În urmă cu aproximativ o lună, Patrick Ekeng marca un gol fabulos împotriva Stelei prin care aduce calificarea echipei Dinamo în finala Cupei României. Acum jucătorii din Ștefan cel Mare vor juca primul meci după dispariția camerunezului chiar cu trofeul pe masă.
Suporterii dinamoviști pregătesc o coregrafie specială Iar în cazul unui succes în fața lui CFR Cluj, trofeul va ajunge în Camerun la familia lui Patrick, după cum au promis oficialii câinilor roșii.
Organizatorii finalei Cupei României au pregătit două momente în memoria lui Patrick Ekeng. După imn se va ține un moment de reculegere. Partida va fi apoi intreruptă în minutul 14.
Patrick Ekeng și-a pierdut viața după ce s-a prăbușit pe teren in timpul meciului Dinamo-Viitorul, la doar 7 minute după ce a intrat pe teren.