Candidați datori la Fisc. „Nu cumva să scrii urât de mine, te rog frumos”

Primarul sectorului 3, Robert Negoiță, care candidează pentru un nou mandat, din partea PSD, conduce detașat nu doar plutonul datornicilor-candidați, ci chiar pe cel al tuturor românilor „pe persoană fizică”. Negoiță figurează pe lista ANAF cu datorii totale de 232.051.248 lei (peste 51 de milioane de euro). Al doilea mare candidat-datornic este primarul sectorului 5, Marian Vanghelie, cu 87.559 de lei în total. „Nu știu nimic de ea. Mi se pare totuși o sumă mare. Ori să fie vreo greșeală, un zero prea mult„, a declarat el pentru republica.ro. Al treilea cel mai vizibil candidat-datornic este Cătălin Predoiu (PNL), care figurează cu peste 24.000 de lei datorie, susține că a plătit banii pe 6 mai, lista ANAF fiind actualizată doar până la sfârșitul lunii martie 2016. Predoiu este de altfel singurul candidat la Primăria Capitalei care apare cu datorii.

Pe lista datornicilor figurează însă și nume de candidați mai puțin vizibili: fostul jurnalist Ovidiu Zară (Mișcarea Liberală, sectorul 4, peste 3.000 de lei), consiliera locală Elena Petrescu (ALDE, sectorul 3, peste 8.000 de lei), neurochirurgul avocat Constantin Tițian Filip (independent, sectorul 4, peste 22.000 de lei), Bogdan Alexandru Lencu, cel cu sloganul „Albim sectorul 5″ (PRU, sectorul 5, peste 4.800 de lei). Deputatul PSD Daniel Florea (sectorul 5, PSD) susține țipând că nu are datorii, deși în dreptul unui anume Daniel Florea de pe lista ANAF, a cărui inițială a tatălui corespunde cu a deputatului, apar 2.000 de lei. De asemenea, consilierul local Robert Stan (sectorul 6, ALDE) neagă și el că ar avea datorii, deși detaliile de la ANAF se leagă cu ale sale și cu suma de peste 3.000 de lei.

Salvarea lui Ovidiu Zară: „Bine că m-ați anunțat. Mâine mă duc la ANAF”

Fostul jurnalist Ovidiu Zară, consilier local la sectorul 4, candidează pentru postul de primar în locul lui Piedone. Telefonul primit de la gândul a pus punct penalizărilor acumulate de Zară la datoriile de la Fisc, dacă e să te iei după surprinderea cu care a primit vestea: „Numele meu? Spuneți-mi unde găsesc și eu, că eu n-am datorii. Mă mir, chiar nu știu, adică nu m-a anunțat nimeni că aș avea vreo datorie. Iertați-mă, stați două secunde să mă uit și eu, chiar sunt curios. Nici nu mi-am făcut niciodată probleme în privința asta„, spune Zară, în timp ce se apucă să scotocească cu sfântul „Control F” prin stufosul document cu datornici de la ANAF.

Se găsește. Ovidiu Dumitru Zară. Total de plată 3.135 de lei. „Eu sunt. Obligații fiscale principale: 830. Obligații fiscale accesorii: 2.305. Înțeleg. Știți de la ce-ar putea să fie? Dar nu m-a înștiințat nimeni niciodată. Deci noi, ca jurnaliști, când lucram… Eu am ieșit din presă în 2006. Suntem în 2016, da? Noi luam salariul pe drepturi de autor, salariul minim pe cartea de muncă, și restul pe drepturi de autor. Presupun, dacă mă uit aici, că alte datorii nu am, presupun că este vreo datorie, vreo regularizare dinainte de 2006″, își face calculele Zară, care totuși admite că după 5 ani datoriile la Fisc se prescriu dacă nu sunt comunicate datornicului.

Dar chiar bine că m-ați sunat, că o să mă duc la ANAF să văd despre ce e vorba. Mâine, poimâine vă spun exact despre ce e vorba. Eu vă spun că nu știam, vă jur”, ne mulțumește candidatul datornic, căruia la socoteală îi ies doar mașina veche, locul de parcare și casa moștenită de la mamă, de care spune că toate sunt plătite la zi (chit că nu au legătură cu ANAF-ul, ci cu taxele locale de la primărie).

Ulterior, Ovidiu Zară a postat și pe Facebook „știrea”: „DA, SUNT DATORNIC LA STAT! (…) De ce însă Fiscul nu m-a anunțat vreodată, de 10 ani încoace despre această potențială datorie și a calculat penalități fără să mă notifice? Este o enigmă pe care o voi desluși mâine la ANAF sector 4. Să vezi bal ce iese! Numai datornic nu eram până acum… Oricum, VOTAȚI ZARĂ! Cel mai mare datornic din țară!”.

Neurochirurgul avocat Tițian Filip, care și-a amintit prea târziu de „rectificativă”: „Nu cumva să scrii urât de mine, te rog frumos”

Constantin-Tițian Filip, care se recomandă neurochirurg, avocat și jurnalist, candidează independent la primăria sectorului 4 și apare pe lista ANAF cu o datorie totală de 22.369 de lei. Contactat de gândul, Filip ne-a explicat inițial că ar fi vorba de o decizie de impunere pe o clădire din sectorul 4, pe care instanța a anulat-o, pentru că autoritățile o calculaseră de două ori – o dată la Filip și o dată la soția sa. „A fost o eroare”, spune Tițian Filip.

Îi amintim că ANAF-ul se ocupă cu altfel de impozite, nu cu cele locale pentru clădiri. Corect, recunoaște avocatul Filip, care își amintește brusc altceva: „Da, păi era un impozit de avocat. Acolo faci o declarație rectificativă după un an de zile. La ANAF depui o declarație și spui – anul ăsta eu câștig 300 de milioane. Și apoi te duci (la sfârșitul anului) și spui cât ai câștigat. Eu sunt neurochirurg, la instanțe profesez foarte rar. Și m-am dus acum să fac declarație rectificativă, pentru că nu le făcusem, de-asta a apărut suma asta de bani. La sfârșitul anului, trebuie să te duci să rectifici sumele astea, eu nu am făcut, nu mi-am dat seama. La ANAF mi-au zis că rectificarea vine într-o lună, două”.

Ulterior, Constantin Tițian Filip revine cu un telefon de lămurire: „Nu cumva să scrii urât de mine, te rog frumos. Nu este corect, e vorba de o eroare care e în curs de îndreptare. Ca profesie liberală, la început de an te duci și declari un venit estimativ, iar dacă nu te duci după aia să faci o rectificativă… Faptul că nu te duci sau te duci cu întârziere…”.

Daniel Florea se enervează: „Sunt într-o ședință, nu sunt eu! Vreți să mă credeți, bine…”

Pe lista ANAF apare și numele unui anume Daniel Florea, cu inițiala tatălui G. și cu domiciliul în sectorul 3 și o datorie de 2.000 de lei. Deputatul PSD Daniel Florea, care candidează în sectorul 5, susține nervos că nu e vorba de el, deși recunoaște că numele tatălui său este Gheorghe și că locuiește în sectorul 5 doar de curând.

„Nu sunt eu sigur. Acum locuiesc în sectorul 5, dar nu am nicio datorie la ANAF”, spune Florea, pentru gândul. Când îl întrebăm dacă înainte locuia în sectorul 3, pentru a verifica dacă este într-adevăr vorba despre el pe lista ANAF, deputatul se înfurie și începe să țipe: „Nu știu să vă răspund la întrebarea asta, sunt într-o ședință, nu sunt eu! Vreți să mă credeți, bine… Deci nu sunt eu, nu am nicio datorie la stat„.

Consilierul local de la sectorul 6, Robert Stan, candidează din partea ALDE pentru mandatul de primar în același sector. Pe lista ANAF apare un anume Robert Stan, cu inițiala tatălui A. și cu domiciliul în sectorul 3. Contactat de gândul, Stan recunoaște că numele tatălui său este Alexandru, iar adresa din buletin este din sectorul 3, chiar dacă locuiește de mult în sectorul 6. Totuși, spune Stan, el nu are nicio datorie la Fisc.

„Nu am așa ceva, nu am venituri de genul celor care sunt impozitate așa. Mă gândeam să nu fi rămas în urmă cu ceva taxe locale. Eu nu am activitate independentă sau care să genereze drepturi de autor, nu mă ocup cu așa ceva”, a declarat Robert Stan.

Consiliera locală de la sectorul 3, Elena G. Petrescu, candidează din partea ALDE pentru scaunul de primar și figurează cu 8.105 lei datorii la ANAF. Petrescu nu a putut fi contactată de gândul.

De asemenea, pe lista datornicilor mai apare și Bogdan Alexandru Lencu, cu o datorie de 4.874 de lei. Lencu candidează în sectorul 5, din partea Partidului România Unită, și a stârnit controverse cu sloganul său de campanie – „Albim sectorul 5″, considerat rasist. Nici Lencu nu a putut fi contactat de gândul până la publicarea articolului.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
Diaspora răstoarnă TOT ce se știa! Marcel Ciolacu nu există în rezultatele de peste graniță
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Ce avere are Călin Georgescu, candidatul care a provocat cea mai mare surpriză la alegerile...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
BREAKING! Nicolae Ciucă a demisionat după DEZASTRU
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”!...
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Cristian Cioacă nu mai scapă. Decizia luată după moartea Elodiei Ghinescu
Rezultate parțiale BEC, la 99,55%. Georgescu, pe primul loc. Lasconi și Ciolacu, pe muchie de...
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Unde și când va fi înmormântat Gabriel Cotabiță
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Civilizațiile extraterestre inteligente și-ar putea transforma stelele în „nave spațiale naturale”, sugerează un cercetător