Oficial ONU: Atacul aerian asupra unei tabere de refugiați din Siria, „crimă de război”

Oficial ONU: Atacul aerian asupra unei tabere de refugiați din Siria, „crimă de război
Publicat: 06/05/2016, 09:13

Stephen O’Brien, coordonatorul operațiunilor umanitare ale ONU, a solicitat o anchetă în cazul atacului de joi asupra taberei Kamouna, din nordul provinciei Idlib. Raidul aerian ar fi fost efectuat de avioane ruse sau siriene, potrivit mai multor surse, dar informațiile nu au fost confirmate.

Atacul de joi a avut loc la o zi după ce acordul de încetare temporară a luptelor a fost extins și în provincia Alep, după ce fusese anunțat inițial vinerea trecută pentru Damasc pentru 24 de ore și pentru provincia Latakia pentru 72 de ore, fiind ulterior prelungit. Acordul este mediat de Statele Unite și Rusia.

„Administrația siriană va fi primul suspect în acest caz și vrem să ne asigurăm că cei de la conducere, sau orice sunt cei responsabili, vor răspunde pentru acest act abominabil”, a declarat O’Brien vineri pentru BBC.

Tabăra Kamouna în care se află locuitori sirieni nevoiți să-și părăsească locuințele din cauza confruntărilor este situată la 4 kilometri de Samada și 10 kilometri de frontiera cu Turcia.

Cel puțin 28 de persoane au murit și alte 50 sunt rănite în urma atacului aerian de joi, potrivit Observatorului Sirian pentru Drepturile Omului.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Ce vrea să desființeze Călin Georgescu, dacă ajunge președintele României: „Este umilitor pentru naţiunea română!”
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Umbra lui Georgescu la Strasbourg. Mâna dreapta a Dianei Șoșoacă îl considerǎ „cam nebun” pe...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Care sunt scenariile pentru turul 2. Oferta Elenei Lasconi: Guvern PSD-PNL-USR-UDMR. Varianta lui Georgescu: Guvern...
Alegeri parlamentare 2024: ce votăm pe 1 decembrie și care este procedura prin care se...
Cine e omul care i-a adus succesul lui Călin Georgescu. Câte milioane de euro a...
Cum arată casa în care locuiește Andreea Marin! Imagini senzaționale cu vila luxoasă: cadă în...
Început de decembrie cu ploi, lapoviță și ninsori. ANM a actualizat prognoza meteo pe 4...
Breaking! Cine era Adelin, puștiul de 14 ani strivit în accidentul de pe DN56
Cine este și cu ce se ocupă Oana Lasconi, fiica Elenei Lasconi. Trecutul dureros al...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Nerespectarea distanței între vehicule pe autostradă. Cât e amenda?
Ce spune presa britanică despre victoria lui Călin Georgescu în primul tur al alegerilor: „A...
A fost pornit cel mai important proiect de FUZIUNE al secolului!
Dan Diaconescu aruncă bomba. Adevărul ascuns despre Călin Georgescu: Vă arăt mesajele
Călin Georgescu provoacă scandal mondial. Decizie fără precedent
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
VIDEO Este Jador copilul preferat al mamei sale? Artistul mai are încă trei frați! "Eu...
Cum a trecut față Marius Țeicu pierderii fiicei sale? Octavian Ursulescu: ”Nu mai cântă în...
BANCUL ZILEI. Bulă începe să presteze ca gigolo. Pune preţurile pe uşa locuinţei: - Pe...
Anul în care Londra a fost terorizată de „un tsunami de bere”