Băsescu: Majorările cerute de cei ce au distrus educația n-ar trebui luate în considerare

Băsescu: Majorările cerute de cei ce au distrus educația n-ar trebui luate în considerare
Publicat: 22/05/2016, 12:05

”Înaintea promovării legii în Parlament, toate partidele parlamentare și sindicatele din educație au semnat Pactul pentru Educație. Pe data de 5 ianuarie 2011, guvernul își asuma răspunderea în Parlament pe Legea Educației Naționale, Legea nr.1 din 2011. Nici nu se uscase bine cerneala tipografică pe monitorul oficial și mafiile din educație, formate din cadre universitare și lideri sindicali, au trecut la modificarea legii prin ordonanțe de urgență și legi. Pînă azi, nu mai puțin de 11 OUG și 11 legi au modificat Legea Educației Naționale, aducînd din nou sistemul de educație la cheremul sistemului mafiot, bine consolidat și în ziua de azi. Așa se face că sistemul de educație își menține diagnosticul: ineficient, nerelevant, inechitabil și de slabă calitate”, a afirmat fostul șef de stat într-o postare pe Facebook.

El a susținut că soluția rapidă de modernizare a educației ar fi revenirea la forma inițială a Legii Educației Naționale, așa cum aceasta a fost elaborată de Comisia condusă de Mircea Miclea.

”Altfel, revendicările salariale trîmbițate chiar de cei care au distrus sistemul național de educație n-ar trebui luate în considerare, pentru că banii se duc într-un sistem enorm, care produce diplome cu minimă valoare de întrebuințare, șomeri și tineri cu o calificare precară”, a subliniat Traian Băsescu, în contextul în care sindicatele din educație amenință cu proteste din cauză că proiectul de OUG privind salarizarea bugetarilor se concentrează din punct de vedere al majorărilor salariale asupra sănătății.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Dezvăluiri tulburătoare. Rana fatală a Prințesei Diana, "mică, în locul nepotrivit și foarte rară”, care...
Palatul Buckingham a început să planifice funeraliile Regelui Charles. Ce se va alege de Regina...
Fostul vicepreședinte al Parlamentului Republicii Moldova i-a cerut lui Ion Țiriac să îi premieze și...
Avertismentul pensionarilor nemulțumiți de noile decizii: „Ne-au amăgit. Or să primească la vot ce merită”...
Roxana Dobre a tăcut cât a tăcut, dar nu a mai suportat și a spus...
Site-ul unde mii de oameni își caută un partener cu care să își pună capăt...
ŞOC! Fiica lui Năstase: 'Am fost preşul lui dintotdeauna, încă de când a vărsat vin...
Recunoști fetița din imagine? Acum are 39 ani și este adorată de sute de mii...
"Eu sunt cel pe care îl căutaţi!" Autorul masacrului din Germania s-a predat. Atacul cu...
Snopit în bătaie de un vecin, Cristian a murit! "Fiecare os din fața lui e...
A murit Christoph Daum, fostul antrenor al Naționalei de fotbal. O boală gravă l-a răpus...
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia...
Ce reprezintă litera B la o mașină cu transmisie automată. Explicația fiecărui mod
Taxiurile fără şofer le iau pâinea de la gură taxiurilor clasice: apelare facilă şi preţuri...
Cel mai RAPID ÎNCĂRCĂTOR din lume! Încarcă ORICE TELEFON în mai puțin de...
Noul război ce stă să izbucnească. Au atacat azi dimineață. S-a declarat stare de urgență
Nu folosi acest obiect din camera de hotel. Riști să pleci acasă cu boli serioase
Chris Hemsworth a cântat alături de Ed Sheeran la concertul din București. Imaginile complet neașteptate...
"Ultima misiune pentru Roberta". Ea este polițista de 21 de ani, ucisă de remorca unui...
Anamaria Prodan, depre cât de mult îi seamănă copiii. Ce anume îi spunea mama ei...
Cum au aniversat Gabriela Cristea și Tavi Clonda 5 ani de la căsătorie
BANCUL ZILEI. Bulă merge la o tipă acasă. Dormitorul era plin de jucării de pluș....
Misiunea secretă pe care a îndeplinit-o un diplomat român la cererea primului-ministru francez: „Vei pleca...