Ocupai Sala Mare. Ce-am înțeles din scandalul de la Opera Română

1. Extremismul: „Afară cu străinii!”, ocuparea Sălii Mare în semn de protest, suspendarea spectacolelor

Dacă vrei să înțelegi ceva, de fapt, nu înțelegi nimic din ce se întâmplă la Opera Română. Clar este doar că orice gest produce război. Numiri succesive de directori au dus la momente tensionate, chiar extreme: „Afară cu străinii!”, „Nu îi lăsați să vă omoare, să omoare un teatru în care s-au înfăptuit minuni!”, „Eu nu mai dansez pe această scenă. Am dansat cu dureri și cu oase rupte, dar când încep presiunile și amenințările, când ești forțat să spui și să faci anumite lucruri fără voia ta, cum se numește?”

2. Scandalul: Balerini pe sârma.

Se spune că pierde actul artistic. De fapt, în ambele tabere avem valori cel puțin egale. Sigur, există nenumărate nuanțe, diferențe, dar doar pentru cunoscătorii artelor: Operă, balet, Operetă. Tot ce se vede din stradă este suspendarea spectacolelor și voci care mai de care mai dezarticulate care reclamă dreptatea. Circ.

3. Pacea: Cine are salariu, pardon dreptatea mai mare?

Soare, Conta, Călin, Alina Cojocaru, Johan Kobborg? Cum de artiști de valoare nu se înțeleg, nu găsesc un mod de a trece mai departe. De a spune: Opera contează, nu pozițiile noastre în ierarhie. Se pare că astfel de idealisme nu au cum să funcționeze. Merg mai bine orgoliile, extremismele, discuțiile privind salariile. Culmea, dreptatea este de partea tuturor, dar salariile diferite deranjează, nu apropie.

4. Vlad Alexandrescu, ministrul Culturii, a deschis Cutia Pandorei.

Destul de inocent în fiecare gest al său, ministrul a reușit să urce în ierarhie lideri ai tuturor grupurilor în război. Orice gest al său, însă dincolo de intențiile sale, a prelungit criza. Orice numire a nemulțumit și a stârnit gesturi extreme. Este vinovat Vlad Alexandrescu? Diplomatic, nu. Totuși, ministrul nu a prevăzut nemulțumirile, nu a cunoscut sistemul. Principala supărare: adoptarea unui sistem de colaborări cu artiști din afara ierarhiei. Sistemul binar. Eu am dat concurs-ei nu. Eu am salariu după schema de salarizare-ei după cum și-au negociat. Eu nu mai sunt așa vizibil, că dansează doar ai lui Kobbork – doar ei ies în față. Totul pare a fi început în mandatul lui Răzvan Dincă, arestat anul trecut, pentru efectuarea unor tranzacții financiare fără de lege.

Iată un istoric al focului tenor de la Opera Română, urmărit pas cu pas de Mediafax-cultură:

SCENA I Totul a început în 4 aprilie. Tiberiu Soare, numit director al Operei Române. Johan Kobborg, numit coordonator al baletului Operei în 2013, demisionează. Lui Kobborg I se reprosează că se laudă cu o titulatură care nu există în acte și că a folosit corpul de balet „în scop personal”.

SCENA II Demisii succesive și numiri în poziția de director: Soare, Kobborg, Călin.

SCENA III Miercuri, 20 aprilie 2016: Ministrul Vlad Alexandrescu a anunțat rezolvarea stării conflictuale de la Opera Română.
Totuși „Nu îi lăsați să vă omoare, să omoare un teatru în care s-au înfăptuit minuni!” sau „Arta nu este pentru lași, pentru ticăloși și business! – este îndemnul sopranei Irina Iordăchescu. Chemare la protest ONB. Urmează: ocuparea Sălii, suspendarea spectacolelor.

SCENA IV 21 aprilie Ministrul Culturii vine la întâlnirea cu artiștii și, pe Facebook, acesta anunță:

„Soluția propusă ieri pentru Opera Națională București a fost găsită ca urmare a unei negocieri cu Johan Kobborg și Alina Cojocaru, purtate din dorința ca ei să-și continue activitatea la Operă, negociere în care a fost pusă drept condiție această numire.
În fața protestului de la Operă și a împotrivirii manifeste a artiștilor, este însă evident că dl George Călin nu-și poate exercita funcția, așa încât am decis să îl retrag de la conducerea Operei. În zilele următoare voi face o nouă numire.”

FĂRĂ SFÂRȘIT