VREMEA.Pe parcursul zilei de miercuri, 20 aprilie în estul Olteniei, în jumătatea de vest a Munteniei și în sud-estul Transilvaniei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată. Se vor semnala averse, însoțite și de descărcări electrice, iar cantitățile de apă vor depăși local 25…30 l/mp. Vor fi condiții de grindină.
Vântul va sufla moderat, cu intensificări locale îndeosebi în sudul Olteniei și al Moldovei, în Dobrogea și estul Munteniei, cu viteze de 55…65 km/h. La munte, în general la peste 1500 m, precipitațiile vor fi și sub formă de lapoviță și ninsoare, iar rafalele vor depăși 70…80 km/h.