Imagini INCREDIBILE din Prahova: așa arătau străzile după o ploaie torențială cu grindină. FOTO și VIDEO

Potrivit ISU Prahova, urmare a avertizarii meteorologice cod galben de ploi și grindină de mici dimensiuni, la nivelul județului Prahova s-au înregistrat inundații în șase localități.

Acestea sunt Câmpina, Ploiești, Puchenii Mari, Tinosu, Bănești și Bărcănești.

” Aproximativ 60 de pompieri militari au intervenit în sprijinul localnicilor și au evacuat apa din 47 gospodării (10 locuințe și 37 curți), un beci, un pasaj pietonal, două străzi precum și din casa scării unui bloc de locuințe”, se mai arată în comunicatul de presă.

La ora transmiterii acestei știri, ISU Prahova intervine în comuna Tinosu, unde sunt mai multe gospodării inundate și plouă abundent.

O furtună puternică s-a abătut asupra județului Prahova, la orele prânzului. Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Prahova, pompierii au fost chemați să intervină în mai multe zone.

” În toate cazurile intervenim cu motopompe. Avem străzi inundate, beciuri sau gospodării în Tinosu, Câmpina, Ploiești, Puchenii Mari și Comarnic”, a declarat pentru MEDIAFAX, Raluca Vasiloae, purtător de cuvânt ISU Prahova.

Potrivit Poliției Prahova, pe DN1, de la limita cu județul Ilfov până la Bărcănești și în zonele Ploiești și Câmpina, a căzut și grindină.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Dezvăluiri tulburătoare. Rana fatală a Prințesei Diana, "mică, în locul nepotrivit și foarte rară”, care...
Palatul Buckingham a început să planifice funeraliile Regelui Charles. Ce se va alege de Regina...
Fostul vicepreședinte al Parlamentului Republicii Moldova i-a cerut lui Ion Țiriac să îi premieze și...
Avertismentul pensionarilor nemulțumiți de noile decizii: „Ne-au amăgit. Or să primească la vot ce merită”...
Roxana Dobre a tăcut cât a tăcut, dar nu a mai suportat și a spus...
Site-ul unde mii de oameni își caută un partener cu care să își pună capăt...
ŞOC! Fiica lui Năstase: 'Am fost preşul lui dintotdeauna, încă de când a vărsat vin...
Recunoști fetița din imagine? Acum are 39 ani și este adorată de sute de mii...
Cât scot lunar din buzunare chiriașii din cartierul Primăverii sau Kiseleff, pentru un apartament. Capitala...
Snopit în bătaie de un vecin, Cristian a murit! "Fiecare os din fața lui e...
14 copii din Buzău au rămas orfani de tată, după un accident cumplit. Cum s-a...
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia...
Ce reprezintă litera B la o mașină cu transmisie automată. Explicația fiecărui mod
Taxiurile fără şofer le iau pâinea de la gură taxiurilor clasice: apelare facilă şi preţuri...
ASTRONOMII au obținut primele imagini cu STEAUA NORDULUI! Cum arată POLARIS?
Ungaria a abandonat. Dezastru istoric pentru Viktor Orban. Maghiarii au înlemnit
Prognoza meteo actualizată. Canicula se extinde în mai multe județe. Harta cu zonele fierbinți
Ce au vrut să mânânce Ed Sheeran și Chris Hemsworth în România. Unde au ținut...
"Ultima misiune pentru Roberta". Ea este polițista de 21 de ani, ucisă de remorca unui...
Anamaria Prodan, depre cât de mult îi seamănă copiii. Ce anume îi spunea mama ei...
Cum au murit bogații lumii pe iahtul nauragiat în apele Siciliei
BANCUL ZILEI. Bulă merge la o tipă acasă. Dormitorul era plin de jucării de pluș....
Pauza de 5 secunde ar putea ajuta cuplurile să treacă peste certuri