Băsescu, cercetat pentru spălare de bani

Băsescu, cercetat pentru spălare de bani
Publicat: 20/04/2016, 10:35

O plângere în acest sens a fost făcută la Parchet în 2012, pe vremea când acesta era condus de Codruta Kovesi, însă dosarul a fost închis. Acesta a fost redeschis în 2015 de fostul procuror general Tiberiu Nițu, după încheierea mandatului la Cotroceni al lui Traian Băsescu.

În 2012, Grupul de Investigații Politice(GIP), al lui Mugur Ciuvică, a făcut o plângere la la Parchet pe numele lui Traian Băsescu, reclamând spălarea de bani. Potrivit GIP, în august 2000, Traian Băsescu a cumpărat un teren în Băneasa, de 3.700de metri pătrați, cu 1,48 miliarde de lei vechi. În aceeași perioadă, Costel Cășuneanu a achiziționat, de la același proprietar, un teren tot de 3.700 de mp, situat tot în Băneasa, pentru care a achitat însă 4,9 miliarde de lei vechi. Peste doi ani, Traian Băsescu i-a vândut terenul cumnatei lui Costel Cășuneanu, Gabriela Blaj, primind în schimb, 361.540 de dolari, adică aproximativ 12 miliarde de lei. În acest fel, fostul președintele a încercat să justifice, la acea vreme, achiziționarea vilei din Otopeni, pe care ulterior i-a donat-o fiicei sale, Ioana. Băsescu a cumpărat casa din Otopeni la o săptămână de la tranzacția cu Cășuneanu, cu 280.000 de dolari, însă nu a plătit-o cu banii primiți de la omul de afaceri.

La doi ani după ce a cumpărat terenul de la Traian Băsescu, mai exact în 2006, Gabriela Blaj i-a vândut cei 3.700 de metri pătrați lui Costel Cășuneanu, pentru 361.540 de dolari, adică aceeași sumă pe care o primise de la șeful statului. Peste un alt an, Cășuneanu a unit cele două parcele, pe care le-a vândut apoi unui dezvoltator imobiliar contra a 8 milioane de euro.

Băsescu: Imediat ce voi fi citat mă voi prezenta în fața procurorului de caz

Fostul președinte Traian Băsescu afirmă că deocamdată nu a fost citat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PICCJ) în dosarul în care a fost pus sub acuzare pentru spălare de bani și în care s-a dispus neînceperea urmăririi penale în 2012, fiind redeschis în 2015.

”Printr-o adresă a PICCJ am fost informat că sunt suspect pentru spălare de bani în formă continuată legat de achiziția unui teren și a unei case în anii 2000 și respectiv 2002, urmare a unei reclamații făcută de domnul Ciuvică. Pentru corectă informare aduc la cunoștință că în același dosar, prin REZOLUȚIA din 25 iunie 2012 a PICCJ s-a dispus neînceperea urmăririi penale. Acest dosar a fost redeschis în 2015 la solicitarea PICCJ. Pentru moment nu am fost citat la PICCJ. Cu certitudine, imediat ce voi fi citat mă voi prezenta în fața procurorului de caz”, a scris fostul șef de stat pe Facebook.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un instalator austriac a găsit o comoară de 2,3 milioane de euro într-o locuință
Bianca Drăguşanu s-a dezlănţuit și… Gabi Bădălău a spus totul, după scandal: ordin de protecție?!...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Rusia, repetiție pentru un posibil atac nuclear. Ce sistem american poate distruge rachetele intercontinentale ale...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Un bărbat a sunat la 112 să anunțe că un hoț i-a intrat în casă....
Putin a anunțat că Rusia a lovit Ucraina cu o nouă rachetă, cu nume de...
Răsturnare de situație! Silviu Prigoană nu ar avea un testament. Cine ar fi primit toată...
Data la care intră pensiile pe card în decembrie 2024. Ce se întâmplă cu cei...
Alegeri prezidențiale 2024 LIVE TEXT. A început votul în diaspora. Primii români au votat în...
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
Cutremur în România vineri dimineață! Care au fost zonele afectate și ce magnitudine a înregistrat...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Cooperare între compania cehă CZ şi compania românească Transcarpat Sportours International. Puşca de asalt CZ...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Informația dimineții despre Corina Chiriac. Ce s-a întâmplat cu marea artistă a României
Rețeta de orez cu varză, o combinație surprinzător de apetisantă. Poate fi răsfățată și cu...
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
Dan Ciotoi suflă și în iaurt după ce s-a vindecat de cancer. Ce regim strict...
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
Chatbotul Google Gemini a primit o funcție de „memorie”