Afacerea Alibaba a pornit în 1999 ca un start-up în apartamentul lui Jack Ma din Huangzhou, China. „Primii angajați câștigau 50 de dolari pe lună”, notează Clark. „Lucrau 7 zile pe săptămâna, iar programul zilnic ajungea și la 16 ore. Jack Ma le-a cerut să își găsească un apartament care să nu fie la mai mult de 10 minute de birou, astfel încât să nu piardă timp cu drumul până la muncă.”
Acest pasaj, precum și multe altele din carte, evidențiază sacrificiile pe care angajații unui start-up trebuie să le facă.
„Start-up-ul este o cursă contra cronometru”, explică Anil Gupta, profesor de antreprenoriat în cadrul Universității din Maryland. „Pe fiecare segment de piață o să găsești mai multe afaceri la început de drum, care țintesc aceiași clienți, finanțate probabil de fonduri de investiții concurente. Dacă nu te miști repede, riști să fii depășit de ceilalți.”
Un oficial Alibaba a confirmat cerința lui Jack Ma referitoare la distanța dintre casă și birou, dar a menționat că unul dintre motive era siguranța angajaților; aceștia lucrau până târziu, iar drumul spre casă nu era considerat unul sigur. Pe de altă parte, mulți dintre primii angajați lucrau în regim on-call, astfel încât puteau fi chemați la orice oră la birou dacă un client întâmpina dificultăți.
Alibaba este astăzi una dintre cele mai mari companii de comerț electronic din lume, valoarea companiei fiind estimată la peste 200 de miliarde de dolari.
Jack Ma, CEO și fondator al companiei, este cel mai bogat om din China și unul dintre cei mai înstăriți oameni de afaceri din lume. Viața lui nu a fost însă întotdeauna ușoară, după cum a povestit chiar el în cadrul conferinței Davos 2015. „Am încercat să îmi găsesc o slujbă pentru a-mi putea plăti studiile, am vrut să mă angajez chiar și la KFC atunci când a ajuns în China”, a povestit Jack Ma. „La Harvard am aplicat de 10 ori și am fost respins de fiecare dată. Într-un final am renunțat și mi-am spus că îmtr-o bună zi am să merg să le predau cursuri celor de acolo”, a spus Ma în cadrul conferinței Davos 2015, citat de businessmagazin.ro.
Jack Ma își amintește că elevii din China primeau informații distorsionate, diferite de realitatea existentă în acel moment. „Ceea ce am aflat de la străinii veniți în China mi-a deschis mintea; lucrurile erau atât de diferite față de ceea ce învățasem la școală, iar asta m-a învățat să îmi folosesc mintea de fiecare dată când aflu ceva nou.”