Surpriză pentru toți românii care merg la mare cu trenul. Ce vor găsi în vagoane

Surpriză pentru toți românii care merg la mare cu trenul. Ce vor găsi în vagoane
Publicat: 16/05/2016, 13:10

„Orange aduce distracția în drumul spre mare cu Wi-Fi gratuit în Trenurile Soarelui”, a anunțat un comunicat de presă al operatorului, remis MEDIAFAX.

Conectarea la internet în trenurile CFR are la bază soluția Orange Business Wi-Fi și permite acces de mare viteză pe toată durata călătoriei pentru sute de dispozitive mobile conectate simultan pe parcursul celor două ore spre litoral.

De asemenea, traficul este verificat din punct de vedere al conținutului, astfel încât să fie sigur inclusiv pentru copii, dar și pentru a preveni riscurile care pot afecta dispozitivele utilizatorilor.

Astfel, Orange completează portofoliul de proiecte prin care oferă conectivitate în mișcare. În 2015, Orange a implementat un proiect prin care le pune la dispoziție călătorilor Companiei de Transport Public Cluj-Napoca Wi-Fi gratuit, fie că sunt sau nu clienți Orange, iar între timp serviciul a fost extins și în alte orașe din țară, precum Timișoara și Caransebeș.

Tot în 2015, Orange, în parteneriat cu Dacia, a dezvoltat soluția pentru ediția specială Dacia Duster Connected by Orange. Mașina dispune de Wi-Fi la bord și pe perioada călătoriei, în autovehicul pot fi conectate până la 10 dispozitive, simultan.

„Prin Orange Business Wi-Fi în mișcare demonstrăm că soluțiile Wi-Fi de calitate nu trebuie neaparat să fie legate de un punct fix. Credem în serviciile de transport inteligente, iar accesul instant la informații și distracție pentru utilizatori reprezintă o componentă esențială a acestora. Mai mult, pasagerii au ocazia de a participa la îmbunătățirea serviciilor oferite de CFR Călători prin completarea unui scurt chestionar în momentul conectării. În acest mod, se obțin date în timp real referitoare la călătorie, informații legate de trenurile de pe traseu, cât și date privind satisfacția clienților”, a declarat Cristian Pațachia, Development & Innovation Manager, Orange România.

Orange are peste zece milioane (10.009.000) de clienți și venituri de 935,5 milioane de euro (înregistrate la 31 martie 2016) pentru serviciile de telefonie mobilă din România. Orange România oferă o gamă extinsă de soluții de comunicații clienților săi, de la servicii de bază până la servicii complete de voce, date fixe și mobile, precum și servicii TV.

Orange România este parte a grupului Orange, una dintre cele mai mari companii de comunicații din lume, cu peste 252 milioane de clienți pe cinci continente. Grupul Orange este un important furnizor de servicii globale IT și de telecomunicații pentru companii multinaționale, sub brandul Orange Business Services.

Mai multe detalii despre produsele și serviciile companiei sunt disponibile pe site-ul orange.ro.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Medvedev îl amenință pe Trump să nu intervină în războiul din Ucraina, dacă va câștiga...
Alex Bodi a INCENDIAT internetul cu o singură poză! Recunoști personajul notoriu și controversat din...
FOTO. Ce veste despre manechinul de 44 de ani care și-a părăsit soțul milionar pentru...
Negocieri secrete între Ucraina și Rusia, dezvăluite în presa Germană. La ce nu vrea să...
Se măresc alocațiile începând cu 1 ianuarie. Ministrul Muncii a anunțat cu cât se vor...
"Undă de șoc" înaintea alegerilor prezidențiale din SUA. Răsturnare de situație într-un stat considerat "sigur"...
Vin ninsorile în București. Și chiar mai repede decât ne așteptam, potrivit meteorologilor EaseWeather
Actrița Maria Dinulescu, transformată total! A părăsit România în pandemie și s-a apucat de afaceri...
Regele Felipe al Spaniei, împroşcat cu noroi şi huiduit în timpul vizitei sale în localităţile distruse...
Nuntă transformată în coșmar. Mireasa s-a trezit la petrecere cu fosta iubită a soțului și...
Explozia de pe autostrada A7 i-a luat viața unui muncitor! Mesajul postat de Sorin Grindeanu,...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
Noul Volvo XC90 are prețuri oficiale în România. SUV-ul suedez bate competiția germană!
Rezultate alegerile prezidenţiale din Republica Moldova. Maia Sandu preia conducerea în faţa lui Alexandr Stoianoglo....
Minune a INGINERIEI! Cum a rezistat acest material atât de mult timp?
Cutremur în cazul Elodia. Dan Diaconescu a aflat adevărul după 17 ani: Se sperie și...
Câte zile libere mai au românii până la finalul anului. Sunt garantate de Guvern
S-a costumat în Barbie, cu formele la vedere, și mulți au confundat-o cu Bianca Drăgușanu....
Se spală rufe azi, 2 noiembrie 2024, de Moșii de Toamnă? Iată ce spun preoții...
De ce refuză să își urmeze pasiunea băiatul Oanei Ioniță? Ce spune aceasta despre perioada...
EXCLUSIV! Renumitul fotograf Viorel Belinschi din Moldova, dezamagit de atitudinea lui Culita Sterp: ”A ales...
BANCUL ZILEI. Medicul către Bubulina: – Fiica ta are o nevroză. I-aş recomanda multă distracţie!
Cel mai puternic bombardier strategic al Statelor Unite a participat la un exercițiu aerian comun...