Dezastru la PULS: ambulanța de la Dinamo nu era echipată pentru urgență

Publicat: 08/05/2016, 20:13

Controlul făcut de autorități la firma privată de ambulanță PULS a scos la iveală nereguli grave, arată Departamentul pentru Situații de Urgență din MAI, condus de Raed Arafat, care a încheiat controlul demarat alături de Ministerul Sănătății sâmbătă, după ce mijlocașul dinamovist Patrick Ekeng a murit pe teren, fiind transportat cu o salvare PULS.

Echipa de control a stabilit că firma PULS a modificat ilegal clasificarea ambulanțelor din dotare, astfel că singurele mașini de urgență funcționale erau cele din categoria A (destinate doar transportului pacienților). Implicit, cu o astfel de mașină s-a intervenit și pe terenul de la Dinamo, pentru evacuarea lui Patrick Ekeng, care astfel nu ar fi putut fi resuscitat.

Echipa din cadrul Departamentului pentru Situații de Urgență al Ministerului Afacerilor Interne și specialiștii Ministerul Sănătății au finalizat controlul început ieri la o societate comercială care asigură servicii private de ambulanță.

Celelalte trei ambulanțe de tip B și C (destinate urgențelor) figurau ca defecte. Toate categoriile de intervenții, inclusiv cele de urgență, se făceau cu ambulanțe tip A, care erau incomplet echipate„, arată un comunicat de presă al DSU.

Controlul a mai scos la iveală că PULS folosea în anumite cazuri medicamente și materiale sanitare expirate. „Echipa de control a găsit în trusele medicilor și asistenților, inclusiv medicamente care erau expirate din luna mai 2015. Printre acestea s-au găsit și fiole de adrenalină, folosită pentru procedurile de resuscitare„, arată raportul DSU.

Firma avea de asemenea, pe unele ambulanțe, defibrilatoare cu bateriile descărcate.

„Reprezentanții firmei nu au putut preciza persoana responsabilă cu activitatea medicală prespitalicească de la nivelul societății. Aceste aspecte reprezintă neglijențe și abateri grave care revin în sarcina societății comerciale care asigură servicii private de ambulanță”, arată DSU.

Deocamdată, primele măsuri luate împotriva firmei private de ambulanță sunt suspendarea pentru 30 de zile a autorizației de funcționare, până remediază deficiențele constatate. De asemenea, s-a aplicat o amendă de 20.000 de lei „pentru încălcarea regimului privind reclasificarea ambulanțelor”.

Direcția de Sănătate Publică a amendat de asemenea firma PULS cu 3.800 de lei „pentru medicamentele expirate și modul de tratare a deșeurilor medicale”.

Controlul continuă din partea Direcției de Sănătate Publică, pe aspecte care țin de competența acestei instituții, conform DSU.

Patrick Ekeng, mijlocașul camerunez de 26 de ani al clubului Dinamo București, a murit vineri noapte, la scurt timp după ce s-a prăbușit pe teren, în timpul ultimului meci din campionat al echipei sale, din cauza unor probleme la inimă, despre care medicii urmează să dea mai multe detalii. Modul în care s-a intervenit pentru salvarea vieții tânărului sportiv este înconjurat de controverse – există declarații care arată că ambulanța PULS nu era dotată corespunzător, cu defibrilator, că medicul ei nu a intervenit prompt, iar medicii de la Floreasca au declarat că fotbalistul a fost adus la spital fără manevre de resuscitare, ceea ce a contribuit practic la moartea sa.

Procurorii și polițiștii au deschis un dosar penal în care cercetează împrejurările suspecte în care a murit Ekeng și dacă procedurile medicale au fost respectate. Clubul Dinamo a arătat că ambulanța era dotată corespunzător, iar Ekeng trecuse de două testări medicale complete în ianuarie 2016, fiind declarat apt medical.

„Am primit un pacient în vârstă de 26 de ani. A fost adus la noi cu o ambulanță, fără manevre de resuscitare, din câte știu. S-au efectuat manevre de resuscitare timp de o oră și aproape 30 de minute, dar fără rezultat. Din păcate, pacientul a decedat”, a declarat vineri noapte purtătorul de cuvânt al Spitalului de Urgență Floreasca.

În imaginile surprinse de camerele independente ale televiziunii care a transmis meciul Dinamo-Viitorul, se vede că lui Ekeng nu i s-au făcut manevre de resuscitare, iar intervenția pe gazon a fost haotică.

PUTEȚI URMĂRI IMAGINILE AICI.

Declarațiile medicului dinamovist: „Probabil putea fi salvat. Eu știu?!”. Cum și-a schimbat Bătineanu declarațiile

Duminică, medicul echipei Dinamo, Liviu Bătineanu, a dat declarații la Poliție, în dosarul penal deschis de procurori și polițiști pentru moarte suspectă, în cazul lui Patrick Ekeng.

„Nu era nevoie de resuscitare pe teren. Ekeng avea puls și respira. Din câte am înțeles de la ambulanțieri i s-a pus și monitorul, avea și pulsoximetru care indică saturația de oxigen. La spital a ajuns cu fibrilație ventriculară. Când l-au transportat cu targa, a intrat în fibrilație ventriculară. Nu a mai avut puls după o oră și jumătate. Treaba mea se termină când intră în ambulanță. Asistența medicală de urgență o asigură ambulanța. Am eliberat căile respiratorii. M-am asigurat de funcțiile vitale. Avea puls, respira, dar gura era încleștată și i-am asigurat respirația. Nu îmi este teamă de anchetă, de ce să îmi fie teamă? Dacă putea fi salvat? Nu pot să spun eu. Probabil putea, eu știu!?„, a spus medicul dinamovist.

Sâmbătă, declarațiile lui Bătineanu au fost următoarele, cu remarca că inițial, într-un interviu pentru Pro Sport, acesta a susținut că el a fost cel care i-a făcut masaj cardiac lui Ekeng în ambulanță, pe drum spre Floreasca, pentru ca în declarația oficială din partea Dinamo implicarea sa să dispară. Duminică, deja era responsabilitatea medicului PULS.

„L-am văzut căzând. Am intrat direct pe gazon, nu am mai așteptat pe nimeni. Primul lucru care trebuie făcut este eliberarea căilor respiratorii. Clipea și avea gura încleștată. În momentul ăla am făcut ce trebuia făcut. L-am întors pe o parte și am încercat să-i eliberez căile respiratorii superioare. Nu știu ce s-a întâmplat în jurul meu. Știu doar că am zis „Ambulanță!”. În momentul ăsta, el respira.

Avea puls. Era puls. Nu pot să spun cât de regulat era, dar i-am simțit pulsul. A venit ambulanța și pentru că spitalul e aproape și acolo se face tot. Pe ambulanță se pot face manevre de resuscitare. În ambulanță am început să-i fac masaj, dar am ajuns imediat. S-a ajuns foarte repede sus. Îl așteptau deja cu manevre de resuscitare. Tot manuală, dar bineînțeles și câteva șocuri. Timp de o oră și jumătate.

Am stat în sală. Acolo erau oameni specializați. Diagnosticul a fost de stop cardiorespirator. Acolo a intrat pe respirație asistată și s-a făcut masaj cardiac. Cred că au participat cinci bărbați la masajul ăsta. Plus defibrilări electrice, plus perfuziile care se fac, cu adrenalină. Cu xilină”.

Declarația oficială a medicului, în cadrul unui comunicat de presă al clubului Dinamo, masajul cardiac devine impersonal: „Jucătorul s-a prăbușit pe teren. Am intrat imediat, fără a mai aștepta permisiunea arbitrului, și am început primele manevre de resuscitare. Am controlat și eliberat căile aeriene superioare. Jucătorul avea puls și respira. S-a solicitat ambulanța, care a hotărât transportarea în serviciul de urgență. În timpul transportului, care a durat aproximativ două minute, s-a început masajul cardiac extern deoarece jucătorul a făcut stop cardio-respirator. Imediat a fost preluat de serviciul de urgență, care a început manevrele de resuscitare”.

FILMUL EVENIMENTELOR:

– Vineri, 20.30: Începe meciul Dinamo București-Viitorul Constanța, ultimul meci al lui Dinamo din sezonul Ligii I.

– 21.50: În jurul acestei ore, în minutul 63 al meciului, intră pe teren mijlocașul Patrick Ekeng, ultima schimbare a dinamoviștilor, în locul lui Erik Bicfalvi.

– 21.57: Patrick Ekeng se prăbușește subit, pe spate, la mijlocul terenului, în timp ce urmărea o fază desfășurată la depărtare de el. Colegii aleargă spre el, iar meciul se întrerupe imediat. Medicii echipei și o targă mobilă, montată pe o mașină de stadion, ajung imediat în jurul jucătorului prăbușit. Medicii sportivi îl întorc pe o parte pe Ekeng, asigurându-i intervenția de prim-ajutor. Din imaginile surprinse de camere se vede că pe gazon acestuia nu i se fac manevre de masaj cardiac, explicația medicului de la Dinamo fiind că Ekeng respira și avea puls, deci acest lucru nu s-ar fi impus.

– 22.00: Ambulanța PULS, care asigura prin contract cu organizatorul meciului, Dinamo București, siguranța medicală la stadion, pătrunde pe gazon în aproximativ două-trei minute. Ekeng este urcat în ambulanță, pe targă, fără să dea semne că este în viață. Unii suporteri au susținut că medicul nu se afla în ambulanță, ci în tribună. Acest lucru se poate vedea și din imaginile surprinse de camere. Medicul dinamovist Bătineanu a arătat duminică, după ce a dat declarații la Poliție, că cel care trebuia să asigure manevrele de urgență în interiorul ambulanței era medicul de la PULS.

-22.05: Ambulanța ajunge la Spitalul de Urgență Floreasca. Ekeng se află în stop cardio-respirator, conform medicilor de la Floreasca, ei anunțând ulterior că până să ajungă la ei, nu i-au fost efectuate manevre de resuscitare (cu defibrilator), ci doar masaj cardiac specific manevrelor de prim-ajutor. Conform medicului dinamovist Liviu Bătineanu, ambulanța a ajuns foarte rapid la spital, „în două-trei minute”, acesta aflându-se în imediata apropiere a stadionului Dinamo.

-23.30: Medicii declară decesul lui Patrick Ekeng, după aproape 90 de minute în care zece doctori au încercat resuscitarea lui. „Am primit un pacient în vârstă de 26 de ani. A fost adus la noi cu o ambulanță, fără manevre de resuscitare, din câte știu. S-au efectuat manevre de resuscitare timp de o oră și aproape 30 de minute, dar fără rezultat. Din păcate, pacientul a decedat”, a anunțat doctorul Cristian Pandrea, de la Floreasca, înconjurat de jurnaliști și de suporteri dinamoviști.

Pe fișa de deces a tânărului fotbalist, medicii ar fi scris șoc cardiogen, conform Pro Sport, caz în care inima nu mai pompează sângele către organele vitale. În astfel de cazuri, resuscitarea rapidă este vitală, precum și manevrele de prim-ajutor din primele minute de la incident, a explicat deputatul Tudor Ciuhodaru, fost șef al Unității de Primiri Urgențe de la Iași.

Între timp, meciul Dinamo-Viitorul a continuat până la sfâșit, aspect care a ridicat noi controverse în rândul oamenilor de fotbal: de ce nu a întrerupt arbitrul meciul? Rămași în inferioritate numerică, pentru că Ekeng fusese ultima schimbare a antrenorului Mircea Rednic, dinamoviștii pierd avantajul de 3-2, cei de la Viitorul egalând dintr-un penalti, în minutul 84. Meciul s-a încheiat 3-3 și cu o viață în minus.

– Sâmbătă dimineață, polițiștii de la Serviciul Omoruri și procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul București deschiseseră deja un dosar penal in rem, cu privire la fapte, pentru a cerceta împrejurările suspecte în care a decedat Patrick Ekeng. În această dimineață, ei au ridicat documente de la sediul ambulanței PULS și de la clubul Dinamo București. Urmau să fie audiați medicul de pe ambulanța privată, șoferul ambulanței, staff-ul medical al echipei și alți reprezentanți ai clubului, conform Digi24.

Seara, Parchetul Tribunalului București confirmă că a deschis dosar penal și că a ridicat documente și înregistrări video de la clubul Dinamo și de la Puls.

– 13.00 La stadionul Dinamo încep să vină echipele de fotbal rivale ale clubului, dar și suporterii, pentru a aduce un omagiu tânărului fotbalist care a murit. Eterna rivală Steaua este prima echipă care sosește la stadion, unde aprinde lumânări. Suporterii dinamoviști i-au aplaudat pe jucătorii steliști.

– 15.30 Ministerul Sănătății și MAI anunță că au demarat un control la firma de ambulanțe PULS, pentru a vedea dacă procedurile au fost respectate. De asemenea, medicul de pe ambulanță a fost reclamat Colegiului Medicilor, care urmează să verifice dacă a intervenit corect medical.

– Duminică, 9.00: Medici și oficiali de la Dinamo și de la Ambulanța PULS sunt audiați la Poliție.

-Luni, 9 mai Urmează să aibă loc autopsia lui Patrick Ekeng, la Institutul Național de Medicină Legală „Mina Minovici”, pentru a se stabili exact cauza morții.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu...
Ce avere are Călin Georgescu, câştigătorul turului 1 la alegerile prezidenţiale 
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Fiica Elenei Lasconi este internată în spital! Candidatul USR a primit această veste chiar îniante...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Numărătoarea voturilor s-a încheiat. Diferenţă de 2.742 de voturi între...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Cine s-ar afla în spatele lui Călin Georgescu. Informația care aruncă în aer scena politică...
Râzi cu lacrimi. Val de glume după victoria lui Călin Georgescu
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Ce se întâmplă cu Voyager 1? Sonda interstelară a activat un instrument nemaifolosit de peste...