Românii, chemați la ceremonii în memoria militarilor căzuți. În Afganistan, tricolorul este în bernă

Publicat: 08/05/2016, 18:13

Colegii celor doi militari români împușcați în timpul unui atac din timpul unei misiuni de instrucție a poliției afgane, plutonierul Dumitrescu Iulian și sergentul Vizireanu Adrian, au coborât drapelul în bernă, în baza aeriană din Kandahar, Afganistan și au organizat o ceremonie de comemorare, precum și slujbe religioase.

Duminică seară, românii care vor să aprindă o lumânare la Monumentul Eroilor militari căzuți în misiune, din Parcul Tineretului, sunt așteptați între orele 19 și 20, lângă Palatul Copiilor. Inițiativa a aparținut plutonierului adjutant principal Florea Sas.

„Vă așteptăm alături de noi în această seară, între orele 19.00 – 20.00, la Monumentul Eroilor militari căzuți în misiune în teatrele de operații și pe teritoriul României, din Parcul Tineretului, răspunzând invitației colegului nostru, plutonierul adjutant principal Florea Sas, subofițerul de comandă al Statului Major General, de a aprinde o lumânare pentru eroii noștri căzuți la datorie, de a ne ruga împreună pentru ei și pentru familiile atât de greu încercate”, scrie MApN pe contul de Facebook.

Ceremonii similare vor avea loc în mai multe locuri din țară. „Inițiativa a fost preluată și de alți camarazi din orașele Brad – Monumentul Eroilor din oraș, Craiova – Catedrala Sfântul Dumitru, Brașov – Monumentul Eroilor din Piața Prefecturii, Predeal – Monumentul Eroului din Piața Gării, Sfântul Gheorghe – Monumentul Soldatului Necunoscut, Timișoara – Monumentul Eroilor din Parcul Central”, arată MApN.

MApN a transmis astăzi primele constatări în cazul morții celor doi militari români în Afganistan și rănirea celui de-al treilea, confirmând informațiile misiunii NATO că românii din Forțele Speciale au fost uciși de afgani îmbrăcați în uniforma forțelor de securitate afgane, în timp ce îi instruiau pe polițiștii afgani.

„Militarii români îi instruiau, într-o bază de pregătire din apropierea localității Kandahar, pe polițiștii afgani, când s-a deschis focul asupra lor de către persoane purtând uniforma forțelor de securitate afgane. Militarii români au acționat conform procedurilor din teatrul de operații: au ripostat cu foc, ucigându-i pe agresori și au asigurat zona. În schimbul de focuri, care a durat 3-4 minute, trei militari români au fost răniți. După primirea primului ajutor, răniții au fost evacuați la cel mai apropiat spital. Din nefericite, doi dintre ei au decedat”, informează duminică MApN, într-un comunicat de presă.

Al treilea militar român a fost evacuat duminică, de la ora 10.30, la un spital militar american din Germania și se află în stare stabilă, mai arată MApN.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Putin a dat ordinul ISTORIC. A făcut chiar el anunțul ce a îngrozit planeta: Decizia...
Furtuna Caetano a lovit năprasnic. Nu a mai nins atât din 1956
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Motive să fim optimiști: Inovațiile din știință care fac lumea mai bună