Barieră imensă de corali, descoperită sub apele murdare ale Amazonului

Barieră imensă de corali, descoperită sub apele murdare ale Amazonului
Publicat: 23/04/2016, 14:14
Actualizat: 01/11/2016, 11:34

Adâncimea la care poate fi observată bariera de corali variază între 30 și 120 de metri adâncime. Deși este extrem de lungă, de aproximativ 965 de kilometri, nimeni nu a bănuit existența ei, în special pentru că marile fluvii produc găuri majore în recifuri, nepermițând astfel creșterea coralilor, scrie The Guardian.

În plus, au existat puține dovezi anterioare, asta deoarece coralii cresc în general în ape limpezi, sărate și însorite, iar apele ecuatoriale de lângă gura de vărsare a Amazonului sunt printre cele mai tulburi ape din lume, cu cantități mari de sedimente depuse.

Deși destul de „sărac” în comparație cu alte recifuri, acesta adăpoestește peste 60 de specii de bureți, 73 de specii de pești, dar și languste, stele de mare sau alte forme de viață care se dezvoltă în recif.

„Am fost stupefiată, atât eu cât și ceilalți 30 de oceanografi. În mod tradițional, studiile noastre despre recifuri s-au concentrat asupra barierelor tropicale de corali, biodiversitatea acestora rivalizând cu cea a pădurilor tropicale”, a declarat Patricia Yager, profesor de oceanografie la Universiatea din Georgia.

Însă reciful proaspăt descoperit se află în mare pericol deoarece guvernul brazilian a vândut 80 de blocuri de exploatare ale petrolului în zona Amazonului, 20 dintre acestea fiind deja în proces de producție, scrie ziarul The Atlantic.

Amazonul este cel mai mare fluviu al Terrei, având cea mai mare suprafață a bazinului hidrografic, de aproape 7 milioane de kilometri pătrați.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO. Se vinde o fostă vilă a lui Ceaușescu. Cât cere statul pe clădire, după...
Ultimele ore din viața lui Andrei Versace. Pe cine a sunat înainte de a muri...
FOTO. Fotomodelul de 33 de ani se iubește în secret cu jucătorul mai tânăr cu...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
Detaliul care a dus la prinderea criminalului din Brăila. Ce a început să facă după...
S-a transformat total în câteva luni: acuzată că a luat OZEMPIC pentru a slăbi! Vedeta...
Petruţa a plătit 12.000 de euro pe meditaţii şi a fost admisă pe poziţia 71....
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace! Cine era cu el în apartament
Când și unde va avea loc înmormântarea lui Andrei Versace. Sicriul cu trupul neînsuflețit al...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Războiul din Ucraina, ziua 881. Kievul primeşte în august 1,4 miliarde de euro din profiturile...
Obiceiul CIUDAT al lui Darwin! L-a ajutat să trăiască mai mult?
Adio, maestre! Marele actor s-a dus în ceruri. Era iubit și adorat de toți
Marele anunț pentru pensionari. Când vor primi bani în plus
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Ce i s-a întâmplat Getuței Sterp în timp ce mergea la oi? Tânăra și soțul...
Fratele lui Andrei Versace rupe tăcerea după moartea lui: ”Nu a fost ucis, nu avea...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Cum a plecat un medic român la război: Tată-meu mi-a dat sabia şi revolverul lui,...