Cum încurcă independența Ciprului negocierile UE – Turcia

Cum încurcă independența Ciprului  negocierile UE - Turcia
Publicat: 03/05/2016, 13:15

Turcia refuză în continuare să recunoască independența statului cipriot, o solicitare din partea UE pentru a ridica sistemul de vize de călătorie pentru Europa în cazul cetățenilor turci, a declarat marți un oficial turc citat de Reuters.

Comisia Europeană ar urma să propună miercuri Turciei condiții mai puțin stricte pentru ridicarea sistemului de vize pentru Europa în cazul cetățenilor turci, susțin două surse citate de Reuters, după ce Ankara a amenințat să renunțe, în caz contrar, la acordul cu UE privind imigranții.

Turcia ar trebui să îndeplinească până miercuri 72 de condiții pentru liberalizarea sistemului de vize, iar un oficial UE a declarat pe 21 aprilie că Ankara a îndeplinit mai puțin de jumătate dintre ele.

Cel mai mare obstacol întâmpinat de Turcia în această privință se numără refuzul Ankarei de a recunoaște independența Ciprului (membru UE), insula mediteraneeană divizată de patru decade în regiunea nordică aflată sub controlul turc, recunoscută doar de Ankara, și cea sudică, greacă, unde guvernul este recunoscut pe plan internațional.

„Nu înseamnă că recunoaștem independența Ciprului. Dacă UE ridică vizele de călătorie pentru cetățenii turci, și noi vor ridica vizele în cazul celorlalte state UE”, a declarat oficialul turc.

„În acest moment, ciprioții-greci pot deja să călătorească în Turcia, dar le emitem viza într-un document separat. În baza acestei noi înțelegeri, nu vor mai avea nevoie de viză”, a explicat oficialul turc.

Liberalizarea sistemului de vize în cazul Turciei, o țară musulmană cu o populație de 79 de milioane de locuitori, este o problemă delicată care a ridicat disensiuni printre cele 28 de state membre ale Uniunii Europene.

Dar Bruxellesul face presiuni asupra ridicării sistemului de vize pentru a menține acordul cu Turcia privind imigranții semnat pe 18 martie, în încercarea de a preveni alte valuri-record de extracomunitari în Europa ca anul trecut.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024. Finala Georgescu - Lasconi se conturează tot mai clar. Ultimele...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
FOTO. Iuliana Pepene, una dintre cele mai frumoase prezentatoare de știri, e iar singură!
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cele mai controversate declarații ale lui Călin Georgescu: Apologia legionarilor, elogii aduse lui Putin și...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Ce legătură are Vladimir Putin cu Cătălin Georgescu? Presa din Rusia EXULTĂ după victoria năucitoare
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu...
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Elena Lasconi măreşte diferenţa faţă de Marcel Ciolacu, care a căzut...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Elena Lasconi, prima reacție după ce a intrat în cel de-al doilea tur al alegerilor...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Anunțul RAR pentru cei care vor să facă ITP-ul
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Rezultate parţiale. Elena Lasconi, 19,17% - Marcel Ciolacu 19,15%. Aproape...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Dezvăluirea momentului despre Călin Georgescu. Dan Diaconescu aruncă bomba. Nu știa nimeni
Controverse după moartea lui Silviu Prigoană: Copiii minori ar fi fost sedați de frații mai...
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Gabriel Cotabiță, înmormântat fără fast, într-un cadru restrâns, similar cu ceremonia lui Silviu Prigoană
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Harry Gregson-Williams: Moștenirea sonoră din Gladiator, continuată. Prieten și ucenic al lui Hans Zimmer