„Cum dintre cei 2,5 milioane de sărbătoriți, aproape jumătate sunt femei, calculele arată că weekend-ul ar putea însemna pentru comercianții de flori o afacere de peste 37 de milioane de lei (8,4 milioane de euro), luând în calcul că un buchet costă,în medie, 30 de lei. Calculele sunt, bineînțeles, relative, nu toate femeile primind, din păcate, un buchet de flori de ziua lor”, spun analiștii KeysFin.
Afacerile cu flori au crescut puternic în ultimii cinci ani, de la 190 milioane de lei în 2009 la 310 milioane de lei în 2014, arată datele KeysFin. În preajma Floriilor și a zilei Sfântului Gheorghe, business-ul în acest domeniu ar urma să înregistreze un avans semnificativ, anul 2016 având toate șansele să fie cel mai bun an pentru industria de profil din ultimii 10 ani.
Numărul firmelor care activează în domeniu comerțului cu flori a crescut de la 385 de firme în 2009 la 573 în 2014. „Estimările noastre indică faptul că, în 2015, au fost peste 600 de firme, iar în 2016 probabil ne îndreptăm spre 700 de firme cu obiect de activitate producția și comercializarea de flori”, afirmă analiștii KeysFin.
În plus, cifra de afaceri a firmelor din domeniu a avansat susținut, de la 190 milioane de lei în 2009 la 310 milioane de lei în 2014, în timp ce numărul celor care lucrează în această zonă a crescut constant în ultimii 5 ani, de la 1440 de angajați în 2009 la 2621 în 2014. În 2014 erau cultivate peste 415 hectare cu flori, dintre care cele mai multe înregiunile Centru și București-Ilfov.
„Asistăm la o maturizare a pieței, dovadă existența a tot mai multor firme care lucrează împreună, de la producători, la comercianți cu ridicata și florării”, spun consultanții de KeysFin.
Mai mult de 60% dintre firmele analizate erau pe profit zero în 2014.
„Cum cele maimulte flori sunt aduse din import, la prețuri occidentale, asta înseamnă că marjele de profit pe care le adaugă comercianții sunt extrem de mici, pentru a reuși să facă vânzări. Pe de altă parte, nu este exclus ca multe firme să își mascheze profiturile prin diverse formule. Și, apoi, să nu uităm că piața neagră este încă o prezență puternică în acest segment”, explică analiștii KeysFin.
Astfel, dacă în 2009, jucătorii din piață raportau un profit cumulat de 10 milioane de lei, în 2012 s-a ajuns la 11,4 milioane lei, iar în 2014 de 13,7 milioane lei.
Cele mai importante firme din domeniu erau, în 2014, Flowers Market Holland SRL, cu afaceri de 23,8 milioane de lei, Stânjenel SRL, cu un business de 11,4 mil.lei și Magic Flowers4you SRL, cu afaceri de 8,41 mil.lei.
Potrivit unui studiu realizat de floridelux.ro, în această perioadă, cele mai căutate flori sunt cele specifice primaverii, precum lalelele,freziile, zambilele, liliacul sau narcisele. Cele mai apreciate flori de către români sunt însă trandafirii.
Informațiile menționate se află barometrul privind starea business-ului romanesc, un proiect dezvoltat de KeysFin prin analiza datelor financiare privind societățile comerciale și PFA-urile active din Romania.