Potrivit One.ro, razele UV de tip A și B sunt mai agresive în lunile fierbinți de vară, iar gradul de umiditate din aer este foarte scăzut. De aceea, este bine să fie reținute aceste detalii, pentru că, altfel, părul poate să fie afectat în profunzime.
Conform One.ro, acestea sunt trei dintre cele mai frecvente greșeli făcute în anotimpul călduros:
1. „Vara, multe femei tind să își lase părul ud, să se usuce liber sau să îl strângă deja într-o coadă, fără să știe că este o adevărată agresiune asupra părului. Părul ud are altă lungime și este foarte fragil – în momentul în care se usucă își dublează volumul. Dacă este strâns legat într-un elastic, el se va rupe foarte ușor”, ne spune stilista Arabella Zadic, trainer Studio Wella.
2. O altă scăpare frecventă, extrem de gravă, este neutilizarea produselor de protecție împotriva razelor UV atât la nivelul pielii, cât și pentru firul de păr. În această categorie intră și lipsa de protecție termică împotriva căldurii emanate de foehn, placă și ondulator. O temperatură de peste 220 grade aplicată direct pe păr duce la pierderea bruscă a nivelului de hidratare, la uscarea acestuia și, în cele din urmă, la ruperea lui. Un alt rezultat al acestei agresiuni este mătuirea culorii de pe păr. Este recomandată folosirea produselor de îngrijire profesionale, dar și măștilor cosmetice pe bază de ingrediente naturale, precum cocos, avocado sau ulei de măsline.
3. Multe femei exagerează când participă la evenimentele ce presupun o coafură deosebită, folosind produse de styling în exces: fixativ, spumă, gel, etc. Sigur că este nevoie de anumite produse, pentru a avea o susținere a styling-ului, dar acestea trebuie alese cu grijă și într-o anumită cantitate, pentru a nu afecta firul de păr și sănătatea scalpului.