În schimb, toți cei șase candidați la alegerile locale, intervievați de Gândul, au declarat la unison că sunt pentru publicarea în online a bugetului de venituri și cheltuieli de campanie, unii menționând că ar merge chiar mai departe de atât.
Nicușor Dan: „Șapte-opt mii de euro. Aceștia sunt banii pe care i-am pus la început”
Întrebați cu cât au contribuit din bani proprii la precampania deșfășurată atât în online, cât și outdoor, candidații la alegerile locale din 5 iunie, intervievați de Gândul, vorbesc de sume de la 500 de lei până la 7.000 de euro, dar și absența oricărei contribuții personale.
„Estimativ șapte-opt mii de euro. Nu am alte resurse. Aceștia sunt banii pe care i-am pus la început și, bine, sper să mai primesc din donații. Dar bani proprii, ai mei, aceștia sunt”, a declarat, pentru Gândul, Nicușor Dan, candidat al USB (Uniunea Salvați Bucureștiul) la Primăria Generală a Capitalei.
„Am avut o contribuție de 5.000 de RON și voi face un împrumut, exact așa cum prevede legea, pentru a-mi susține campania propriu-zisă, astfel încât să îl pot returna după încheierea campaniei. Asta cred că ar trebui să facă toată lumea, pentru că acesta este și motivul de la care s-a plecat și anume ca oamenii politici să nu mai depindă de resurse străine și netransparente”, a declarat, la rândul său, Eugen Tomac, candidat al PMP (Partidul Mișcarea Populară) la Primăria Sectorului 1 al Capitalei.
„Până acum, aproximativ, vreo 2.000 de euro, însemnând deplasări, bannere, Facebook”, a precizat, pentru Gândul, Ciprian Ciucu, candidat independent la Primăria Generală a Capitalei, susținut de Partidul M10.
„Am plătit vreo 2.000 de euro pentru șapte panouri, pentru o lună de zile, care să stea la intrările în sector; am plătit vreo 800 de euro pentru 20 de bannere; am plătit vreo 1.000 și ceva de euro pentru corturi. Mi-a mai dat cineva 20 de bannere, am niște prieteni care au un studio, unde înregistrăm gratis. Am mai plătit și vreo 4.000 de lei pe flyere”, a afirmat, pentru Gândul, Sebastian Bodu, candidat independent la Primăria Sectorului 6 al Capitalei.
Firea: „Nu am încercat să fur startul campaniei. În această perioadă nu am făcut niciun fel de acțiuni de promovare”. Chiriac: „Offline eu nu am contribuit cu nimic”
Au existat, însă, și cazuri în care contribuțiile personale au fost 0, până la această oră. Cel puțin asta ne-a declarat Gabriela Firea, care susține că nu a întreprins, în această perioadă, „niciun fel de acțiuni de promovare”.
„După cum cred că se poate lesne observa, nu am încercat să fur startul campaniei, așa că în această perioadă nu am făcut niciun fel de acțiuni de promovare. Nu am corturi, nu am bannere, nu am panotaj stradal, nu am campanii plătite pe site-uri sau pe rețelele de socializare. Prin urmare costurile au fost zero, deci nu se pune problema să fi contribuit cu vreo sumă”, a declarat, pentru Gândul, Gabriela Firea, candidată din partea PSD la Primăria Generală a Capitalei.
În aceeași măsură, Laura Chiriac a afirmat, pentru Gândul, că singura cheltuială personală privind promovarea candidaturii sale a vizat Facebook-ul.
„Offline eu nu am contribuit cu nimic. Articolele, interviurile și aparițiile mele în mass- media nu au fost plătite. Niciunul dintre ele. Pe Facebook am contribuit până acum cu suma de 500 de lei”, a afirmat Laura Chiriac, care candidează din partea ALDE (Alianța Liberalilor și Democraților) la Primăria Sectorului 1 al Capitalei.
Tomac: „Rigorile sunt foarte clare: nu poți să depășești ceea ce scrie în lege”. Firea: „Această campanie nu mă va costa niciun leu”
În ceea ce privește costurile întregii campanii, întrebați cât estimează că vor cheltui, Tomac, Chiriac și Firea au răspuns că se vor încadra în plafoanele de cheltuieli prevăzute de lege.
„Nu știu. Deocamdată ne organizăm. Atunci când vom vedea exact care sunt pașii de parcurs, vom ști exact. Oricum, rigorile sunt foarte clare: nu poți să depășești ceea ce scrie în lege, așa că ne vom organiza mai bine”, a declarat Eugen Tomac.
„Limita legală este de 157.500 lei, deci voi cheltui suma permisă de lege”, a punctat Laura Chiriac.
„Nu pot spune acum decât că vom urmări cu mare atenție fiecare leu cheltuit în campanie, astfel încât să ne încadrăm în plafoanele de cheltuieli prevăzute de lege, respectiv 157.500 lei pentru candidatul la funcția de primarul general, plus 525.000 lei pentru lista pentru Consiliul General”, a afirmat, la rândul său, Gabriela Firea.
Astfel, a mai punctat Firea, campania la locale nu o va costa „niciun leu”. „Știți bine, potrivit noii legislații electorale, toate sumele cheltuite în campanie se vor returna candidaților de la bugetul de stat. Deci dacă ești corect și respecți legea, primești toți banii înapoi”, a adăugat candidatul PSD.
Ciucu: „Au fost mai mulți oameni care m-au contactat. Nu am riscat să primesc acei bani și să încalc legea”
În schimb, candidatul independent, Ciprian Ciucu, a afirmat că, după strângerea semnăturilor necesare pentru depunerea candidaturii, va face apel prin partidul condus de Monica Macovei să primească donații, până la acest moment bazându-se doar pe sprijinul voluntarilor, după cum prevede Legea finanțării partidelor.
„Eu acum trebuie să strâng semnăturile și pe asta mă concentrez cel mai mult. Ulterior, dacă voi reuși să strâng semnăturile, pentru că au schimbat Legea electorală, atunci voi face apel prin M10 să primesc donații. Eu ca independent, susținut de M10, am un vid legislativ care nu îmi dă voie să primesc donații. Atunci când au refăcut Legea finanțării partidelor, PSD și PNL au exclus independenții. Au fost mai mulți oameni care m-au contactat pentru a-mi da mie direct bani într-un cont. Nu am riscat să primesc acei bani și să încalc legea. Atunci m-am bazat pe sprijinul voluntarilor. Au venit mulți oameni: atât voluntari profesionali, care m-au ajutat cu site-ul, campania, PR-ul, cât și voluntari nu neapărat profesionalizați care au mers să strângă semnături. De asemenea, M10, când și-au făcut corturile pentru ei, m-au pus și pe mine pe cortul lor tocmai că mă susțin. Ăia au fost bani cheltuiți de ei direct, din contul lor, pentru că ei au dreptul să facă chestia asta”, a explicat Ciucu.
În acest context, Ciucu a precizat că se așteaptă să mai cheltuiască 10.000 de euro până la finalul campaniei, dacă va continua ca independent.
„Dacă voi primi sprijinul unui partid mai mare, atunci va trebui să am aceste discuții cu ei. În condițiile de acum, cam asta ar fi o sumă estimativă”, a mai spus Ciucu.
Întrebat la ce partid „mai mare” se referă, Ciucu a indicat PNL.
„Ei au bâlbâit cu organizările din ultimul timp și cea mai logică soluție ar fi ca PNL să mă susțină pe mine. Dar nu știu ce fonduri, ce bani dețin ei, nu știu asta. Important pentru mine este ca totul să fie legal”, a adăugat Ciucu, precizând că, pentru el, între sprijinul declarat și contribuția financiară, contează „sprijinul declarat”.
Totodată, Sebastian Bodu a estimat un cost total al campaniei între 12.000 și 15.000 de euro, în condițiile în care va mai cheltui, din acest moment, pentru flyere încă 4.000 de lei.
Tomac: „Nu există niciun sponsor pentru că, în ziua de azi, oamenii de afaceri se ocupă de afaceri și politicienii se ocupă de politică”. Firea: „Nu am primit bani de la partid pentru campania electorală”
Întrebat cât valorează sprijinul financiar primit de la partid și la cât se ridică cel oferit de sponsori, Eugen Tomac a precizat că nu a avut sponsori și că a existat o contribuție din partea colegilor, care vor să facă parte din echipa sa pentru consiliul local.
„Nu există niciun sponsor pentru că, în ziua de azi, oamenii de afaceri se ocupă de afaceri și politicienii se ocupă de politică. Cred că așa este cel mai onest pentru că atunci când militezi pentru transparență totală, pentru o reformă în administrație e bine să fii departe de tot ceea ce înseamnă influență din afara politicului și dacă tot se decontează campania, mi-aș fi dorit ca lucrurile să se întâmple altfel, dar acum asta e situația”, a precizat Tomac.
În schimb, candidata PSD la Primăria Generală a Capitalei, Gabriela Firea, a precizat că urmează să plătească producțiile video și de print, în condițiile în care nu au existat cheltuieli, până acum, pentru campania sa.
„Nu am primit bani de la partid pentru campania electorală pentru că, după cum știți probabil, partidul nu poate alimenta conturile de campanie de la nivel local înainte de rămânerea definitivă a candidaturilor. Desigur, partidul a plătit până în prezent diverse studii sociale, analize, pentru a lua decizii cu privire la stabilirea candidaturilor. Însă acest tip de cheltuieli nu se circumscriu cheltuielilor electorale, conform prevederilor legale”, a spus Firea.
În cazul Laurei Chiriac, donațiile au totalizat 70%, iar 30% au reprezentat contribuții din partea filialei ALDE Sector 1. Potrivit acesteia, suma cheltuită până în prezent, din sursele sus-menționate, nu este mai mare de 7.000 de euro.
„Menționez că nicio donație nu a venit de la persoane din afara filialei ALDE Sector 1. Scopul meu este acela de a face o campanie cu mâinile curate și acesta este motivul pentru care nu am acceptat donații din afara filialei ALDE Sector 1”, a punctat Chiriac.
„Dacă vorbim de campania totală a partidului pe aceste alegeri locale, până în momentul acesta am primit donații de 510.000 de lei, o să mai primim încă, mâine, vreo 200.000 de lei, și am început de patru zile am primit pe internet spre 20.000 de lei. Deci în momentul ăsta suntem pe undeva pe la 280.000 de euro și sper să ajungem pe la vreo 400.000, din donații mici și încâ câteva donații mari, de euro”, a declarat, pentru Gândul, Nicușor Dan.
Pentru Sebastian Bodu, sponsorii au fost cei care „i-au făcut gratis câte niște servicii”, însă nu i-au oferit bani.
„V-am spus, mi-a făcut cineva niște bannere, alți prieteni mi-au făcut layoutul. Alții îmi fac creație, altul merge cu mine pe stradă de fiecare dată când ies să înregistrăm. El vine și le înregistrează și după aceea le editează și mi le trimite pe e-mail. Deci prieteni pe care îi am de ani de zile. Asta e, când ești independent, mai greu cu resursele. Cine să mă finanțeze? Nu mă finanțează nimeni”, a spus Bodu.
Ciucu: „Imediat ce o să am un cont de campanie, o dată la două săptămâni o să public extrasul de cont”. Nicușor Dan: „Da, am făcut asta în 2012 și o să facem asta și acum”
Pe de altă parte, la întrebarea dacă ar fi de acord ca bugetul de venituri și cheltuieli de campanie să fie publicat în timp real online și dacă iau în considerare acest demers, cu toții au răspuns afirmativ, cu mici mențiuni.
Ciprian Ciucu a precizat că de îndată ce va avea un cont de campanie, va proceda la acest demers. Mai mult, acesta a explicat, pentru Gândul, că deja luase în considerare această opțiune, însă, conform Legii finanțării partidelor, nu are voie încă să deschidă un cont, iar, juriștii, în aceeași măsură, l-au avertizat că s-ar expune prea mult dacă ar face acest lucru, în prezent.
„M-am gândit să fac chestia asta, să deschid un cont, chiar dacă nu am voie conform Legii finanțării partidelor, și să replic comportamentul partidelor. Mai mult decât atât, o dată la două săptămâni să mă duc la bancă să iau extrasul de cont cu ștampila băncii și să-l scanez și să îl pun pe site. Tocmai ca să nu zică nimeni că am cheltuit banii ăia primiți în alte scopuri decât cele politice. Numai că stând și cântărind și sfătuindu-mă cu juriștii au zis, domne, „te expui prea mult”. Evident că aș face-o. Nu am ce să ascund, sunt în trasparență totală și chiar fac un apel să facem toți chestia asta și eu o să o fac oricum. Acum nu am un cont de campanie, că l-aș fi publicat deja pe site. Imediat ce o să am un cont de campanie, o dată la două săptămâni o să public extrasul de cont ca să vadă lumea câți bani am primit și pe ce s-au dus. Să intru în campanie, asta e principala mea preocupare”, a adăugat Ciucu.
Totodată, Nicușor Dan a precizat că va adera din nou la acest proces, precum a făcut-o și în 2012, punctând, însă, că nu va da numele donatorilor care doresc să rămână confidențiali.
„Vom pune doar sumele și acolo unde nu avem acceptul lor, nu vom pune numele donatorului. Cu mențiunea că pentru donații mai mari de 10.500 de lei, conform legii, vom publica numele donatorilor în Monitorul Oficial din primăvara anului viitor”, a explicat Nicușor Dan.
Bodu: „Pe Facebook dau mesaje scurte, mobilizatoare, nu contabile”
De asemenea, Sebastian Bodu a precizat că ar fi de acord să își publice online bugetul de venituri și cheltuieli de campanie, precizând că acesta „oricum este public”, însă că nu l-ar pune pe pagina sa de Facebook, întrucât acolo dă „mesaje scurte, mobilizatoare, nu contabile”.
„Ce v-am zis sunt plăți online făcute electronic, nu prin bancă. Nu este nimic ascuns. Da, pot să fac asta. Nu aș pune pe pagina de Facebook. Aș pune pe site sau pe blog, mai degrabă, pentru că pe pagina de Facebook pun mesaje mobilizatoare, nu vreau să le încurc. Pagina de Facebook are rol de mesaje”, a mai spus, pentru Gândul, Sebastian Bodu.
La rândul său, Tomac a calificat acest demers drept „o decizie onestă”.
„Da, o iau în considerare. Mi se pare un lucru binevenit și cred că corect privit și de către alegători”, a mai spus candidatul PMP la Primăria Sectorului 1 al Capitalei.
Firea: „Voi publica nu doar sumele cheltuite și donațiile primite, ci și numele donatorilor”. Chiriac: „Îi invit și pe contracandidații mei să afișeze aceeași transparență”
Mai mult decât publicarea în online a veniturilor și cheltuielilor întreprinse în campanie, Gabriela Firea a declarat că va publica și numele donatorilor.
„Sunt de acord cu ideea de transparență totală în ce privește cheltuielile din campanie. Nu stiu dacă e posibil din punct de vedere tehnic să avem actualizare chiar în timp real, dar periodic cred că se poate face, la un interval de timp rezonabil. Eu merg însă mai departe și voi publica nu doar sumele cheltuite și donațiile primite, ci și numele donatorilor, pentru că așa se vede cât de transparent este cel care vrea să devină primar, înainte de a fi ales, nu la un an după ce a obținut mandatul”, a afirmat Firea.
În aceeași măsură, Laura Chiriac a precizat, pentru Gândul, că este de acord ca bugetul de campanie să fie publicat în integralitate pe pagina sa de Facebook și pe site-ul personal.
„Nu am absolut nimic de ascuns și îi invit și pe contracandidații mei să afișeze aceeași transparență”, a mai spus Laura Chiriac.