În urma unor verificări făcute la structurile de Evidență a Populației s-a decoperit că 1.563 de persoane, cu vârsta de peste 100 de ani, figurau în bazele de date deși erau decedate. Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a anunțat că s-au identificat documente care atestă decesul și au fost scoase acum din evidență, fiind actualizate bazele de date. Totodată, MAI precizează că verificările au avut loc în contextul procesului electoral și că datele actualizate au fost trimise Autorității Electorale Permanente pentru ca respectivele persoane să fie scoase de pe liste.
Rămân însă cu semnul întrebării, și se fac în continuare verificări, pentru alte 1.014 de persoane tot cu vârsta de peste 100 de ani.
„Continuă verificările privind alte 1.014 persoane cu vârsta de peste 100 de ani despre care, deși nu au fost obținute acte care să certifice decesul, există informații că au încetat din viață, respective nu se mai află la domiciliu și nici nu au fost identificate rude, vecini sau apropiați care să cunoască situația acestora”, se precizează într-un comunicat al MAI.
Tot în contextul alegerilor din acest an sunt verificate și persoanele care, în această perioadă, fac solicitări de schimbare a reședinței.
„Sunt în desfășurare verificări cu privire la situațiile în care mai multe personae și-au stabilit reședința la aceeași adresă sau în cazul persoanelor care în mod repetitiv își stabilesc reședința în perioada pre-electorală. Pentru aceste verificări vor fi analizate situațiile privind stabilirea reședinței înregistrate în anii electorali precedenți”, a adăugat MAI. Potrivit datelor prezentante de MAI, de la începutul acestui an și până în prezent au fost eliberate peste 780.000 de cărți de identitate, iar în 1.800 dintre situații a fost nevoie de deplasarea cu stația mobilă.