18 morți, în urma scufundării unui vas supraaglomerat în India

18 morți, în urma scufundării unui vas supraaglomerat în India
Publicat: 16/05/2016, 15:50

Incidentul s-a produs în cursul nopții de sâmbătă spre duminică, în statul Bengalul de Vest din estul Indiei.

Vasul în care se aflau lucrători ce se întorceau spre casele lor s-a scufundat într-un râu din regiune, pe fondul supraaglomerării și al curenților puternici, la o adâncime de 28 de metri.

Un oficial indian local, Saumitra Mohan, a declarat luni că autoritățile indiene i-au avertizat pe lucrători asupra pericolului de răsturnare a vasului pe fondul supraaglomerării, dar oamenii au continuat să se îmbulzească pentru a urca la bordul vasului.

Mohan a precizat că operațiunile de salvare s-au încheiat luni, fiind recuperate corpurile a 18 persoane și salvate alte zeci de persoane, în urma incidentului din districtul Burdwan, situat la peste 100 de kilometri de orașul Kolkata, capitala statului Bengalul de Vest.

Accidentul a declanșat proteste violente în zonă, zeci de localnici furioși au incendiat duminică mai multe vase. Polițiștii au lansat gaze lacrimogene și au tras cu gloanțe de cauciuc pentru a dispersa protestatarii, relatează agențile de presă indiene.

Astfel de accidente sunt frecvente în India din cauza condițiilor precare de transport și a vaselor supraaglomerate.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să...
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. Este la un pas de turul 2|ANALIZǍ
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Simion se pregătește să blocheze alegerile. Reprezentanții AUR au primit ordin să nu semneze procesele...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Au fost publicate REZULTATELE de la ora 22:44. Răsturnare de situație a voturilor! Cine e...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Referedumul a trecut pragul şi poate fi considerat aproape validat /...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Rezultate BEC, se numără voturile. Răsturnare de situație
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Două țări și-au unit forțele comerciale și vor să cucerească Europa