EBU recunoaște că a descalificat România de la Eurovision ca să forțeze mâna autorităților române

EBU recunoaște că a descalificat România de la Eurovision ca să forțeze  mâna autorităților române
Publicat: 06/05/2016, 17:55

Pentru prima dată vineri, 6 mai, au discutat la aceeași masă reprezentanți ai Ministerului Finanțelor Publice, ai Parlamentului, ai Consiliului Concurenței, ai TVR și ai EBU (European Broadcasting Union/ Uniunea Europeană de Radio și Televiziune), în cadrul unei întâlniri (fără accesul presei) la sediul Ministerului Finanțelor, potrivit unui comunicat al ministerului remis MEDIAFAX.

Conducerea EBU a considerat că măsura a fost necesară pentru că problema datoriilor TVR nu a fost rezolvată. Președintele Comisiei pentru cultură, Georgică Severin, consideră că legea este „depășită” și trebuie modificată; șefa departamentului juridic al EBU a tras atenția că dacă se finalizează procedurile de excludere a TVR, Televiziunea Publică va pierde drepturile de difuzare pentru Campionatele Mondiale de Fotbal, accesul la fluxul de știri externe. Pe de altă parte, ministrul finanțelor publice, Anca Dragu, a declarat, printre altele, că „Parlamentul este forul responsabil pentru televiziunea publică”.

Directorul general EBU, Ingrid Deltenre a subliniat că „datoriile pe care televiziunea publică le are la forul european sunt istorice, iar problemele sunt sistemice”. Aceasta a considerat ca fiind „regretabil” faptul că „a fost nevoie de o măsură extremă, descalificarea României de la Eurovision”, scopul fiind atragerea atenției autorităților române.

Mai mult, Ingrid Deltenre a declarat că, din februarie 2013, este la a treia vizită în România și din cauza faptului că nu s-a găsit nicio soluție, conducerea EBU a luat această măsură unică în istoria forului european.

Președintele Comisiei pentru cultură, artă și mass-media din Senat, Georgică Severin, a pledat pentru schimbarea legii, considerată depășită, ca soluție pentru rezolvarea problemelor TVR pe termen mediu și lung.

Șefa Departamentului Juridic, Jane Vizard, a atras atenția că în acest moment este în pericol statutul TVR de membru al European Broadcasting Union.

O eventuală excludere din EBU înseamnă pierderea drepturilor de difuzare pentru mai multe competiții sportive internaționale, cum ar fi Campionatele Mondiale de Fotbal din 2018 și 2022, dar și accesul la fluxul de știri externe.

Ministrul Finanțelor Publice, Anca Dragu, a precizat că „Parlamentul este forul responsabil pentru televiziunea publică. Ținând cont de gravitatea situației, am considerat necesar să organizez această întâlnire cu toate părțile implicate pentru găsirea unei soluții în vederea evitării unei noi sancțiuni și mă refere la posibilitatea ca TVR să fie exclusă din EBU”.

Reprezentanții ministerului, împreună cu cei ai Consiliului Concurenței și ai EBU vor rămâne în contact, vor schimba informații și vor căuta împreună soluții în limita cadrului legal.

La finalul întâlnirii, Ingrid Deltenre a apreciat deschiderea reprezentanților Ministerului Finanțelor Publice, voința pentru deblocarea situației și și-a exprimat încrederea că va fi găsită o rezolvare a situației.

Televiziunea Română (TVR) a fost retrasă de la serviciile EBU din cauza datoriilor acumulate încă din 2007, a anunțat EBU pe 22 aprilie, pe site-ul oficial. Una dintre consecințele excluderii TVR de la serviciile EBU este eliminarea din competiția muzicală Eurovision.

Pe de altă parte, Televiziunea Publică va pierde accesul la alte servicii acordate membrilor EBU printre care se numără Eurovision News și Sports News Exchanges, precum și drepturile de a transmite evenimente sportive, servicii de expertiză legală, tehnică și de cercetare, precum și servicii de lobby.

Situația este fără precedent în istoria EBU, TVR fiind prima televiziune care a fost retrasă de la serviciile de membru EBU. De asemenea, excluderea unei țări din concursul Eurovision este o premieră.

România are cea mai scăzută taxă pentru servicii de televiziune din Uniunea Europeană și una dintre cele mai mici din Europa – aproximativ 11 euro/an. Această taxă nu a fost indexată niciodată din anul 2003, în condițiile în care costurile, inclusiv drepturile de televizare a evenimentelor majore contractate de la EBU și ceilalți parteneri au crescut în fiecare an. Această situație, coroborată cu un regim restrictiv de difuzare a spoturilor publicitare și alte prevederi legislative (eliminarea scutirii de TVA pentru programe și licențe, introducerea contribuției pentru CNC de 15% din veniturile din publicitate – față de 3%, în cazul posturilor comerciale- etc) au afectat veniturile televiziunii publice, au precizat reprezentanții TVR într-un comunicat remis MEDIAFAX.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Adevărul despre decesul lui Gabriel Cotabiță. Artistul ar fi fost internat în mare secret de...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Cum arată polata construită în Clisura Dunării. Șoseua spectaculoasă din Porțile de Fier, protejată de...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
O tânără care a făcut un test ADN ca să afle care este istoria familiei...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Cauza morții lui Gabriel Cotabiță. Ce s-a întâmplat cu artistul de 69 de ani
Cauza MORȚII lui Gabriel Cotabiță! Solistul s-a chinuit ENORM în ultimele clipe de viață
Ameninţarea de pe piaţa imobiliară. România ar putea ajunge o piaţă de chiriaşi: "Preţurile se...
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Întrebare de ȘCOALĂ: Câte LATURI are Marea Piramidă din Giza?
România a pierdut cea mai mare actriță. Nu o vom uita niciodată! A fost unică
Scăpați de calvarul perdelelor șifonate, după spălare. Vă ia câteva secunde
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
Soția lui Gabriel Cotabiță, adevărul despre starea de sănătate a artistului: "Era riscant"
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Pământul se încălzește în cel mai rapid ritm din istoria măsurătorilor