Sâmbătă, 23 aprilie 2016, au fost oficiate slujbe de pomenire pentru victimele din Clubul Colectiv în bisericile parohiilor din care aceștia au făcut parte și în cimitirele unde sunt înmormântați, potrivit Biroului de presă al Patriarhiei, citat de Basilica.ro.
Întrucât cele șase luni se împlinesc la 30 aprilie 2016, în Sâmbăta Mare, zi in care potrivit rânduielilor liturgice nu se oficiază slujbe de pomenire, Arhiepiscopia Bucureștilor va organiza un parastas în fața Clubului Colectiv în ziua de luni, 9 mai 2016, ora 12.00, prima zi în care se pot oficia astfel de slujbe după sărbătoarea Sfintelor Paști.
La această ceremonie sunt asteptați părinții, rudele și toți cei apropiați victimelor de la Clubul Colectiv, mai transmite Patriarhia, care subliniază că își exprimă încă o dată compasiunea față de familiile îndoliate și se roagă pentru odihna sufletelor celor trecuți la Domnul din cauza incendiului.