Considerat de agenții federali „cel mai mare tunel transfrontalier descoperit vreodată”, acesta era folosit pentru a transporta droguri din Tijuana (Mexic) până în California, iar capătul său era acoperit cu un capac de gunoi.
Oficialii au declarat că tunelul era echipat cu sisteme de ventilație, lumini și chiar un lift de 8-10 persoane, care ducea direct într-un dulap al unei reședințe din Tijuana, relatează CNN. Două tone de cocaină și șapte de marijuana au fost confiscate, valorând aproximativ 22 de milioane de dolari.
Șase oameni au fost arestați în acest caz pentru trafic de droguri, dintre care doi cubanezi, trei mexicani și un american.
Autorițățile urmăreau zona din toamna anului trecut, vameșii suspectând că în zonă s-ar desfășura activități ilegale.
O vecină care lucra la cabinetul de avocatură de lângă lotul descoperit în San Diego, susține că locuitorii, care se mutaseră în urmă cu un an, deșfășurau o afacere cu paleți.
„Ei cumpărau și vindeau o mulțime de paleți, la prețuri foarte mici”, a declarat aceasta, scrie The Guardian.
„Puțini ar suspecta că niște traficanți ar fi în stare să transporte tone de cocaină și marijuana, de zeci de milioane de dolari, prin această gaură de iepure în pământ”, a declarat procurorul american Laura Duffy în presă.
„Acestă descoperire readuce în prim-plan vulnerabilităților care există la granița noastră de sud-vest”, a mai spus Duffy.
Este cel de-al 13-lea tunel descoperit la granița dintre cele două țări din 2006 și până în prezent. Acesta din urmă este cel mai mare, având o lungime de circa 800 de metri.