Toată prăjitoreala lui a început cu un eșec.
Avea restaurant cu prietena lui și vine o tipă de-i cere un cappucino. L-a făcut zob. Și franjuri l-a făcut femeia. Stai, domnule, ce nu-s în stare? Și, uite, așa s-a pus, la ambiție, să o ia cu cafeaua asta dela origini. De la prăjirea ei. Nu se omora cu băutul, nu avea habar ce și cum se întâmplă cu cafeaua.
Formula cafelei: ambiție, limbă, nas, instinct, cultură
Pur și simplu. Ambiție. Da, dar și o limbă pe care a exersat-o să simtă diferențele. Uite, în China, n-a prea gustat chinezește. S-a ferit de picant, a stat cuminte pe paste.
Nasul-dezvoltat prin experiment. A gustat cafele. Nu băut! Gustat. S-a atins de ea. Nu s-a contaminat. De la El Salvador la Brazilia, nasul i-a călătorit. Ecuatorul, cafea cu aromă fructată. El Salvador, alune, ciocolată. Eh, Brazilia. Prea cunoscută. Plantațiile difuzează cafeaua comercială, reglată, fără nuanțe. Bună, dar banală. Vezi, spune Alexandru Nicolae, cafeaua este făcută după cultura omului. Fiecare țară, grup, om vrea cafeaua cumva. Dar, comerțul uniformizează, rătăcește. Cu toții, bem aceeași cafea. Nu vrei să fii altfel?
De unde vine cafeaua amară? Păi, din prăjirea prea intensă. Când este bine? Când știi să te oprești. Bun, când? Asta înseamnă campionul. „Maro-deschis. Nu uleioasă, răspândirea aromelor naturale. Cum e friptura, nu? În sânge spre bine făcut.”
Campionul, la sfârșit de prăjit cafea
Domle, soarbe cafeaua cu violență. Când ea iese din fierbințeală. Nu politicos. Violent. Sălbatic. Ținând-o în mâna cu tatuaje. Pe fundal, se aude Rammstein. Uite-l la concurs: