08:00
„Polițiștii din cadrul Brigăzii Autostrăzi și Misiuni Speciale au reținut permisul de conducere pentru o perioadă de 90 de zile al unui tânăr din Ilfov, deoarce a fost depistat în timp ce conducea pe DN2, km 82, un autoturism, cu viteză de 156km/h.”, au declarat oficiali din Poliția Română.
Surse din rândul polițiștilor precizează că este vorba despre un preot care a fost depistat cu aparatul radar pe DN2 în județul Buzău. Acesta le-ar fi declarat agenților, în momentul în care l-au oprit, :”Merg cu Dumnezeu înainte!”.
Limita maximă de viteză în zonă este de 90 km/h astfel că preotul s-a ales cu permisul suspendat pentru 90 de zile și cu o amendă contravențională de 1.125 de lei.