Ultimele mesaje înaintea prăbușirii avionului EgyptAir. Noi date din anchetă

Ultimele mesaje înaintea prăbușirii avionului EgyptAir. Noi date din anchetă
Publicat: 21/05/2016, 13:57
Actualizat: 06/07/2016, 13:22

Mesajele semnalau un fum intens și au declanșat alarmele în partea din față a aparatului, unde sunt situate părțile sale vitale, panoul electronic de bord, și totodată, deteriorarea geamurilor din partea dreaptă a cabinei.

Mesajele durează aproximativ două minute, alertând echipajul cu privire la fumul detectat în toalete și un compartiment amplasat sub podeaua carlingii avionului, potrivit WSJ. Acest compartiment conține o parte esențială a calculatorului de control al zborului care, potrivit mesajelor, s-a defectat notează WSJ, menționând însă că indiciile nu sunt suficiente pentru a stabili dacă la bord a fost o bombă sau a fost vorba de alte cauze care au provocat dezastrul.

Aceeași ipoteză este avansată și de CNN care notează că „au fost alerte de fum la bordul zborului 804 EgyptAir cu câteva minute înainte de a se prăbuși în Marea Mediterană”, informațiile fiind obținute dintr-o captură de ecran furnizată de o sursă egipteană.

„Suntem la curent cu aceste informații apărute în presă. În acest stadiu, nu le pot nici confirma, nici nega”, a declarat pentru AFP un oficial al Ministerului egiptean al Aviației Civile.

Potrivit surselor citate WSJ, mesajele ar putea releva un incendiu sau chiar o mică explozie în partea din față a aeronavei, suficient de puternică pentru a declanșa detectoarele de fum sau o anumită deteriorare a ferestrelor.

Cu toate acestea analizele efectuate de către SUA ale imaginilor din satelit nu au furnizat până acum niciun indiciu că la bordul avionului EgyptAir prăbușit joi în drum spre Cairo s-ar fi produs o explozie.

Fuselajul avionului MS804 a fost găsit vineri în largul orașului egiptean Alexandria. Avionul aparținând companiei EgyptAir avea la bord 66 de persoane.

Anchetatorii francezi confirmă mesajele de alarmă de fum

Anchetatorii aviatici francezi confirmă că sistemele automate ale avionului EgyptAir au semnalat că au detectat fum la bord cu puțin timp înainte de prăbușire, indicând un posibil incendiu la bord, informează Reuters online.

Biroul de anchete și analize pentru securitatea aviației (BEA) a anunțat că mesajele ACARS (Aircraft Communication Addressing and Reporting System) emise de avion indicau detectarea fumului la bord cu puțin timp înainte de prăbușirea în mare, confirmând astfel rapoartele din mass-media.

„Aceste mesaje nu ne permit să tragem o concluzie cu privire la ceea ce ar fi putut cauza fumul sau incendiul la bordul aeronavei”, a declarat un purtător de cuvânt al agenției franceze pentru securitatea aviaței, adăugând că mesajele au indicat faptul că fumul a fost detectat către partea din față a cabinei.

El a declarat că prioritatea este de a găsi avionul și cele două echipamente care înregistrează date de zbor, acestea conținând înregistrările de voce din cabina de piloților și date transmise de sistemele avionului.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Medvedev îl amenință pe Trump să nu intervină în războiul din Ucraina, dacă va câștiga...
Bianca Drăguşanu şi Gabi Bădălău, mai fericiţi ca niciodată alături de copii. La ceas de...
FOTO. Ce veste despre manechinul de 44 de ani care și-a părăsit soțul milionar pentru...
Un bucureștean reclamă că are nevoie de reconstrucția penisului după ce a apelat la un...
Se măresc alocațiile începând cu 1 ianuarie. Ministrul Muncii a anunțat cu cât se vor...
O femeie de 102 ani care nu are riduri aproape deloc și-a dezvăluit secretele. Folosește...
Cântăreață din România, implicată într-un grav accident auto! Mașina ei s-a izbit cu putere de...
Ghenea, noi imagini incendiare! Aproape că a rămas dezgolită pe internet! Fanii sunt în extaz:...
Ultimele sondaje înainte de alegerile din SUA. Cine va câștiga: Kamala Harris sau Donald Trump?
Nuntă transformată în coșmar. Mireasa s-a trezit la petrecere cu fosta iubită a soțului și...
Tragedie pe DN 15 Târgu Mureș – Reghin: Cine sunt cele patru victime care și-au...
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia...
2024: La ce viteză se ia permisul în afara localității?
Alegerile prezidenţiale din Republica Moldova. Maia Sandu a câştigat al doilea mandat de preşedinte /...
Minune a INGINERIEI! Cum a rezistat acest material atât de mult timp?
A murit unul dintre cei mai mari muzicieni ai lumii. A fost un titan. Nu...
MGK și socrul lui Tzancă Uraganu, vizați de percheziții DIICOT
Ce a putut să facă un român pe scara blocului, chiar la ușa liftului. Ceilalți...
Se spală rufe azi, 2 noiembrie 2024, de Moșii de Toamnă? Iată ce spun preoții...
Gabriela Cristea, reacție dură pe rețelele de socializare. “Voi știți cât muncesc eu sau cât...
VIDEO Florin Ristei, folosit într-o escrocherie online. Este IREAL ce a aflat artistul: "Te faci...
BANCUL ZILEI. Medicul către Bubulina: – Fiica ta are o nevroză. I-aş recomanda multă distracţie!
Test de cultură generală. Care este diferența dintre arta modernă și arta contemporană?