Joi seara, autoritățile nu stabiliseră încă din ce cauză s-a prăbușit avionul, însă din informațiile tehnice oferite de autorități, de experți, dar și de oficiali ai serviciilor secrete, cea mai probabilă ipoteză este că avionul s-a prăbușit în urma unei explozii la bord.
UPDATE 23.55 EgyptAir a retractat informațiile pe care le publicase mai devreme, conform cărora epava avionului a fost găsită în largul insulei grecești Karpathos. Căutările continuă în Marea Mediterană, cu forțe trimise de Egipt, Grecia, Franța și SUA.
UPDATE 22.10 Informații neverificate arată că rețeaua teroristă Stat Islamic ar revendica doborârea avionului egiptean. Mesajele de revendicare nu au putut fi confirmate din surse independente.
Cu toate acestea, oficiali americani ai serviciilor secrete au declarat pentru Reuters că, din imaginile preliminare de pe satelit, nu se observă vreo explozie la bordul avionului egiptean.
UPDATE 19.50 Resturile epavei avionului EgyptAir au fost găsite, conform vicepreședintelui companiei aeriene care a declarat acest lucru la CNN. Oficialul a mai spus că nu a existat un semnal de urgență lansat din partea avionului, ceea ce întărește ipoteza exploziei.
Informațiile au fost confirmate oficial de EgyptAir, care anunță că autoritățile grecești au găsit bucăți din avion, veste de salvare și bucăți din plastic în largul insulei Karpathos.
UPDATE 19.20 Surse din serviciile secrete americane afirmă că avionul egiptean prăbușit a avut o bombă la bord, conform CNN.
UPDATE 18.40 EgyptAir neagă că autoritățile au găsit resturi din avionul prăbușit, în ciuda informațiilor apărute pe surse, în mai multe publicații și posturi tv internaționale.
UPDATE 18.20 Marina SUA a trimis un avion de supraveghere de la mare altitudine, de tip P-3 Orion, pentru a ajuta la căutările resturilor aeronavei egiptene. Avionul a plecat de la baza din Sigonella, Sicilia.
UPDATE 17.30 Cetățeanul din Ciad care se afla în avionul prăbușit mergea acasă, de la Paris, pentru a fi alături de familie, după ce mama sa tocmai murise, a informat un oficial al ambasadei Ciadului la Paris. Ciadianul era student la academia militară din Saint Cyr.
UPDATE 15.55 Resturi ale avionului au fost găsite la sud de insula grecească Karpathos, conform televiziunii grecești de stat, citată de Reuters. Două bucăți de plastic au fost găsite de o fregată grecească, conform unor surse militare grecești.
UPDATE 15.25 Șeful FSB, Alexander Bortnikov, susține că prăbușirea cursei EgyptAir a fost „după toate aparențele” un act terorist, conform Interfax. „După toate aparențele, este un act terorist în urma căruia 66 de cetățeni din diverse state au fost uciși”, a spus șeful serviciului secret de la Moscova.
UPDATE 13.55 Avionul a făcut manevre bruște de deviere de la traseul pe care zbura, conform autorităților militare grecești, care nu au găsit până acum resturi ale aeronavei, a anunțat ministrul Apărării de la Atena.
Filmul evenimentelor, prezentat de Grecia:
-2.24 – aeronava intră în spațiul aerian al Greciei.
-2.48 – aeronava este transferată către următorul sector de control al traficului aerian și primește permisiunea de a părăsi spațiul aerian al Greciei. „Pilotul era bine dispus și a mulțumit controlorului de trafic grec”, a spus ministrul într-o conferință de presă.
-3.27 – controlul de trafic de la Atena încearcă să contacteze aeronava pentru a anunța că o transferă controlorului de la Cairo. Nu primește niciun răspuns de la pilot, nici pe frecvența de urgență.
– 3.29 – aeronava ajunge deasupra punctului de ieșire din spațiul aerian grecesc.
– 3.39.40 – semnalul aeronavei se pierde, la aproximativ 7 mile nautice sud-sud-est de punctul KUMBI, în spațiul aerian egiptean. Se cere ajutorul Forțelor Aeriene ale Greciei pentru a detecta avionul, însă fără succes.
– 3.45 – se demarează operațiunea de căutare și salvare.
UPDATE 13.30 Președintele Franței, Francois Hollande, a declarat că din informațiile strânse până acum de la autoritățile aeronautice egiptene și din alte țări, poate spune că avionul s-a prăbușit. Parchetul din Paris a deschis o anchetă, în avionul respectiv aflându-se 15 francezi.
UPDATE 12.00 Oficiali din cadrul Aviației Civile egiptene, citați de AP online, confirmă că avionul s-a prăbușit. Premierul egiptean, Sherif Ismail, a spus că este prea devreme pentru a spune dacă avionul a avut o problemă tehnică sau dacă un atac terorist a cauzat prăbușirea acestuia.
UPDATE 11.30 Avionul EgyptAir, care a dispărut în noaptea de miercuri spre joi în timp ce efecuta un zbor între Paris și Cairo, s-a prăbușit în largul insulei grecești Karpathos, aflându-se în spațiul aerian egiptean când nu a mai putut fi urmărit cu ajutorul radarelor, potrivit unei surse aeroportuare. Sursa a făcut aceste declarații pentru agenția AFP, citată de site-ul cotidianului Le Figaro.
UPDATE 11.00 La bordul cursei MS804 EgyptAir se aflau 30 de egipteni, 15 francezi, doi irakieni și câte un cetățean din Marea Britanie, Belgia, Kuwait, Arabia Saudită, Sudan, Ciad, Portugalia, Algeria și Canada, conform EgyptAir.
Aeronava Airbus 320 care opera zborul a fost fabricată în 2003 și se afla la al cincilea zbor în ziua de ieri, 18 mai. Comandantul aeronavei avea 6.275 de ore de zbor, iar copilotul 2.766 de ore de zbor la activ.
UPDATE 10.10 Piloții avionului dispărut EgyptAir au lansat un apel de urgență cu câteva minute înainte ca aeronava să nu mai poată fi localizată, potrivit unui comunicat al companiei aeriene egiptene, ce contrazice informațiile anterioare. Au existat informații că un semnal de urgență a fost emis din zona unde avionul a dispărut de pe radare, în jurul orei 4.26, cu aproape două ore după ce avionul nu a mai fost detectat. Totuși, acest semnal nu ar fi venit de la avion, au explicat oficialii egipteni.
Operațiunile de căutare și salvare sunt efectuate de aviația și marina egipteană, cărora li s-a alăturat și Grecia, cu două aeronave și o fregată.
UPDATE 10.00 Avionul a dispărut de pe radar la două minute după ce a ieșit din spațiul aerian al Greciei și a intrat în cel al Egiptului, conform unor controlori de trafic greci, citați de Reuters. Ultimul contact cu pilotul a avut loc deasupra insulei Kea, acesta neraportând vreo problemă.
Zborul MS804 era efectuat de un avion care decolase de la Paris spre Cairo la ora locală 23.09 și nu a mai putut fi localizat cu ajutorul radarului, a anunțat EgyptAir pe contul de Twitter, adăgând că în momentul în care a dispărut, aeronava se afla în spațiul aerian egiptean, la o altitudine de peste 11.000 de metri.
Potrivit Sky News Arabia, avionul a putut fi localizat ultima oară deasupra Greciei.
În avionul de tip Airbus A320 se aflau 56 de pasageri inclusiv un copil și doi bebeluși și zece membri ai echipajului, a mai anunțat EgyptAir.
Anterior, aceasta a comunicat că la bordul aeronavei se aflau 59 de pasageri.
Flightradar24.com a anunțat că avionul, care avea o vechime de 12 ani, a putut fi localizat ultima oară deasupra Mării Mediterane.
Vice-președintele companiei aeriene, Ahmed Abdel, a declarat pentru CNN că piloții avionulului nu au transmis niciun apel de urgență, relatează The Guardian.
Pilotul avea 6.275 de ore de experiență de zbor, inclusiv 2.101 ore cu avion de tip A320, potrivit informațiilor furnizate de compania aeriană.
Ministerul egiptean al Aviației Civile a transmis că mai multe echipe de salvare caută avionul dispărut.