Adjuncții lui Kovesi, propuși pentru un nou mandat

Adjuncții lui Kovesi, propuși pentru un nou mandat

Potrivit unui comunicat, „Ministrul justiției a transmis luni, 25 aprilie 2016, Consiliului Superior al Magistraturii cele două propuneri de reînvestire în funcțiile de procurori șefi adjuncți ai Direcției Naționale Anticorupție (DNA) pentru o perioadă de 3 ani a domnilor procurori Marius Constantin Iacob și Călin Nistor”.

În comunicat se mai menționează că „potrivit dispozițiilor art. 54 alin. 1 din Legea 303/2004, procurorul șef adjunct al Direcției Naționale Anticorupție este numit de Președintele României, la propunerea ministrului justiției, cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii, dintre procurorii care au o vechime minimă de 10 ani în funcția de judecător sau procuror, pe o perioadă de 3 ani, cu posibilitatea reînvestirii o singură dată”.

Pentru desemnarea celor două propuneri „ministrul justiției a avut în vedere rezultatele obținute în perioada primului mandat, experiența profesională și managerială a celor doi cât și îndeplinirea criteriilor de integritate”, se mai spune în comunicat.

Pe 6 aprilie, președintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, la TVR, că a semnat în cursul zilei decretul de numire a Laurei Condruța Kovesi pentru un nou mandat în fruntea DNA, reiterând cu această ocazie aprecierea față de activitatea procurorului șef DNA. Șeful statului a precizat că decretul va fi publicat în Monitorul Oficial pe 7 aprilie.

”Rezultatele obținute de DNA în anii trecuți și dacă vorbim de trecutul recent chiar în 2015 sunt impresionante. Pot să vă spun că în această după-amiază am semnat decretul de numire a doamnei Kovesi pentru un nou mandat de trei ani în fruntea DNA-ului, decret care va fi publicat mâine la prima oră în Monitorul Oficial cu care se încheie parcursul de stabilire a șefului DNA pentru următorii trei ani. Am vrut să lămurim această chestiune, nu vreau să apară cumva semne de întrebare sau îndoială într-o chestiune unde eu trebuie să spun că eu sunt foarte mulțumit de rezultate, sunt foarte mulțumit de abordare și am toată convingerea că DNA-ul va continua în forță”, a subliniat Iohannis.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Schimbare pentru permisul auto. Va fi ZERO. Guvernul României dă lege nouă
Furtuna Caetano a lovit năprasnic. Nu a mai nins atât din 1956
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Motive să fim optimiști: Inovațiile din știință care fac lumea mai bună