„Dorel” de Cluj: cum era un muncitor să provoace un dezastru

Dorel de Cluj: cum era un muncitor să provoace un dezastru
Publicat: 30/04/2016, 08:29
Actualizat: 30/04/2016, 08:53

Lucrările de modernizare pe strada Făget din Cluj-Napoca au început în toamna anului trecut. Acestea presupun inclusiv amenajarea unei piste pentru bicicliști, iar odată ce s-au pus pe treabă, muncitorii nu s-au mai uitat înapoi. Așa au început să excaveze și pământul de lângă o pensiune prin fața căreia ar trebui să treacă pista, fără să țină cont că terenul ar putea oricând să se surpe din cauza lucrărilor.

„Aici era un mal destul de abrupt. Au tăiat în el, fără să se gândească la un zid de sprijin, ceea ce pune în pericol atât terenul, cât și pe cei care urmau să folosească această zonă ca și trotuar sau ca și pistă de biciclete. Singurul care ținea acest teren compat era un arbore. Au tăiat rădăcinile acestuia și urmau să continue până în partea de jos. Tot terenul ăsta urma să se prăbușească”, spune Ionel Ianosi, proprietarul pensiunii, citat de citynews.

Bărbatul a sesizat imediat autoritățile locale, care au oprit lucrările. Dar întrebați cum s-a ajuns aici și de ce proiectantul nu s-a gândit că terenul nu permite excavarea în acea zonă, reprezentanții Primăriei ridică din umeri.

„Deocamdată lucrările acolo s-au oprit, urmând să fie reluate săptămâna viitoare. Proiectantul, în funcție de soluția găsită, va comunica executantului lucrării cum se vor desfășura acestea în continuare”, a declarat Iulia Perșa, purtăror de cuvânt al Primăriei Cluj-Napoca.

Iar aceasta nu este singura anomalie din zonă. O parte a proiectului prevede și amenajarea unor totuare, doar că nici acestea nu sunt tocmai conforme. Un sfert din suprafața lor este blocată de stâlpii de iluminat.

Valorea investiției pe strada Făget se ridică la peste 20 de milioane de lei, iar lucrările includ modernizarea străzii, introducerea rețelei de apă și canal, amenajarea unor spații verzi, dar și a pistelor pentru bicicliști.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Ce sancțiune a primit un şofer din Vâlcea după ce şi-a împodobit BMW-ul cu luminițe
Gabriel Cotabiță a murit cu o mare durere în suflet! Se plângea soției sale că...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Cum ar vota românii cu pregătire superioară la alegerile prezidențiale. Diaspora, marea necunoscutǎ. Surprizele studiului...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
O tânără care a făcut un test ADN ca să afle care este istoria familiei...
Cauza morții lui Gabriel Cotabiță. Ce s-a întâmplat cu artistul de 69 de ani
Cauza MORȚII lui Gabriel Cotabiță! Solistul s-a chinuit ENORM în ultimele clipe de viață
Haos pe șosele, trafic paralizat și viscol în jumătate de ţară. Zona în care zăpada...
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Întrebare de ȘCOALĂ: Câte LATURI are Marea Piramidă din Giza?
Harry și Meghan Markle au făcut marele anunț privind mariajul lor. Au pus capăt!
Marea trădare a lui Meghan. Ce lovitură pentru Harry
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Rebecca Lee Crumpler, prima femeie de culoare medic. „Cu siguranță, dacă femeile nu pun întrebări...