Medicii de la Dinamo și Ambulanța Puls, audiați

Medicii de la Dinamo și Ambulanța Puls, audiați
Publicat: 08/05/2016, 11:52
Actualizat: 05/07/2016, 19:52

Medicii de la Dinamo și de la ambulanța priavată Puls sunt audiați în aceste momente de polțiști după ce aceștia au deschis ieri un dosar penal „in rem” pentru ucidere din culpă în cazul morții lui Patrick Ekeng. Anchetatorii au ridicat documente și de la spitalul Floreasca, unde alți doctori l-au resuscitat pe fotbalist o oră și jumătate înainte de a-i pronunța decesul.

Ofițerii de la Serviciul Omoruri vor să stabilească care era protocolul medical în cazul unui astfel de incident și dacă acesta a fost respectat. Autoritățile vor să știe exact cum s-a intervenit și în ce stare se afla Patrick Ekeng atunci când au ajuns medicii la el. Dacă avea puls, dacă pulsul era regulat, sau dacă avea probleme respiratorii.

De asemenea anchetatorii vor să stabilească și dacă Patrick Ekeng a primit ajutor medical la timp, deoarece mai mulți martori afirmă că procedurile medicale au fost începute cu întârziere.

Polițiștii au analizat toate documentele pe care le-au luat, ieri, de la clubul Dinamo și de la ambulanța Puls. De asemenea, ei au vizionat toată filmările de la locul incidentului și au identificate persoanele din staff-ul medical care s-au apropiat de Patrick Ekeng pentru a-l ajuta.

Totodată procurorii au dispus sigilarea ambulanței cu care a fost transportat Ekeng la Spitalul Floreasca.

Autopsia jucătorului va fi efectuată luni la Institutul de Medicină legală Mina- Minovici.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un instalator austriac a găsit o comoară de 2,3 milioane de euro într-o locuință
Nu e banc! Cu cât se vinde ciocolata Dubai la Târgul de Crăciun din Sibiu
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Un instalator care făcea reparații într-o vilă a găsit 30 de kilograme de monede de...
Putin a anunțat că Rusia a lovit Ucraina cu o nouă rachetă, cu nume de...
Bianca Drăguşanu s-a dezlănţuit și… Gabi Bădălău a spus totul, după scandal: ordin de protecție?!...
Data la care intră pensiile pe card în decembrie 2024. Ce se întâmplă cu cei...
Alegeri prezidențiale 2024 LIVE TEXT. A început votul în diaspora. Primii români au votat în...
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
Drumuri blocate, întârzieri pe calea ferată și aeroporturi, după ce vortexul polar a pus stăpânire...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
2024: Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h? Se suspendă permisul?
Cooperare între compania cehă CZ şi compania românească Transcarpat Sportours International. Puşca de asalt CZ...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Informația dimineții despre Corina Chiriac. Ce s-a întâmplat cu marea artistă a României
Exclusiv. Iubita lui Bromania, iritată în plină stradă. Cum a fost surprinsă Fabiola
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
Dan Ciotoi suflă și în iaurt după ce s-a vindecat de cancer. Ce regim strict...
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
„Stocarea cuantică” este mai aproape de realitate după ce oamenii de știință au rezolvat o...