O româncă a dat în judecată autoritățile, din cauza drumurilor, iar acum primește bani zilnic de la primărie

O româncă a dat în judecată autoritățile, din cauza drumurilor, iar acum primește bani zilnic de la primărie
Publicat: 18/04/2016, 12:38
Actualizat: 18/04/2016, 14:45

„Când am rămas sinistrată, anul trecut, în decembrie, șeful ISU Băiculești, în glumă, mi-a zis să dau clima în judecată, să mă mut în California sau să-mi iau un 4×4″, povestește Simona Niculescu, potrivit Digi24.

Femeia a urmat sfatul și a apelat la instanță, unde a avut câștig de cauză. Judecătoria Curtea de Argeș a decis că Primăria trebuie să asfalteze drumul, dar și să-i plătească femeii 80 de euro pe zi, pentru închirierea unei mașini de teren. Vehiculul ar trebui să o ajute pe femeie să parcurgă cei doi kilometri de la șoseaua asfaltată și până la casa ei.

„Instanța admite în parte cererea, așa cum a fost transformată și precizată, formulată de reclamanta Niculescu Simona Lucia, împotriva pârâților Consiliul Local și Primăria Băiculești, prin primar Niculae Dragnea (…) Obligă pe pârâți să plătească reclamantei, lunar, la data de 1 a fiecărei luni, pentru luna în curs, suma de 80 euro/zi, pentru a putea închiria o mașină 4×4, până la data reabilitării drumului local din satul Valea Brazilor, obligație stabilită conform sentinței civile nr. 466/19 noiembrie 2013 pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr. 2152/109/2013 (…)”, se precizează în decizia instanței.

Sentința nu e definitivă, iar edilul-șef al comunei a precizat că va declara apel, întrucât decizia i se pare aberantă. „Cum să îi dau eu acelei doamne 80 de euro pe zi sau chiar un euro, când eu am familii cu grad mare de sărăcie, cu cinci sau șase copii, care nu primesc niciun leu de la stat”, spune primarul comunei Băiculești, Nicolae Dragnea, conform BM.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Israelul își pregătește răzbunarea pentru Iran: ce ținte sunt luate în vizor și când poate...
Ce se întâmplă în fosta vilă a lui Irinel Columbeanu! Vecinii sunt disperați, nu mai...
Prodanca, atac dezlănțuit la Reghecampf: „Fotografii grotești din cluburi și interviuri date de amantă”
Demisii în lanț la o multinațională care le-a cerut angajaților să vină 5 zile pe...
Paul este motociclistul care a murit nevinovat la 18 ani, după ce a fost lovit...
Armata Română caută luptători de comando. Ce condiții trebuie să îndeplinească și ce salarii vor...
Israelul l-a declarat „persona non grata” pe secretarul general al ONU, Antonio Guterres
Prințesa Diana și propunerea indecentă făcută de Mohamed Al Fayed: „A ieșit din biroul lui...
Voucherele de alimente vor fi încărcate cu BANI. Ministrul Câciu a făcut anunțul OFICIAL! Cine...
Topul judeţelor în funcţie de salariul mediu. În Bucureşti se câştigă aproape dublu faţă de...
Ana-Maria Vasiliu l-a înșelat pe Gabriel?! Soacra a rupt tăcerea: "Nu te omoară nimeni degeaba"
El este Paul, motociclistul de 18 ani care a murit într-un tragic accident, în Târgu...
Unde va fi înmormântat Irinel Columbeanu. Dezvăluiri făcute de patronul azilului
Michael Schumacher, prima apariție după 11 ani. A participat la nunta fiicei
Iranul a lansat aproape 200 de rachete către Israel. Atacul a fost „mult mai mare”...
Întrebare de ȘCOALĂ primară! De ce cad frunzele toamna?
Locul unde va fi înmormântat Irinel Columbeanu. Ultima dorință a fostului milionar
Serialul fenomen revine pe Netflix. Noul sezon, peste câteva zile. Video
Interviurile Insula Iubirii, sezon 8. Ispita Eric Berinde își vedea viitorul alături de Cristina Rotaru.“Am...
VIDEO China este pregătită de război
Ce mesaj a postat Medana Oprea pe rețelele de socializare: "La fel este și situația...
Irina Loghin reacționează dur la zvonurile cu privire moartea Mariei Ciobanu: ”Unii deja m-au pus...
BANCUL ZILEI. Bulă face dragoste cu o tipă pe întuneric: - Ce nesimţit eşti!
Orașul distrus pentru că s-a răzvrătit împotriva Romei „a rămas nelocuit timp de peste 170...