, am discutat despre Breakfast, despre această acțiunile a americanilor, despre cum o putem noi dezvolta și mai bine în România, pentru că există în Parlament un grup de rugăciune, care…

Există de mai mulți ani, într-adevăr…

M.M. …există de mai mulți ani…

…despre PNL nu ați discutat deloc?

M.M.: Despre PNL nu am discutat despre partid, am discutat de România în primul rând și ce se întâmplă cu România, cum este ea văzută, că au fost și acolo niște semne, cum este înțeleasă activitatea noastră, lucru cu care eu mă ocup de multă vreme și chiar foarte des am reproșat liderilor politici români, desigur, în privat, adică nu fac chestii de-astea, să apar acuma să spun, să scriu în presă cum fac unii, m-am certat cu acela. Eu am spus că poate ar trebui niște acțiuni mai concentrate, mai bine puse la punct, că, uite, sunt situații în care realitățile noastre nu sunt corect înțelese, știți, lucruri de genul acesta, repet, nu sunt printre oamenii care toata ziua sa dea buzna pe site-uri și pe asta ca să ne lăudăm cât de grozavi suntem noi. Eu cred în principiul următor, că dacă faci o faptă bună…Eu acum îmi cer scuze că vorbesc despre asta, cred că e foarte puținele dăți de care am vorbit în viața mea despre lucrul ăsta, eu cred așa, că o faptă bună nu trebuie neapărat să fie făcută publică.

Cu siguranță….

M.M.: E mai bine dacă îl faci și ai tu eventual mulțumirea interioară, că ai ajutat la treaba asta și credeți-mă sunt douăzeci de ani care chiar, repet, prin propriul meu efort am participat la această lucrare, cu care mă mândresc, pentru că este unul din lucrurile frumoase pe care le-am realizat în cariera mea.

Mă întorc la PNL. Cum vă vedeți în interiorul partidului, vedeți, aveți o proiecție și dincolo de Primărie? În toamnă vreți să mai aveți o voce în PNL?

M.M: A, nu, nu, stați puțin, eu în primul rând am salutat și cu…am fost foarte onorat, repet, că totuși acest partid foarte important, cel mai important partid din România, mi-a făcut această propunere. Am fost votat în quasi – unanimitate, am înțeles foarte bine abținerea domnului Quintus, chiar mi-a și spus dinainte ceea ce a declarat ulterior, imediat după aceea. Eu sunt bucuros că pot să ajut un proiect comun, un proiect care are o componentă solidă, care ține de strategia și gândirea Partidului Național Liberal și eu voi respecta acest lucru cu toată loialitatea, pentru că sunt un om loial, dar acest parteneriat are și componentă civică și dânșii au fost de acord cu acest lucru și chiar încercăm să facem și eu îmi propun să fac, și în calitate de Primar General voi face acest lucru, parteneriat permanent cu societatea civilă. Știu că pe unii îi deranjează treaba asta, dar repet și insist: societatea civilă înseamnă munca a mii și mii de oameni, printre care foarte puțini sunt promovați public. Ei, de data asta, eu îmi asum acest proiect, de a face ca vocea celor mulți să fie mai bine auzită și mai ales dorințele și dezideratele lor să capete o deschidere mult mai pronunțată în raportul cu instituțiile noastre.

Ați spus acum câteva zile într-un interviu că veți înființa unele consilii civice, dacă rețin bine, pe lângă primării. Întrebarea mea este: Nu aveți încredere în instituțiile democratice deja existente? Ce rost au consiliile civice?

M.M.: Vă spun imediat, sigur că există consiliile locale, care au toate prerogativele necesare…

…rol de reprezentare…

M.M.:… au rol de reprezentare, dar cum știți foarte bine există segmente numeroase în societatea românească care stau departe de partide, care nu doresc să se implice în activitatea partidelor, știți foarte bine lucrul acesta. Sunt procente bune, cred că pe undeva pe la cincizeci la sută…

…neîncrederea în partide

M.M.:…au o neîncredere care este justificată, nu le putem reproșa acest lucru. Oamenii au dreptate.

Cine să facă parte din consiliile acestea?

M.M: Toate ONG – urile active, care, sigur, au domenii de activitate si preocupări legate de orașul București, care i-ar interesa pe bucureșteni, acuma, dacă vin unii cu munții, mai puțin, deși, de ce nu? Bucureștiul ar putea chiar să joace un rol mai important din acest punct de vedere, să-și extindă influența sau sprijinul în direcțiile interesate de toți românii, dar în principal chestiunea care i-ar putea interesa pe bucureștenii care nu își realizează aceste obiective prin intermediul vehiculelor numite partide, au posibilitatea ca prin asociațiile civice, sigur organizate civilizat, pașnic, nu vă imaginați că facem acolo o adunare, vine lumea să țipe sau nu, cei care fac politică civilă, o acțiune civilă, într-adevăr civilizată, nu, le voi asigura toate condițiile de întâlniri pe baza unor criterii normale deschise, transparente, de reprezentare. Că așa, știți, vin trei băieți sau șase fetițe care au ceva bănuți, fac șapte – opt asociații că e ieftin, mă rog, pentru ei e ieftin, pentru un om obișnuit nu e chiar atât de ieftin, bagă o listă cu zece din astea, știți și spun, domle, noi suntem un grup de asociații care…Pe cine reprezentați voi? Păăi, pe noi. Câți sunteți voi? Douăzeci. Foarte frumos, este foarte important ca și acești douăzeci de oameni să-și spună părerea. Dar eu vă spun că mai sunt douăzeci de mii de oameni care, săracii, nu că n-au bani, nu-și pot face nici măcar un sediu, nici actele alea ca să le depună pentru ONG abia se chinuie să le facă.

Ce vă face să credeți că în mandatul dumneavoastră oamenii ăștia vor veni către Primărie? N-au venit până acum.

M.M.: Sunt în contact cu oamenii aceștia. Există. Sunt grupuri active în societate….

…două, trei, la cine vă gândiți exact?

M.M.: Uite, să vă dau un exemplu. Ați auzit de Asociația Credință și Demnitate?

Nu, mărturisesc că nu.

M.M.: Vedeți, n-ați auzit, pentru că oamenii nu au banii anumitor ONG – uri. Sigur că nu au o politică de mesaj care să le placă știu si eu unor, da, oamenii aceia sunt vreo cincizeci – șaizeci de oameni, m-am întâlnit cu ei…

Mai mult decât douăzeci de mai devreme..

M.M.: …mai mult decât douăzeci și sunt foarte interesați de anumite aspecte ale vieții orașului.

Ce putere or să aibă aceste asociații?

M.M.: Mă iertați, ele au o putere, cum să spun eu, au o putere foarte mare, pentru că vor fi un factor, pe de o parte de informare corectă și de menținere a unei legături între autoritatea locală, respectiv primar de sector, primar general și grupurile civice respective, în așa fel încât și această zonă a societății să aibă acces într-un mod organizat, coerent și inteligent, să vină cu propuneri și cu soluții, pentru că se știe, chiar dacă nu ai voturi în consiliul general, nu poți să vii cu o listă de semnături. Aș gândi un început de democrație sau elemente care țin de ideea de democrație participativă.

Dumneavoastră vă gândiți la un fel de democrație directă sau participativă…

M.M.:…să spunem, măcar niște elemente…

Dar nu cumva subminați partidele? Inclusiv partidul care v-a propus…

M.M: Dar eu sunt convins că partidele vor fi primele care vor fi atente la aceste lucruri, pentru că au nevoie să câștige. De ce, uite, dumneavoastră credeți că Ludovic Orban când s-a întâlnit cu mine și cu alți reprezentanți, el nu a fost…nu a avut și un interes politic, ca să atragă niște voturi, a unor oameni, care poate că n-ar fi votat PNL – ul niciodată, dar pentru că au atins niște puncte care interesau pe ei, au fost dispuși să-i voteze, acum o să vedeți că în ceea ce mă privește, sigur că eu sper să câștig încrederea. Poate cel mai greu îmi va fi să câștig încrederea tuturor liberalilor, că poate sunt unii care spun că, stai puțin, ăsta e nou venit, uite, o să vină cu un text de ăsta, domle, nu prea e el partea liberală care lipsește, cea națională. Eu, în dialogurile pe care am început deja să le am cu membrii Partidului Național Liberal, am să încerc să-i conving și să le arăt că sunt un om corect și de onoare, le respect și le susțin platforma și punctele de vedere. Ceea ce vreau e să aduc un lucru în plus, dar trebuie să facem acest lucru cu inteligență, cu deschidere spre dialog, fără gălăgie și fără scandal, pentru că asta nu mă ajută la nimic. Eu cred că dacă sunt mai multe idei bune, reunite, cu toții avem mult mai mult de câștigat.

Cu siguranță, haideți să vorbim și de lucruri specifice. Una dintre problemele mari ale Bucureștiului este traficul. Aveți vreun plan în privința traficului?

M.M: În ceea ce privește soluțiile concrete, sigur că o să vin foarte curând…să știți că am să preiau foarte mult din planurile deja gândite, pentru că s-a muncit în Partidul Național Liberal și eu nu am de gând, niciodată în viața mea nu am de gând să resping ceva pe care l-a făcut altul și dimpotrivă îi voi recunoaște meritele. Nu înseamnă că dacă l-a gândit, să spunem, domnul Orban sau domnul Bușoi, doi oameni absolut remarcabili, care s-au străduit în chestia asta și ideile lor sunt bune și multe sunt foarte bune, eu nu o să le susțin, o să le susțin cu toată deschiderea și, ca să spun așa, eu sper ca ei să fie primii invitați, în momentul în care acele lucruri se realizează, să se bucure.

Obiectivele dumneavoastră specifice vor fi formulate, nu? Nu sunt încă formulate…

M.M.: Ele nu sunt încă formulate la modul…dar traficul să știți că este într-adevăr un obiectiv prioritar. Și eu sunt bucureștean de-o viață întreagă, am mașină, circul cu mașina, circul cu mijloace de transport, știu ce înseamnă, știu că este o nebunie, știu că n-avem un sistem de dirijare a traficului, de corelare. Sunt foarte multe lucruri care trebuie făcute, de la semaforizare, deci nu intru acum în detalii, dar să știți că toate aceste aspecte sunt avute în vedere și o să vedeți că o să mă prezint cu ele la modul cel mai detaliat. Sigur această fază de două, trei zile, principalul efort este acela de a armoniza eforturile, deci, sigur, relația cu partidul, relația cu ONG – urile care se adună, discută, trebuie să mă întâlnesc cu…

ONG – urile care vă contestă…?

M.M.: Da, și e normal, există ONG-uri PSD – iste care mă contestă. Stați puțin, acum nu trebuie să fie toată lumea de acord cu mine, e tot ceea ce îmi doresc să încerc să câștig încrederea, prin ceea ce spun și prin ceea ce sunt dispus să fac pentru majoritate. Dacă majoritatea va avea altă viziune, eu am să respect, să știți. Întotdeauna am respectat dorința majorității.

„Eu nu fur”, ați spus la un moment dat, o afirmație categorică, dar care am mai auzit-o. Rezultatul e că avem șase din șapte primari ai Bucureștiului în diverse faze ale procesului penal. De ce v-aș crede pe dumneavoastră?

M.M.: Eu am făcut o afirmație simplă și însoțită de o rugăminte. Eu nu sunt un om sărac și muncesc de o viață întreagă, am avut activități, inclusiv economice, nu grozave, nu la nivel foarte mare, dar, eu zic, destul de bune. Cum vi se pare dumneavoastră că de câteva zile, și în anii trecuți, că eu am mai fost atacat, nu e prima dată, acum e o întețire, toată lumea spune același lucru, că nu știu ce am zis eu în mod extremist, că nu știu ce am…dar nimeni nu spune o vorbă de nici o activitate a mea legată de bani, câștiguri, tipul acesta de lucruri, deci nu credeți că nu există nimic?

Mi-ați răspuns cu o întrebare, eu vreau să-mi spuneți de ce v-aș crede pe dumneavoastră?.

M.M. Pentru că nu există asemenea lucruri, mai mult decât atât, eu toate aceste date despre mine, toate sunt foarte transparente, oricine poate… Asta îmi aduce aminte de o altă poveste, la fel de drăguță…

Stați un pic, până la poveste…

M.M.:…nu, nu, povestea este la întrebarea dumneavoastră. Cum dovedesc? Nimeni n-are la ce să se uite. Ca să dovedesc ceva, să spună, domle, ia arată-mi bani ?

N-ați ajuns încă în funcție.

M.M.: Da nu, am anunțat treaba asta public de douăzeci de ani, aproape douăzeci de ani, domnul Tiță. Sunt puse pe pagina mea, acolo, inclusiv cu telefonul, email-ul personal, adresă, trimitere la orice informație doresc. Și nu m-a căutat nici un jurnalist să mă întrebe. Nu e chiar o poveste, dar spuneam, e ca treaba aia cu procesul mineriadei, când toată lumea spunea, domle, zice, procesul zece ani s-au chinuit să găsească vinovații, dar nimeni n-a venit să mă întrebe și pe mine: Dumneavoastră știți că procuratura militară abia anul trecut a venit să-mi ceară o declarație despre asta? De ce nu m-au întrebat douăzeci de ani nimic?

Asta e o întrebare la care trebuie să răspundă procuratura.

M.M.: Așa trebuie să răspundă și cei care vorbesc despre mine și aruncă îndoiala asupra vieții mele, dar nu cercetează nimic și nu vorbesc cu mine.

Eu încerc să-mi dau seama care sunt intențiile dumneavoastră…

M.M.: Intențiile sunt cele pe care vi le-am spus, toate lucrurile concrete, legate de programul efectiv, de conducerea treburilor în Primăria Generală le veți avea în foarte scurt timp. Sigur, aș putea să spun și acum câteva, dar trebuie ordonate, pentru că e și o chestiune de prioritizări. Un lucru foarte important care face parte din programul meu și cred că este primul punct este legat de acea afirmație pe care ați spus că ați auzit-o și e firesc, și eu am auzit-o de multe ori. E normal să avem reticență sau neîncredere pentru că ne-am păcălit de prea multe ori și parcă n-am mai vrea încă odată. E acela că nu numai că eu nu fur, dar am să am grijă să fac tot ceea ce este posibil ca aceste practici să se oprească la Primăria Capitalei.

Asta era următoarea întrebare. O să-i opriți pe cei din jur să fure?

M.M. Anumite lucruri pot fi supuse unui control riguros, după aceea o să am o intervenție, zic eu, în organizarea treburilor în Primăria Generală, în așa fel încât să fie sprijiniți oamenii care chiar sunt dispuși să facă o treabă corectă și să fie îndepărtați cei care nu au această dorință. O să existe și un corp de control foarte bine pus la punct, din afară, din afară, oameni cu experiență și o să vedeți la vremea cuvenită că…

Puteți să-mi dați un nume?

M.M. Nu, n-are rost, să implic numele unor profesioniști înainte chiar n-are rost, mai ales într-un domeniu atât de dur, cum este cel al controlului de acest tip, dar vă asigur că aceste lucruri am să le fac pentru un motiv foarte simplu. Eu am din acest punct de vedere o biografie fără reproș, n-am furat în viața mea nimic…

…dar nici funcție publică n-ați avut.

M.M Nu am avut funcție publică.

Va fi prima funcție publică în douăzeci și șase de ani…

M.M.: Am fost în contact cu foarte mulți oameni din zona conducerii, și a statului, și a instituțiilor. Și dacă colegii dumneavoastră, jurnaliști, ar fi fost interesați să cerceteze, ar fi observat un lucru straniu, că nu am avut nici un contract și nu am câștigat nici un ban din zone ale statului, din zone în care sunt prezenți oameni cu influență, nu, toate…

…nu ați luat bani de la stat.

M.M.: Deci mi-au calculat, că am rugat acum serviciul contabil de la cele două firme la care mai am acțiuni, domle, ia vedeți, există ceva? Așa repede, nouăzeci și nouă la sută cu corporații mari.

R.: Și unu la sută?

M.M. Unu la sută poate să fie cu firme românești mai mici, dar cu statul nu cred că-i nimic.

Cu siguranță nu e cu statul, înțeleg. Pentru că ați vorbit de contactul cu instituțiile, acuma, trebuie să vă întreb…

M.M.:…stați puțin, ziceți că eu am lucrat în vremea, sigur, eu nu mai lucrez demult efectiv, sunt un biet silent partner în momentul de față , dar am lucrat în resurse umane, să știți că statul român și instituțiile sale nu prea au fost interesați să pună în aplicare ideile de management și soluțiile oferite, din păcate, de firmele de resurse umane, fiindcă avem firme de resurse umane foarte bune în România și ar fi fost bine să se folosească de expertiza unor firme ca ale noastre, dar, să știți, că așa s-a întâmplat că nu au fost. Deci chiar nu prea văd cum aș fi avut șansa să…

Mă întorc la o istorie de acum vreo șaisprezece ani, când ați acceptat, e adevărat, pentru o scurtă durată, o colaborare cu Virgil Măgureanu…

M.M.:…o discuție…

…o discuție, să-i spunem o discuție. A fost și un anunț atunci privind candidatura dumneavoastră la Președinție, dar s-a speculat teribil de mult. Altceva vreau să întreb…

M.M.: Haideți să vă explic, dacă ați invocat-o, un minut să alocăm chestiunii. În anul 2000 România se afla în fața revenirii la putere a domnului Iliescu, al doilea era domnul Vadim Tudor și atunci gândirea mea, proiectul meu, pe care l-am supus atenției mai multor persoane, că au fost mai multe partide, totul a plecat de la domnul Mircea Druc, apoi s-a asociat domnul Tabără, după care s-a asociat și domnul Măgureanu să facă o alianță. Am negociat cu ei în anumiți termeni. Inițial unii, unora le-a plăcut…

Obiectul fiind?

M.M.:…oprirea jafului în România, ca și acum…Programul e publicat, dar știți că nu l-a citit nimeni. De atunci e publicat. Deci era o…propunerea mea era atunci să restartăm România, după zece ani de haos, pentru că primii zece după optzeci și nouă, dacă vă aduceți aminte nu au fost fericiți pentru țara asta…

Nu au fost fericiți pentru nimeni….

M.M.: Nu au fost fericiți pentru nimeni, ei, și vă spun sincer, dânșii nu au dorit, formula propusă de mine nu a fost agreată și am zis, domle, foarte frumos, acum, e o discuție, nimeni nu e supărat, am plecat acasă, asta este viața.

Toată lumea a plecat acasă și practic a dispărut din istorie pentru că, cu excepția dumneavoastră…

M.M.:…nu a dispărut, pentru că ei s-au dus la partidul domnului Băsescu, cu care au colaborat foarte bine, iar oamenii care mă atacă pe mine, care sunt mari sprijinitori ai domnului Băsescu, văd că ei nu au avut nici un frison, că domnul Tabără a fost ministru în timpului mandatului domnului Băsescu, când domnul nu mai știu care a avut nu știu ce funcție. Cu mine au avut ce au avut că m-am întâlnit cu niște oameni. Să știți că într-o democrație relația cu cercurile de putere, cu instituțiile, cu partidele implică discuții, implică negocieri…

Implică negocieri, implică uneori compromisuri…

M.M.: Dar cu cine puteam să negociez? Domnul Iliescu credeți că ar fi dorit să renunțe dânsul…

Am înțeles, dar pornind de la speculațiile de atunci și care au căpătat o viață nouă acum, vreau să vă întreb direct: Sunteți membru al vreunui serviciu secret? Ați fost vreodată?

M.M.: Niciodată!

Niciodată? Colaborator?

M.M.: Nici a unui serviciu, nici colaborator, nici membru, nici din țară, nici din străinătate.

Aveți un dosar la CNSAS?

M.M.:În mod cert. Sper să-mi dea mai multe lucruri, dar știu că există niște…eu am fost arestat în mai multe rânduri, înainte de optzeci și nouă. Nu m-am lăudat cu lucrurile astea că mi s-a părut…, știu, am văzut mulți viteji de ăștia care au luptat împotriva comunismului. Deci eu am avut din 1884 până în 1889 o activitate eu zic destul de bună, în ideea construcției unui mic grup de rezistență comunistă, cu majoritatea membrilor acestui grup am reușit ca în trei zile…Cum a apărut mișcarea studențească așa repede? Păi cum să apară, domnule, că eram acolo de foarte mulți ani de zile, noi am lucrat la treaba asta și atunci în doar trei zile, după decembrie 89, am putut construi cea mai puternică organizație studențească din România: Liga Studenților, care, să știți, că nu a fost foarte confortabilă pentru regimul FSN. În 1990 singura zonă care nu era controlată de Fondul Salvării Naționale era spațiul universitar.

În 1992 încă mai erau mitinguri mari.

M.M.: Încă rămăseseră Liga. În 2000 a fost ultima zvâcnire a Ligii Studenților. Știți ce s-a făcut atunci? Au fost singurii care mi-au susținut proiectul, pe care îl lansasem atunci pentru salvarea României. Atât. Doar ăia, săracii, toți ceilalți au început…mă rog…deci, activitățile mele dinainte de 89 nu numai că nu sunt în favoarea, au fost împotrivă. Nu m-am lăudat cu arestări, cu interogatorii, cum m-au chinuit, cum mi-au intimidat familia și așa mai departe. De ce nu am făcut asta? Din respect față de deținuții politici. Eu am stat doar vreo două luni după 90. Am fost arestat și interogat câteva zile, în mai multe rânduri. Față de bătrânii noștri care au stat 10 – 15 anI mi s-ar părea…

R.: În timpul acesta nu vi s-a propus să colaborați?

M.M.: Sigur că da, de multe ori.

R.: Și ați refuzat?

M.M.: Da, nu am semnat niciodată nimic și știți de ce? Eu aș fi semnat, nu dau doi bani pe hârtiile securiștilor. Mie tata mi-a zis așa, mai, băiete, ține minte, niciodată să nu semnezi nimic. Și de ce tată? Măi, băiete, nu semna, nu te băga cu ăștia, la noi în casă avem deținuți politici, bunicu-meu a stat în Siberia 16 ani, deci cam știm care e treaba cu regim comunist.

Când ai în familie asemenea…Domle, eu n-am semnat nimic și n-aș fi semnat nimic. Sigur că am reușit totuși…și colegii mei m-au ajutat… îmi aduc aminte când am avut odată una din arestări, unii dintre ei, care fuseseră luați înainte, au venit și mi-au spus, știți, e o chestiune de solidaritate, să știți, ce nu înțeleg oamenii acum, mai ales tinerii, ei nu știu ce riscuri erau, ei nu-și imaginează că numai pentru a vorbi de două, trei lucruri, puteai sa iei minim cinci ani de închisoare, se chema propagandă împotriva…

…erau legi împotriva…

M.M.: Erau legi, era foarte legal.

Aș vrea să ne întoarcem un pic la dumneavoastră, totuși.

M.M. Tot despre mine era vorba.

Despre dumneavoastră, dar despre dumneavoastră cel de acum.

M.M. Asta mi-aș dori și eu, dar văd că de vreo trei zile sunt întrebat de acum 25 – 30 de ani.

Sunteți un om credincios, nu faceți un secret din asta.

M.M. Nu, dar cum să spun eu, nu sunt nici practicant așa cum s-ar cuveni, trebuie s-o recunosc. Faptul că eu respect instituțiile religioase în general, toate cultele și sigur, în primul rând, biserica căruia aparțin eu, asta e de la sine înțeles, pentru că mie mi se pare că Dumnezeu trebuie respectat, trebuie iubit.

Cum se împacă credința dumneavoastră cu nenumăratele comunități care trăiesc în București? Aș vrea să știu, de exemplu, dacă Primăria, condusă de primarul Marian Munteanu, o să dea aprobare pentru o paradă gay.

M.M.: Da, dacă este ceva legal, de ce nu?

…sau pentru un club, aprobările necesare?

M.M.: Tot ce este legal…

…nu va deranjează?

M.M.: Dar de ce să mă deranjeze? Toți cetățenii, toți avem drepturi. Eu am fost în viața mea un neobosit luptător pentru drepturi civile. Mie îmi place libertatea. Și dacă libertatea mea este importantă, să știți că la fel de importantă este și libertatea celorlalți. Dar nu trebuie să facem confuzie aici, adică nu trebuie să spunem că domle, dacă eu vreau anumite lucruri ceilalți nu trebuie să le aibă. Drepturile civile ale tuturor cetățenilor trebuie respectate. Așa este legea, ea se respectă. Aaa, că eu poate, cetățeanul Marian Munteanu, nu recomand anumite lucruri sau consider că, de exemplu, a milita în favoarea ateismului, să spunem, nu este bine, dar nu pentru că este ceva blamabil, să-l alergi pe ăla pe stradă, ci pentru că nu e este bine din punct de vedere uman, social, cultural, spiritual și vin și spun, mai bine să facem pe partea cealaltă, să încurajăm apropierea oamenilor de Dumnezeu. Asta este o chestiune de opțiune a fiecăruia. Dacă cetățenii unei comunități, fie ea sector, un oraș, țara întreagă, au niște opțiuni, ei sunt liberi să și le manifeste, sigur, în condițiile legii, absolut în mod pașnic, pentru că non-violența a fost linia vieții mele și credeți-mă că, totuși, în materie de non-violență cred că am putut dovedi în situații mai dificile puțin ce înseamnă să rămâi ferm pe poziția asta și să nu ripostezi chiar când alții vin împotriva ta cu tot felul de lovituri, unele contondente material, altele ca cele pe care le discutăm uneori, prin articole și alte lucruri. Din acest punct de vedere să știți că eu nu numai că respect, eu încurajez drepturile cetățenilor.

Deci dacă eu v-aș spune acum că sunt ateu, asta nu ma face mai puțin important decât un credincios?

M.M.: Nu, cum să… ba sunteți mult mai important, pentru că eu, în calitate de creștin, simt obligația interioară, sigur, nu acuma, că suntem într-un spațiu public, să încerc să mă împrietenesc cu dumneavoastră, să vă conving să abandonați ateismul și să deveniți creștin. Pentru un creștin asta este o obligație, dar creștinul are, spre deosebire de alții care țipă încolo și încolo, creștinii au obligația să convingă, nu să constrângă. Singurele argumente ale unui creștin trebuie să fie exemplul personal întru ajutorarea, iubirea de aproape. Și asta nu se face prin declarații pompoase, ne apucăm acuma să spunem la televizor că, domle, eu am făcut nu știu ce, eu fac aia, eu fac aia sau…dacă sunteți ateu aveți cele mai mari șanse să fim și mai apropiați, pentru că creștinii nu prea au multe lucruri de aflat de la mine, că le știu mai bine, pentru că eu sunt un credincios păcătos.

Să ne întoarcem un pic la actualitatea politică. Nu mai departe de acum vreo oră, președintele Iohannis s-a distanțat cumva de candidatura dumneavoastră. Ați discutat cu cineva din preajma domnului Iohannis?

M.M.: Ca cineva să se distanțeze ar fi trebuit să fi fost apropiat. Or, domnul presedinte…

Este apropiat de PNL domnul președinte.

M.M.: Nu cred că domnul Președinte este apropiat de vreun partid anume, sigur că are o…provine din mijlocul partidului, a fost candidatul acestui partid, dar dânsul, în calitate de reprezentant al tuturor românilor și în conformitate cu Constituția României este un factor de mediere în societate și de echilibru. Cred că dânsul nu s-a distanțat de candidatura mea, ci a pus la punct pe unii, cu sigur, cu calmul dânsului și cu reținerea pe care le cunoaștem, că nu a avut vreo intervenție în eventuala mea numire sau nenumire. Am citit și eu că a fost acuzat că…domle, nu am avut în viața mea o discuție pe această temă.

Cu dumnealui n-ați vorbit, dar cu vreun consilier al domnului Președinte ați vorbit?

M.M.: Nu

Cu nici unul nu ați vorbit?

M.M. Nu pe această temă. Am avut o discuție acu vreo două luni pe tema cu societatea civilă, tot așa…proiecte…

Cu cine?

M.M.: Cu domnul Dudu Ionescu. Îl cunosc de când era la PNȚ. V-am spus că am fost apropiat de aceste două partide și cunosc mulți oameni din aceste două partide. Și de câte ori iese ceva în societatea civilă, totdeauna apelez la ei și le atrag atenția, uite, se poate face un proiect, să încurajăm un lucru, dar, să știți, nu am obișnuit niciodată și poate am greșit, acum îmi dau seama că am greșit. Nu am făcut din asta o chestiune de propagandă, că mi s-a părut, nu știu, deplasat să fac așa ceva. Toată ziua să apar, să dau comunicate, am vorbit cu ăla, am vorbit cu celălalt. Eu încerc să îi ajut pe cei care au preocupări din zona societății civile dintotdeauna și să știți că voi face și de-acum înainte acest lucru, chiar dacă bucureștenii vor hotărî să fiu Primar General, ba chiar cred că o să o fac și mai abitir, cu și mai mult succes și cred că acest lucru îi îngrijorează pe unii, că sunt așa un grup mic, care cred că ei reprezintă totul. Eu am mai trăit asta odată, e un deja-vu. Îmi aduc aminte acu vreo douăzeci și ceva de ani când apărea că societatea civilă se întâlnește cu Președintele și intrau cinșpe inși. Societatea civilă suntem și noi ăilalți cinșpe mii, dar care poate nu avem aceleași….

…ceilalți douăzeci de milioane, sigur că da. Am început interviul acesta cu un citat, o să ne apropiem de final acum tot cu un citat, care zice așa, vă aparține, nu e nici un secret: ,,Experiența istorică a mișcării legionare îmbogățește patrimoniul naționalismului românesc, oferindu-i un model valoros pentru puritatea mesajului spiritual, fermitatea discursului politic, performanța tehnicilor de organizare și mai ales înalta capacitate de trăire națională și creștină.” Mențineți afirmația asta?

M.M.: Numai în ceea ce privește sacrificiul celor din temnițe, care au lupta pentru…împotriva ocupației bolșevice. Era un context acolo, în care mă refeream la oamenii, sărmanii, din rezistența, în general, anticomunistă, pentru că mi se pare că lupta împotriva comunismului a fost o misiune istorică a poporului român, care au participat oameni din toate tipurile, partide și nepartide, ofițeri armată și așa mai departe și acest lucru nu este și niciodată…mai mult, dacă ați da și alte citate, o să vedeți că am condamnat și condamn orice formă de violență, nu mai spun de crimă, orice formă de violență, orice formă de respingere xenofobă a relației cu alte comunități și alte popoare. Întotdeauna am militat pentru apropiere, toleranță și iubire. Sigur au fost condiții de război, a venit URSS-ul, ne-au arestat familiile, părinții, bunicii. Ne-au arestat familiile. A fost o rezistență armată în munți. Așa se întâmplă la război, asta este, dar nu, niciodată nu am fost de acord, de altfel m-au și certat. Știți care e problema mea?

R.: Cine v-a certat?

M.M.: Foarte mulți bătrâni. Eu îi respect pe bătrânii care au suferit mult, pentru că știu ce înseamnă suferința și știu ce înseamnă să stai 15 ani în temniță și nu mai poți să mai schimbi mentalitatea unui om bătrân. E greu. Ce să-i spui ăluia? Are…a avut gândirea lui și eu m-am ferit în mod public să fiu brutal cu ei. M-am delimitat întotdeauna într-un mod ferm, dar fără contondențe.

Fiindcă veni vorba de lucrul ăsta și în lumina celor pe care le-ați spus mai devreme…

M.M.:…să știți că dacă cumva nu am făcut-o întotdeauna suficient de radical, eu îmi cer scuze dacă a fost acest lucru. Intenția mea în anumite contexte legate de acești bătrâni a fost să nu-i mai lovesc și eu după ce i-a lovit viața, după 20 de ani de temniță să mă mai apuc eu să fac…

Am o întrebare la care aș dori, dacă se poate, un răspuns de tipul Da sau Nu? Corneliu Zelea Codreanu a fost un criminal, așa cum îl reține istoria? Da sau nu?

M.M.: Justiția română a spus că nu.

Eu vă întreb pe dumneavoastră, nu justiția română.

M.M.: Nu știu. Aștept demult, de la istorici, de la justiție, să stabilească toate lucrurile legate… Eu am…când eram acuzat că aș fi legionar, să știți că atunci începusem să citesc și eu si am citit și eu câteva. Habar n-aveam, mai toți colegii mei, și erau foarte mulți, mai ales de ăștia tineri, când domnul Iliescu ne făcea legionari, ei ziceau, dom”le, înseamnă că e ceva de bine, dacă zice domnul Iliescu că ăia îs răi, stați puțin, să vedem despre ce-i vorba, că nu e chiar așa, lucrurile sunt complicate. Și nu am găsit foarte multe date, informații, sunt controverse, m-aș bucura dacă…

Există cel puțin o crimă dovedită în justiție.

M.M.: Care?

Prefectul de la Iași, dacă nu mă înșel

M.M.: Păi la aia mă refer. De ce l-au achitat?

R.: Acolo au fost prezentate dovezi în timpul procesului.

M.M.: Dar l-au achitat și era o guvernare…

…sub o presiune a străzii destul de mare și inclusiv în sala de judecată.

M.M.:Deci dacă eu sunt convins că aceste lucruri pot fi analizate și orice crimă trebuie sancționată, bine, post – factum, moral. Mișcarea legionară, în interiorul ei, s-au comis crime și greșeli enorme, enorme, dar aceasta este un aspect. Eu în viața mea întotdeauna când am avut de a face cu subiectul acesta, eu mă refeream la unele personalități culturale în special, care, sigur, unele au fost mai apropiate mai mult sau mai puțin, dar cele culturale în special cred eu că trebuie să aibă un statut oarecum aparte, pentru că nu cred eu că ei s-au implicat în acțiuni de genul acesta. Sigur, dacă se va dovedi că au făcut-o, automat lucrurile trebuie clarificate, pentru că nu trebuie în nici un caz încurajate sau perpetuate forme de extremism de nici un fel. Noi nu avem de o societate…uitați-vă ce se întâmplă în lume, uitați-vă ce se întâmplă în jurul nostru.

Din Orientul Mijlociu până în Asia

M.M.: Și până în Paris, vedeți ce drame sunt, nu ne trebuie așa ceva, Doamne ferește.

Să ne întoarcem la candidatura dumneavoastră și este ultima întrebare. În ce context v-ați putea retrage? Care este contextul care v-ar determina să renunțați pur și simplu la candidatură.

M.M.: Dacă e voința partidului.

Dacă partidul dorește…

M.M.: Stați puțin, când te invită cineva în casa lui, zici mulțumesc, intri cu plăcere. Dacă spune, dom”le, nu te mai vrem, am plecat, tot la fel. Adică, stați puțin, dacă partidul nu mă vrea să-mi spună.

Dacă v-ați angajat într-o cursă pentru Primărie n-ați putea să continuați poate și singur, alături de ONG – urile despre care îmi vorbeați mai devreme?

M.M.: Aș putea să fac lucrul acesta, dar să știți că eu sunt un om loial și corect. Parcă n-aș vrea să dau o asemenea lovitură unui partid care m-a tratat totuși, zic eu, cu prietenie, cu corectitudine și nu cred că ar face…sigur, acum dacă, nu știu, chiar nu văd în ce condiții, pentru că totuși au votat aproape în unanimitate. Nu văd ce ar putea determina să schimbe poziția și nici nu mă gândesc la așa ceva. Am răspuns numai pentru că m-ați întrebat. Eu nu cred că este acest lucru, dar orice partid până la urmă este suveran. Eu sunt așa un candidat independent pe listele….adică abia am venit și eu ,,bună ziua!,,. N-o să intervin eu și nici nu-mi propun eu să intervin decât dacă sunt solicitat și cu toată dragostea dacă pot să dau o mână de ajutor, asta-i tot. Dacă se consideră că nu pot să ajut, nu e nici o supărare, să știți. Vreau să înțelegeți un lucru. Eu nu am nevoie de nimic.

Totuși, aveți nevoie de ceva, că v-ați înscris în această cursă. Ați acceptat.

M.M.: Nu, nu, nu am eu nevoie. Eu cred că este nevoie de noi toți de o anumită schimbare. Și întreaga mea viață m-am simțit obligat să pun și eu umărul pentru societatea asta, care din păcate s-a confruntat cu lucruri destul de neplăcute.